Livrări de măfuri cu drona spre platforme offshore (2)

September 2023

 

Skyports Drone Services (Regatul Unit) și Equinor (Norvegia) colaborează pentru a livra mărfuri către platforme din mediu offshore cu drone Kite™ (Swoop Aero, Australia)

Continuare Privind colaborarea în proiectul la care s-a angajat alături de compania Equinor din orașul Stavanger, Norvegia, Skyports Drone Services a efectuat deja zeci de zboruri de probă și susține că urmează să opereze alte sute în perioada de două luni rezervată testelor. Stavanger este situat în vestul Norvegiei, județul (fylke) Rogaland, fiind cel de-al patrulea oraș ca mărime al țării nordice, oficial Regatul Norvegiei. Drona Kite™ de la compania australiană Swoop Aero a transportat, și va transporta în continuare, „o gamă largă de mărfuri, inclusiv piese de schimb, echipament și pachete de îngrijire” (offshore-mag.com). În prezentarea de pe site-ul companiei (swoop.aero) se arată că platforma de logistică bazată pe drone Swoop Aero „este singura de pe planetă” care asigură servicii „end-to-end”, altfel spus, „cap-coadă” sau „de la pornire până la sosire”, că este singura platformă de servicii cu drone din lume care oferă „o soluție funcțională completă”. În prezent, serviciile Swoop Aero „deservesc peste 4,5 milioane de oameni pe 6 continente”. Eric Peck, CEO al producătorului dronelor Kite™, afirmă că „până în 2030, acoperirea noastră se va extinde la un miliard”, obiectiv care se referă la un timp mai îmdelungat decât precedentul (vezi prima parte a articolului, dronele.ro/livrari-… -spre… offshore (1)/). În testele Skyports, drona „extrem de automatizată” de la Swoop Aero (Kite™) operează pentru livrările de pachete între centrul de procesare al Equinor din Mongstad, de pe coasta de vest a Norvegiei, și 3 instalații ale zăcământului de petrol și gaze Gullfaks din sectorul norvegian al Mării Nordului, precum și între instalaţii din larg. Parcul industrial Mongstad este situat în municipalitatea Alver, aproape de Bergen, al doilea oraș ca mărime, după capitala Oslo. Distanța parcursă de Kite™ este de până la 114 km (71 mile). Aeronava fără pilot „este pilotată” de la distanță de o mică echipă a companiei Skyports Drone Services de la centrul deschis recent de Equinor în Bergen. Articolul de pe site-ul skyportsdroneservices.com precizează că operațiunile din Marea Nordului pentru proiectul cu Equinor sunt cele mai lungi zboruri de până acum ale Skyports Drone Services, companie care pe lângă sediul central din Londra, mai are birouri în Singapore, Dubai, Columbia și Japonia. Dronele Kite™ au o anvergură de 2,4 m (aproape 8 ft) și trebuie să zboare sub 122 m (aprox. 400 ft) pentru a se asigura că nu se ciocnesc cu aeronavele cu pilot. La inițiativa propusă de parteneriat, lansată în această lună (septembrie 2023), se realizează „pentru prima dată în mediu offshore un serviciu la cerere cu drone aeriene operate de la distanță, de la țărm” (energypeople.com). Operatorii de la sol supraveghează durata operațiunilor, iar personalul Equinor, aflat pe instalații și instruit în prealabil de Skyports Drone Services, încărcă și descărcă marfa, schimbă și reîncărcă bateriile, manevrează în siguranță dronele și finalizează orice activitate secundară necesară bunei desfășurări a zborului. Companiile partenere consideră că primele rezultate ale proiectului sunt pozitive și apreciază că livrările ar putea fi extinse cu ușurință pentru a include instalații suplimentare (offshore-mag.com). Alex Brown, directorul Skyports Drone Services, a declarat, „Proiectul demonstrează că livrarea cu drone poate oferi o alternativă mai sigură, mai rentabilă și mai durabilă la metodele convenționale de transport în mediu offshore. Acest sector al energiei este perfect poziționat pentru a beneficia de noul tip de livrări aeriene datorită naturii lucrului în mediul offshore, a distanțelor mari și a durității operațiunilor. Explorăm acum modul cum putem extinde această activitate revoluționară în sectoare adiacente, cum ar fi eolienele din largul mării și aprovizionarea navelor”. Pentru a obține permisiunile de zbor necesare, companie Skyports Drone Services a colaborat cu Avinor* și cu Autoritatea Aviației Civile din Norvegia**. Dacă și reglementările vor permite, parteneriatul dintre Equinor și Skyports Drone Services se va dezvolta în continuare.


* Conform site-ului propriu, Avinor este o societate cu răspundere limitată deținută în totalitate de Ministerul Norvegian al Transporturilor și Comunicațiilor (Samferdselsdepartementet, respectiv Samferdsledepartementet, în funcție de cele două standarde ale limbii norvegiene, ambele oficiale) și este responsabilă pentru activitatea a 43 de aeroporturi deținute de stat. Avinor asigură călătorii sigure și eficiente pentru aproximativ cinizeci de milioane de pasageri anual, dintre care jumătate călătoresc către și spre Aeroportul Oslo, cu nume alternativ Oslo Gardermoen Airport sau doar Gardermoen. Angajații Avinor răspund de planificarea, dezvoltarea și operarea unui serviciu eficient de navigație aeriană și aeroportuară. Sediul Avinor este în capitala Norvegiei, orașul Oslo.

** Autoritatea Norvegiană a Aviației Civile (Luftfartstilsynet) este inspectoratul responsabil de aviația civilă din țara nordică și este subordonată Ministerului Transporturilor și Comunicațiilor (în limba norvegiană, vezi mai sus). Sediul său central este situat în Bodø și are un birou în Oslo. Orașul Bodø este situat în peninsula cu același nume și este poziționat chiar la nord de Cercul Arctic. O responsabilitate a Autorității este menținerea Registrului norvegian de aeronave civile.

Tags