„Colaborarea” dintre aeronavele cu echipaj și UAV

July 2020

 

Mai multe țări au investit în formarea unor astfel de „echipe mixte” dar, demonstrația companiei QinetiQ (Marea Britanie) este deosebită

Modul în care vor acționa în viitor forțele armate va fi influențat tot mai mult de dorința de a proteja personalul militar, de a asigura securitate sporită trupelor și de „a-i feri pe oameni din calea răului”. Pentru realizarea acestei cerițe, factorii de decizie și specialiștii din armată au ajuns la concluzia că „echipele” formate din soldați bine instruiți și din echipament militar performant sunt esențiale. „Colaborarea dintre oameni și mașini” are, în ultimul timp, perspective noi, mai ales dacă se are în vedere progresul din domeniul roboticii și al tehnologiei sistemelor autonome. Cu ocazia prezentării primei demonstrații din Regatul Unit, la care au participat o aeronavă cu echipaj uman și o dronă aeriană (UAV, Unmanned Aerial Vehicle), pe site-ul companiei britanice multinaționale de tehnologie și tehnică de apărare QinetiQ s-a scris, „Ca parte a acestui proces, multe țări investesc în mai buna înțelegere a modului în care combinația funcționează cel mai bine și cum să se asigure că astfel de echipe pot fi utilizate în siguranță în condiții reale” (qinetiq.com). Observația a fost preluată și de alte articole, de exemplu pe site-urile specializate UAS Vision (uasvision.com), un forum global independent pentru comunitatea UAS (Unmanned Aircraft Systems) sau Droner Nation (dronernation.com), site cu știri și imagini din toată lumea despre același domeniu. Compania QinetiQ are sediul central în Farnborough, oraș  din nord-estul comitatului Hampshire, Regatul Unit. Înainte de a deveni entitate privată, în anul 2001, a făcut parte din Agenția de Evaluare și Cercetare a Apărării (DERA, Defence Evaluation and Research Agency), organizație guvernamentală care, la rândul ei, făcea parte din Ministerul Apărării din Marea Britanie (MoD, UK Ministry of Defence). Demonstrația din 19 iunie a.c. a arătat „cum pot lucra împreună” în operațiuni aeriene un elicopter cu echipaj și o dronă semi-autonomă „pentru identificarea potențialelor ținte” într-o zonă indicată. Un operator de la bordul elicopterului a comutat monitorizarea imaginilor obținute de camerele dronei ca să-i permită să funcționeze independent. Drona trece de la controlul propriu, autonom, la cel al omului „pentru a căuta și identifica obiectivele potențiale și pentru a alerta operatorul doar atunci când este nevoie de o decizie”. Demonstrația s-a făcut în locul de instruire al armatei din Salisbury Plain, comitatul Wiltshire din sud-estul Angliei, teritoriu care are mai multe zone unde accesul publicului este restricționat permanent. Întregul proces a fost controlat folosind o interfață pe o tabletă portabilă de la bordul unui elicopter H125. „Cu modificări minime, echipa a folosit o serie de tehnologii diverse de la diferiți furnizori” (army-technology.com). Experimentul este finanțat prin intermediul DASA (Defence and Security Accelerator) iar de livrarea sistemului către armata britanică (British Army), programată pentru luna septembrie a acestui an, este responsabil DSTL (Defence Science and Technology Laboratory), un organism executiv din cadrul UK MoD. Pe site-ul companiei QinetiQ se arată că au existat mai multe demonstrații cu „echipe mixte”, aeronave cu echipaj și aeronave fără pilot, în alte țări, dar prima demonstrație de succes din Regatul Unit este remarcabilă mai multe motive.

  • S-a demonstrat că este nevoie de foarte puține modificări pentru a face ca o astfel de echipă, construită în jurul oricărei aeronave cu echipaj uman, să funcționeze în mod eficient.
  • Până în prezent, majoritatea demonstrațiilor au folosit produse de la o singură companie, astfel încât acestea au fost proiectate de la bun început pentru a lucra împreună ca un sistem conectat. Demonstrația QinetiQ a folosit echipamente și mașini care nu au fost concepute special pentru a funcționa împreună. În acest fel, cresc opțiunile pentru clienții din apărare sau din securitate și este oferită o variantă mai rapidă și mai redusă din punct de vedere al costurilor.
  • S-a realizat trecerea cu succes a controlului între diverși operatori umani. Pe parcursul experimentului, controlul dronei a fost transfert în siguranță de la o persoană la alta. Acest lucru arată că o dronă aeriană poate fi controlată de persoana cea mai bine plasată pentru a lua decizii.
  • Pentru organizațiile din apărare apare oportunitatea „de a colabora între forțele suverane și între națiuni pentru a aborda amenințările comune din partea adversarilor imprevizibili”.
  • Posibilitatea „de a partaja cu ușurință echipamentele și de a transfera controlul activelor de la o parte de încredere la alta” va face ca statele „să coopereze mai ușor folosind un singur ansamblu de active”.

Va urma.

Tags