Arrow, prima dronă care atinge viteze supersonice (2)

March 2021

 

Drona de luptă (UCAV) Arrow (Kelley Aerospace) este „un exemplu al progresului tehnologiei dronelor în domeniul militar”, un domeniu în care „s-au făcut pași importanți”

Continuare (completări) Tehnologia dronelor militare are, în ultimul timp, o evoluție rapidă, iar importanța acestora este demonstrată de interesul unor țări, precum Statele Unite, Turcia, Israel, China sau Marea Britanie, să dezvolte continuu această tehnologie. Într-un articol de la începutul acestei luni (martie 2021) de pe site-ul eurasiantimes.com, în care se prezenta lansarea de către compania Kelley Aerospace din Singapore a dronei din categoria UCAV (prescurtare de la Unmanned Combat Aerial Vehicle) Arrow, se apreciază că este cât se poate de evident „rolul cheie al dronelor într-un viitor război” și, ca urmare, în multe state ale lumii „se fac investiții însemnate în industria dronelor”. La înzestrarea cu tehnică de luptă a trupelor, se au acum în vedere dronele de diferite mărimi, forme, caracteristici și performanțe, în funcție de scopul sau de operațiunile la care trebuie să participe. În dotarea armatelor ajung UAV (sau UAS) de la cele cu dimensiuni foarte reduse (numite sUAS, small Unmanned Aerial Systems), de exemplu Black Hornet* (PRS, Personal Reconnaissance System), până la cele cu o anvergură a aripilor de peste 40 de metri, cum este modelul Northrop Grumman RQ-4B* (Global Hawk). Este destul de limpede că tehnologia dronelor face pași rapizi pentru domeniul militar, chiar dacă, de cele mai multe ori, aceștia sunt dezvăluiți (sau descoperiți) cu o întârziere semnificativă. Lucrurile nu stau în același fel atunci când este vorba despre alte utilizări (sau aplicații), cum este livrarea de bunuri (colete cu medicamente, alimente etc.), preluarea de imagini (foto sau video), ajutorul în situațiile de urgență, inspecția unor elemente de infrastructură (poduri, conducte, construcții etc.), supravegherea culturilor agricole și altele. De multe ori, ideile și soluțiile pentru aceste aplicații sunt prezentate cu mult înainte de realizarea lor practică. După cum scrie într-un articol de pe site-ul futurism.com, unde se face o legătură între trei termeni, și anume război sau lupte, drone sau vehicule aeriene fără pilot și viteza supersonică, în ultimele trei decenii numărul dronelor de luptă a crescut enorm. „Dacă în timpul invaziei din Irak (în anul 2003) aveau la dispoziție doar câteva drone, acum, Statele Unite folosesc în scopuri militare peste 7.000 de unități” (futurism.com). Printre caracteristicile dronelor militare, anunțate cel mai des de producători, sunt dimensiunile, anduranța și altitudinea la care pot zbura, „dar informațiile despre viteza lor de zbor nu sunt divulgate”. Lumea UAV evoluează rapid, iar cel mai nou concept de UCAV (drona Arrow) a fost anunțat recent de Kelley Aerospace din Singapore. Ian Lim, CEO al companiei, a declarat că, odată cu lansarea dronei supersonice Arrow, au fost publicate și datele privind viteza de deplasare și distanța care poate fi parcursă fără oprire (2.600 mile marine cu 2,1 Mach). Astfel, în afară de faptul că încorporează o tehnologie de ultimă generație, este extrem de important „să se țină cont de contextul în care va fi folosită și de obiectivul final pe care îl deservește” (futurism.com). Arrow, care de acum poate fi produsă în Singapore, este o armă de război extraordinar de letală. Kelley Aerospace a precizat că designul dronei, monobloc dintr-un material patentat din fibră de carbon (single-shell), „este primul de acest fel din lume” și conferă aparatului de zbor „o rezistență și o rigiditate remarcabile”, conform site-ului flightglobal.com. Pentru design-ul SF (sau sci-fi, science-fiction) al dronei se poate folosi termenul „monococă”, adică ansamblul realizat din șasiul și caroseria unui vehicul, care formează un singur bloc. „Arrow a fost proiectată cu o secțiune transversală radar și cu o semnătură în infraroșu reduse”, se mai arată în comunicatul companiei Kelley Aerospace. Toate aceste caracteristici permit dronei să fie imposibil de detectat pe radarele inamice. Imaginile video alăturate sunt câteva secvențe preluate de pe site-ul youtube.com, dintr-un film de animație publicat recent de compania Kelley Aerospace. Clienții sunt interesați de capacitățile dronei pentru misiunile aer-aer și aer-sol și, de aceea, o apreciază ca fiind un eficient și ultramodern „avion de luptă”.

 

În afară de misiuni de atac, Arrow poate efectua și alte activități, cum sunt, de exemplu, operațiunile militare ISTAR (Intelligence, Surveillance, Target Acquisition & Reconnaissance). În articolul de pe site-ul amintit mai sus și în cel de pe autoevolution.com scrie că în această perioadă două prototipuri de la Kelley Aerospace sunt supuse testelor, unul în Statele Unite și unul în Suedia. Deocamdată, nu au fost furnizate informații specifice despre acei clienți care au comandat în prealabil drone supersonice Arrow.


* Despre aceste două modele complet diferite, achiziționate și utilizate de armatele mai multor state din lume, s-a scris în revista on-line dronele.ro, vezi, dronele.ro/pd-100-black-hornet…/ (iunie 2015), dronele.ro/prima-utilizare-a-nano-dronelor…/ (iulie 2019), dronele.ro/dronele-de-buzunar…/ (august 2016), și respectiv dronele.ro/rq-4-global-hawk…/ (martie 2019), dronele.ro/a-doua-drona-global-hawk… (1)/ (decembrie 2019) și dronele.ro/a-doua-drona-global-hawk-pentru-nato… (2)/ (decembrie 2019).

Tags