Dronele FB3 livrează echipament eolienelor offshore (2)

September 2024

 

Calitățile remarcabile de transport și de ridicare ale UAV FB3 „au fost demonstrate într-o gamă largă de medii, inclusiv păduri, turbine eoliene, șantiere și medii urbane”

Continuare Succesul misiunii descrise în prima parte a articolului, și anume transportul rapid al unui volum mare de echipamente de la o navă la platformele din largul mării cu ajutorul dronelor aeriene, a demonstrat că eficiența parcurilor eoliene offshore este mărită dacă sunt utilizate cele mai noi și inovatoare soluții. Oprerațiunea realizată prin zboruri succesive, într-un ritm fără precedent, a pus în evidență „potențialul tehnologiei UAV de a sprijini sectorul energiei regenerabile” (suasnews.com). Rezultatul remarcabil ilustrează ce înseamnă o bună colaborare între părțile interesate, în acest caz companiile Skylift (Anglia) și FlyingBasket (Italia), care au furnizat aerian echipamentele necesare eolienelor offshore din Marea Nordului ale multinaționalei Ørsted (Danemarca), „una dintre cele mai mari companii de energie regenerabilă din lume”. Dacă Skylift UAV a venit în primul rând cu logistica, FlyingBasket, companie specializată în proiectarea și construcția de drone de marfă cu sarcină utilă grea, a contribuit cu modelul FB3, „dronă aeriană cu o capacitate impresionantă de 100 kg”. Folosite ca „soluții eficiente și durabile în diferite industrii, de exemplu în energie sau construcții”, drona FlyingBasket este în prezent disponibilă la cerere, adică „este gata pentru utilizarea comercială”. Cu o experiență solidă, FlyingBasket „a devenit un jucător de top în industria europeană a dronelor”, scria în pe site-ul eu-startups.com anul trecu în luna octombrie. A fost înființată de frații Moritz și Matthias Moroder în 2015. Adresa sediului este orașul Bolzano, capitala provinciei Tirolul de Sud (Alto Adige) din nord-estul Italiei. FlyingBasket a colaborat și continuă să colaboreze cu autoritățile de reglementare naționale și europene, „respectând atent și modelând în mod activ cele mai înalte standarde de siguranță”. Dronele FlyingBasket FB3 sunt proiectate pentru operațiunile onshore și offshore care necesită o capacitate de încărcare utilă de până la 100 kg. Caracteristicile oferite de site-ul companiei sunt :

  • dimensiuni – 1.600 x 1.600 x 412 mm,
  • sarcina utilă – până la 100 kg,
  • greutatea (fără încărcătură) – 70 kg
  • viteza – până la 30 m/s (108 km/s),
  • 4 baterii Li-Ion interschimbabile cu
  • timpul de încărcare – 1 oră,
  • temperatura de funcționare – de la -10° până la +45° C,
  • raza de zbor (fără eventuale efecte, cum ar fi vântul) este :

            – 25 km cu sarcină utilă de 5kg,

            – 20 km cu 25 kg,

            – 15 km încărcată cu 50 kg,

            – 5 km cu 75 kg și

            – 2,5 km dacă transportă 100 kg.

Dovedindu-și posibilitățile de ridicare, transport și de coborâre a mărfurilor grele pentru energie, telecomunicații, construcții, logistică, silvicultură și multe altele, FB3 ocupă primul loc în clasa sa de aeronave fără pilot (flyingbasket.com). Calitățile, remarcabile pentru astfel de operațiuni, „au fost demonstrate riguros într-o gamă largă de medii, inclusiv în păduri, spre turbine eoliene, pe șantiere și în mediu urban” (eu-startups.com). Disponibilitatea FB3 pentru diverse utilizări ajută operatorii de drone din întreaga lume să-și extindă ofertele de servicii. Utilizând noua dronă FB3, aceștia pot satisface cerințele în evoluție ale clienților. Modelul oferă două opțiuni pentru transportul de marfă, fie un compartiment spațios în care pot fi încărcate pachetele de livrat, fie opțiunea de legare a coletului cu un cablu pentru încărcăturile supradimensionate. A doua variantă, asemănătoare unui serviciu asigurat de elicoptere, îi permite să transporte chiar și încărcături voluminoase. Utilizarea dronelor de marfă grea, cum este FB3, marchează o piatră de hotar semnificativă în industria logisticii (eu-startups.com). Eficientizarea transportului de echipamente grele în locații îndepărtate și dificile, cum sunt turbinele eoliene offshore, poate însemna o revoluție pentru multe sectoare. Misiunea de succes efectuată la sfârșitul lunii iulie și în primele zile din august, l-a convins pe Moritz Moroder, CEO-ul FlyingBasket, să spună, „Sunt bucuros să văd dronele noastre acolo, deasupra mării, manevrate de un operator calificat, pentru o industrie din domeniul energiei regenerabile”. Această inovație „sporește siguranța lucrătorilor și are un efect pozitiv asupra eficienței operaționale”.

Tags