Infrastructura și sistemele necesare AGS se bazează pe mai multe anunțuri de colaborare din partea unor companii de apărare care lucrează cu NATO sau cu Northrop Grumman
Continuare (completări) Conform unui articol de pe site-ul agenției Reuters (reuters.com) oficiali ai Alianței Atlanticului de Nord au afirmat, la aterizarea celei de-a doua drone Global Hawk RQ-4D în Italia, că sistemul NATO pentru supraveghere AGS (Alliance Ground Surveillance) va fi „cel mai avansat din lume”. După ce toate cele cinci drone vor ajunge la destinație, la baza aeriană Sigonella din Sicilia, și după ce toată infrastrucura și echipamentele necesare vor fi instalate, sistemul va funcționa 24 de ore din 24, asigurând supraveghere terestră și maritimă, aproape în timp real și, dacă va fi nevoie, de exemplu în cazul unui conflict, dincolo de granițele NATO. Se vor realiza hărți și fotografii detaliate, obținute de la mare altitudine și pe orice vreme, chiar „printre nori și furtuni”, adică indiferent de condițiile meteo, și se vor pune la dispoziția comandanților informații precise, superioare celor obținute de la sateliți. S-a mai spus că sistemul va deveni funcțional în 2022 (reuters.com). Dronele Global Hawk RQ-4D sunt dotate cu radare şi senzori cu ajutorul cărora se pot monitoriza obiective de la sol, de pe mare sau din aer. Sunt pilotate de la distanță, de la baza aeriană Sigonella din Sicilia de câte trei operatori calificați. Printre elementele semnificative de infrastructură pentru AGS este sistemul de recunoaștere automată a țintelor (ATR, Automatic Target Recognition) și de identificare a țintelor (ATID, Automated Target Identification). ATR/ATID (recunoașterea automată a țintei + capacitatea de identificare automată a țintelor) „a fost dezvoltat de compania daneză de apărare și securitate Terma, în cadrul unui contract cu NATO”, se precizează pe site-ul terma.com. Sistemul ATR/ATID va ajuta operatorii din camera de control la interpretarea datelor de la radarele SAR (Synthetic Aperture Radar) instalate pe dronele Global Hawk controlate de la distanță, folosind tehnici de inteligență artificială (AI, Artificial Intelligence), mai scrie pe site-ul companiei daneze Terma A/S. Site-ul dronewars.com scrie că, „Sistemele au fost instalate la Sigonella în luna iunie 2019, iar integrarea completă va fi realizată până la sfârșitul anului 2020”. Compania Terma afirmă că prelucrarea datelor rezultate din supravegherea suprafețelor mari va fi mult mai eficientă. În ceea ce privește alte elemente de infrastructură și sisteme necesare AGS, tot pe site-ul dronewars.com se mai arată că începând din 2016 au apărut anunțuri de la diverse companii de apărare care lucrează cu NATO și Northrop Grumman, și că este posibil să fie în continuare vigoare. De exemplu,
- în 2016, compania de telecomunicații SES și guvernul din Luxemburg au câștigat un contract pentru furnizarea segmentului SATCOM al AGS. Satelitul GovSat1 a fost lansat pe orbită în luna ianuarie 2018,
- în 2017 a fost semnat un contract pentru logistică și asistență (Logistics and Information Support) cu Leonardo și altul în 2019 cu Airbus, companie care a construit și dotat stațiile de la sol din Sicilia,
- la o întrunire din septembrie 2018, privind sistemul de supraveghere AGS al NATO, s-a luat decizia ca personalul interimar de la sol să fie înlocuit cu personal de comandă permanent.
După trecerea peste ultimul obstacol, certificarea dronelor AGS Global Hawks de către autoritățile italiene, care a fost „unul dintre motivele principale pentru care termenul anterior a fost ratat”, se poate spune că „s-a intrat în linie dreaptă”. În octombrie 2019 AGS a primit certificarea de tip militar, permițând aeronavelor HALE (high altitude, long endurance) Global Hawks să zboare în spațiul aerian italian. Toate statele NATO vor contribui la dezvoltarea sistemului AGS, astfel că Alianța va efectua supravegere permanentă, de la mare altitudine și pe distanțe considerabile. Evoluția AGS și inplicarea statelor NATO, inclusiv România, va fi în atenția revistei on-line dronele.ro așa că, Va urma.