Cu un timp de zbor de 490 de minute, drona HYBRiX 2.1 a companiei Quaternium a stabilit un nou record mondial de zbor autonom pentru modelele multicopter
Continuare Timpul de zbor al dronei exprimat în ore, mai precis 8 ore și 10 minute (sau 8,16 ore), pare că reflectă altfel noul record mondial. Pe site-ul youtube.com, unde compania Quaternium a publicat un videoclip despre succesul obținut la sfârșitul lunii februarie, se precizează că, „pentru prima dată în lume un multirotor hibrid a stat în aer un timp cât o zi întreagă de lucru”. Câteva secvențe preluate din filmul de pe youtube.com sunt redate mai jos.
Pe site-ul dronedj.com se arată că încă de la înființare, adică în urmă cu șase ani, atunci când a început să construiască UAV (Unmanned Aerial Vehicle), compania Quaternium „s-a implicat puternic în încercarea de a stabili noi recorduri de timp”. Tabelul alăturat, publicat de mai multe site-uri (dronereviewsandnews.com, drasticnews.com, dronedj.com și, în primul rând, quaternium.com) reflectă o comparație cu recordul de timp de zbor al celor mai populare drone multirotor. Spre deosebire de celelalte drone care au intrat în această bătălie a recordului de anduranță și care sunt bazate în principal pe sisteme alimentate cu hidrogen, modelele quadcopter HYBRiX sunt drone hibride. Motorul în doi timpi, care se alătură celui electric (cu baterii), utilizează combustibil cu cifra octanică 95 (CO95), cu un raport de amestec cu ulei de patru procente (raport 25:1). Viteza de zbor, sau mai bine spus intervalul de viteză pentru zborul de croazieră, este de la 30 de mile pe oră (sau 48 km/h) până la 50 mph (peste 80 km/h). Zborul de 490 de minute al dronei HYBRiX 2.1 a fost cu aproape o oră mai mare decât recordul anterior de anduranță, înregistrat în ianuarie 2018 la Tianjin, China, tot de o dronă hibrid. Numită Owilng, drona hexacopter cu sistem de propulsie RichenPower H2 Hybrid a zburat 437 de minute (fix 7 ore și 17 minute sau 7,3 ore). Compania UAV-E Richen Power are sediul în districtul administrativ Shunyi din Beijing și este cunoscută ca producător de tehnologie pentru sistemele de alimentare cu energie a dronelor aeriene (UAV). Site-ul dronereviewsandnews.com, care a preluat mai multe informații de pe site-ul companiei Quaternium (quaternium.com), a scris despre drona multirotor HYBRiX 2.1 că, prin „cel mai lung zbor de pe Pământ” al unei drone hibrid, „prin anduranța mai mare decât a oricărui concurent, plus alte performanțe remarcabile, a stabilit noi standarde” pentru ceea ce se poate realiza cu o dronă în operațiunile de zbor. Datorită acestui avantaj uriaș (o anduranță mare), „HYBRiX este aeronava ideală pentru misiuni aeriene”, de exemplu pentru situații de urgență, atunci când odată cu trecerea timpului viețile sunt tot mai mult în pericol. Atunci când fiecare secundă contează, o dronă cu un zbor îndelungat „devine un aliat puternic”. Dronele aeriene obișnuite (cu 4, 6 sau 8 rotoare) sunt folosite de mai mult timp pentru a căuta și pentru a localiza persoane după catastrofe naturale (cutremure, inundații, incendii forestiere etc.) dar, deși foarte utile, nu sunt capabile să acopere suprafețe întinse din cauza timpului de zbor destul de limitat. În urma acestor evenimente, care de cele mai multe ori au un deznodământ tragic, se pot produce și pagube serioase infrastructurii, sistemelor de comunicații, pot bloca unele servicii de bază și altele. Sunt situațiile în care dronele cu durată de zbor îndelungată sunt oportune, „constatare la care a ajuns și compania Quaternium” (auvsi.org) și de aceea a luat decizia să construiască dronele hibrid HYBRiX. Cu acestea, zonele acoperite sunt mai întinse, iar evaluarea urmărilor după dezastre mai eficientă. Soluția oferită de Quaternium este disponibilă peste tot în lume. Un exemplu este utilizarea dronei HYBRiX de Poliția Locală din Benidorm, oraș din provincia Alicante, renumită stațiune din Spania, o destinație turistică încă din 1925. Pe site-ul amintit mai scrie, „cu HYBRiX, salvatorii și pompierii pot identifica punctele fierbinți” și pot evalua rapid daunele, în timp de caută supraviețuitori. Datorită „caracteristicilor unice ale dronei, aceste situații pot fi gestionate în siguranță” (auvsi.org).