Drona construită de specialiștii companiei Quaternium (Spania) a stat în aer 8 ore și 10 minute, depășind cu mult vechiul record pentru zbor autonom al unui multicopter
În anul 2015, o dronă HYBRiX, construită de compania Quaternium din Valencia, Spania, a efectuat un zbor de 3 ore și 10 minute, un timp mult mai îndelungat decât al oricărei alte drone multicopter realizat până la acel moment. Drona HYBRiX era prima dronă cu motor electric și cu un motor în doi timpi pe combustibil lichid a companiei Quaternium. Cercetările specialiștilor pentru dezvoltatrea dronelor aeriene hibrid au continuat, iar realizările nu s-au lăsat așteptate. Un articol din revista on-line dronele.ro, publicat în luna ianuarie 2018 (vezi, dronele.ro/cel-mai-indelungat-zbor… /), prezenta varianta HYBRiX 2.0 a dronei companiei Quaternium și recordul mondial de anduranță pentru o dronă quadcopter (UAV cu patru propulsoare) de 4 ore și 40 de minute stabilit de aceasta în decembrie 2017. Acum, recordul de atunci a devenit istorie pentru că HYBRiX 2.1, cel mai nou model de multicopter hibrid construit de Quaternium a stat în aer 490 de minute, decolând la ora 8 și 52 de minute. Aterizarea a avut loc la ora 17 și 2 minute, după un zbor non-stop de 8 ore și 10 minute, un nou record mondial de anduranță. Quaternium, lider al dronelor hibride, a depășit toate așteptărilre, „a spulberat orice încercare anterioară de record de anduranță” cu versiunea experimentală HYBRiX 2.1 cu o greutate de 25 kg (sau 55 pounds) MTOW (maximum take-off weight, greutatea maximă la decolare a unei aeronave). Pe site-ul companiei (quaternium.com) scrie, „multirotorul HYBRiX 2.1 a rupt bariera de timp pentru un zbor fără întrerupere”. Majoritatea dronelor (UAV, Unmanned Aerial Vehicle) multicopter (sau multirotor) zboară între 25 și 40 de minute, motiv pentru care „pilotul” de la sol, care dorește sau trebuie să opereze drona un timp mai îndelungat, are nevoie de mai multe baterii pentru înlocuire, sau trebuie să aștepte până se reîncărcă cea consumată. Chiar dacă nu sunt dificile, aceste operațiuni întrerup culegerea continuă a informațiilor „de care este nevoie”, sau limitează distanțele parcurse, de exemplu în activitățile de supraveghere sau de inspecție. În loc să fie preocupat numai de deplasarea dronei și de scopul zborului, operatorul trebuie să aibă grijă de timpul trecut de la decolare și să urmărească, eventual, starea bateriei. Timpul de zbor a fost de mult timp „călcâiul lui Ahile” pentru dronele aeriene, după cum consideră autorul unui articol de pe site-ul dronereviewsandnews.com, un site care relatează evoluția industriei dronelor și care acoperă toate mărcile importante (DJI, GoPro, Yuneec, Parrott etc.), și nu numai. În ultimii doi ani DroneReviewsAndNews.com a fost printre primele reviste on-line care a prezentat „lansările de noi produse” și a pus la dispoziția cititorilor „informații despre ultimele evoluții” din domeniul dronelor, „oriunde s-ar întâmpla acestea” (dronereviewsandnews.com). Pentru a debloca aplicațiile comerciale care necesită un timp de zbor de durată și acoperirea unor distanțe mai mari, în ultimii ani s-a lucrat intens la o nouă categorie de drone, la multirotoarele (dronele cu mai mult de două rotoare) hibride, un model de furnizare a energiei inspirat de mașinile hibride din industria auto. Acestea oferă posibilitatea ca să existe putere suficientă pentru a prelungi timpul de zbor, ținând cont în același timp și de greutatea dronei și a sarcinii utile transportate. În comparație cu UAV electrice clasice, timpul de zbor al dronelor hibride este mai mare de peste 10 ori. Recordul stabilit recent de drona hibrid HYBRIDiX 2.1, cu un zbor de peste 15 ori mai îndelungat decât al dronelor multicopter electrice obișniute, s-a relizat după șase ani de la construirea primei drone hibrid de Quaternium. Ca să atingă acest ultim record, drona HYBRiX 2.1 „a fost modificată pentru a putea utiliza mai mult combustibil” (dronedj.com). Pe site-ul dronereviewandnews.com se precizează că „Proiectul HYBRiX este susținut de UE prin programul Horizon 2020”, cel mai mare program de cercetare și inovare din Uniunea Europeană, cu finanțare de aproape 80 de miliarde de euro, buget disponibil pe 7 ani (2014 – 2020), plus investițiile private care vor fi atrase în această perioadă. Proiectul companiei Quaternium a primit mai multe premii de la instituții precum AUVSI (Association for Unmanned Vehicle Systems International), CDTI (Centre for the Development of Industrial Technology în Regatul Unit, iar în Spania Centro para el Desarrollo Tecnologico Industrial) sau de la guvernul spaniol. AUSVI este „cea mai mare organizație nonprofit din lume dedicată sistemelor fără pilot și roboticii”, reprezentând corporații și profesioniști din peste 60 de țări. „Membrii AUVSI lucrează pe piețele de apărare, civile și comerciale” (auvsi.org). CDTI acordă sprijin, prin ajutor financiar, suport tehnic și altele, companiilor care doresc să dezvolte proiecte de cercetare și dezvoltare. Va urma.