Raport de verificare EASA pentru Camcopter® S-100

September 2024

 

„DVR este o etapă semnificativă” pentru dezvoltarea companiei austriece Schiebel și „un pas major către certificarea completă a UAS Camcopter® S-100”

Agenția Uniunii Europene pentru Siguranța Aviației (EASA, European Union Aviation Safety Agency) a emis recent primul „raport de verificare a proiectării” (Design Verification Report, pe scurt DVR) sistemului aerian fără pilot (UAS, Unmanned Air System) Camcopter® S-100 al companiei austriece Schiebel Aircraft GmbH. Drona, cu decolare și aterizare pe verticală (VTOL, vertical take-off and landing) și care nu are nevoie de o zonă pregătită special sau de echipament de sprijin pentru lansare și recuperare, este un model UAS cu aripă rotativă (RWUAS, Rotary Wing Unmanned Air System). DVR este raportul emis de EASA care confirmă că proiectarea respectă „obiectivele de securitate operațională” (OSO, operational safety objectives), unde sunt redate inclusiv „posibilele limitări sau ipoteze în care modelul este obligat să funcționeze” (easa.europa.eu). Conform cerințelor prezentate detaliat pe site-ul amintit, producătorii de drone interesați trebuie să solicite DVR-ul de la agenția EASA utilizând un formular de „cerere pentru verificarea proiectării”. Înaintea cererii pentru DVR, EASA solicită o întrevedere cu producătorul, care trebuie să-i pună la dispoziție descrierea tuturor operațiunilor planificate, termenele și programele de verificare și de certificare a proiectului și, în final, modalitatea de intrare pe piață. Cu această ocazie, „experții EASA pot furniza producătorului câteva indicații utile”, date pe baza cărora poate decide dacă se consideră pregătit să participe la procesul de analiză a cererii și de elaborare a raportului final. Ca să demonstreze conformitatea cu cerințele aplicabile, producătorul va pregăti documentația și o va transmite la EASA. Dacă rezultatul evaluării este pozitiv, agenția va emite DVR-ul. „Durata acestui proces depinde în mare măsură de complexitatea sistemului care trebuie evaluat și de capacitatea producătorului de a demonstra conformitatea în mod corespunzător”. Pe site-ul easa.europa.eu se mai precizează, „Costul unui DVR va depinde de timpul efectiv petrecut de personalul EASA pentru evaluarea documentației, taxarea făcându-se folosind tariful orar de 250 €. Operatorii care solicită autorizație operațională pentru o dronă, cu un DVR adecvat emis de EASA, îl vor putea utiliza pentru a demonstra conformitatea cu OSO în legătură cu proiectul. Un raport de verificare a proiectului este recunoscut numai în statele membre EASA”. Agenția a fundamentat procesul de emitere a DVR la sfârșitul anului 2021 cu scopul de a asigura securitatea operațiunilor cu drone în Europa (militaryleak.com). Raportul DVR pentru categoria specifică de operațiuni a UAS Camcopter® S-100 a fost emis în urma unui „proces riguros de evaluare”, care a cuprins inclusiv 300 de ore de zbor sub observația atentă a experților EASA. Au fost demonstrate navigabilitatea, siguranța, sistemul de izolare îmbunătățit, caracteristicile de securitate cibernetică și rezistența la câmpurile radiate de înaltă intensitate (HIRF, High Intensity Radiated Fields), după cum scrie într-un articol publicat pe site-ul uasvision.com. HIRF este o energie de radiofrecvență cu „o putere suficientă pentru a afecta negativ un organism viu sau performanțele unui dispozitiv”. Agenția FAA (abreviere pentru Federal Aviation Administration) este organizația federală care s-a preocupat de elaborarea unor standarde pentru protejarea de aceste câmpuri (HIRF) a sistemelor electrice și electronice de pe aeronave (federalregister.gov). Raportul EASA pentru Camcopter® S-100 înlesnește procesele de aprobare a operațiunilor de zbor ale dronei în toate statele membre EASA. Hans Georg Schiebel, președintele Grupului Schiebel,  a declarat, „Primirea DVR este o etapă semnificativă pentru companie și un pas deosebit de important pentru certificarea completă a UAS Camcopter® S-100”. „Revoluționarul sistem aerian fără pilot Camcopter S-100” a fost proiectat și este produs de grupul Schiebel Aircraft GmbH. Compania, înființată în anul 1951 la Viena, operează în prezent la nivel global. „Certificată pentru îndeplinirea standardelor AS/EN 9100, Schiebel și-a construit o reputație internațională datorită produselor militare, comerciale și umanitare de înaltă tehnologie susținute de servicii și asistență post-vânzare excepționale” (uasvision.com). AS/EN 9100 este un standard de management al calității pentru industria ASD (Aerospace, Security & Defence industry) care se bazează pe ISO 9001, la care se adaugă cerințe specifice acestui domeniu (asd-europe.org). Pe lângă sediul din Viena și uzina sa de producție Wiener Neustadt (Austria), Grupul Schiebel are reprezentanțe în Franța la Toulon, Statele Unite în orașul Manassas din statul Virginia, în Emiratele Arabe Unite (UAE, United Arab Emirates) la Abu Dhabi și în orașul australian Shoalhaven, aflat la aproximativ 200 km de Sydney. Uzina de producție din Wiener Neustadt, oraș aflat la 50 km sud de Viena, a fost deschisă în luna septembrie 2006 și este dedicată producției „elicopterului fără pilot” Camcopter® S-100. Modelul RWUAS premiat pentru design și deținător al DVR este un aparat operațional destinat aplicațiilor militare și civile. Drona VTOL poate fi utilizată ziua și noaptea, în condiții meteo nefavorabile, pe uscat și pe mare, cu o vizualizare de peste 200 km, sau 108 nm (nautical mile*). Pe lângă sistemul de referință standard sau navigația manuală, Camcopter® S-100 poate funcționa în medii unde GPS-ul nu este disponibil, putând finaliza cu succes o misiune în cele mai complexe medii electromagnetice. Misiunile se pot planifica și controla cu o interfață grafică simplă de tip point-and-click, adică utilizatorul poziționează un indicator de pe ecran (pointing) pe locația dorită și apasă un buton (click) pentru selectare. Imaginile de înaltă definiție, preluate de sarcina utilă, sunt transmise la stația de control în timp real. Fuzelajul special, din fibră de carbon și titan, oferă capacitatea pentru o gamă largă de combinații de sarcină utilă și o rezistență până la un plafon de serviciu de 5.500 m (18.000 ft). Din foaia cu specificații mai pot fi remarcate datele :

  • anduranța – mai mult de 6 ore cu o sarcină utilă de până la 34 kg (75 lbs),
  • anduranța extinsă – peste 10 ore cu rezervor de combustibil extern opțional,
  • temperatura de funcționare – între -40o C și +55o C (de la -40o F la +131o F),
  • la decolare și aterizare rezistă la un vânt de până la 25 noduri (46 km/h),
  • viteza de croazieră ajunge la 105 noduri (185 km/h),
  • capacitatea de sarcină utilă – 55 kg (110 lbs).

„Elicopterul fără pilot la bord, echipat cu înaltă tehnologie, este susținut de serviciile excelente de asistență și de instruire asigurate de specialiștii companiei Schiebel pentru clienți” (militaryleak.com).


* O milă nautică (nm, nautical mile) este o unitate de lungime utilizată în navigația aeriană, marină și spațială și pentru definirea apelor teritoriale (1 nm = 1,852 km).

Tags