DJI, în colaborare cu un grup de entomologi, va echipa dronele aeriene Agras ca să poată fi utilizate în Africa la lupta contra malariei
Site-ul commercialdroneprofessional.com a prezentat recent modul prin care compania DJI se va implica în combaterea malariei în țări ale continentului african. În colaborare cu un grup de entomologi1) „cel mai mare producător de drone comerciale și imagistică aeriană din lume” a stabilit că o luptă eficientă împotriva acestei boli infecțioase, des întâlnită în multe zone tropicale și subtropicale, se poate realiza cu ajutorul dronelor aeriene (UAV, Unmanned Aerial Vehicle). DJI a început un proiect pilot în Zanzibar, un teritoriu autonom care aparține de Tanzania (cu numele oficial Republica Unită a Tanzaniei). Vor fi folosite drone DJI Agras MG-1S modificate. Echipate special și cu duze interschimbabile, dronele agricole DJI Agras, model MG-1S, vor pulveriza peste câmpurile de orez, ale căror suprafețe acoperite de apă sunt adăpostul țânțarilor, un lichid siliconic biodegradabil. Numit Aquatain AMF™, este „un lichid unic folosit pentru controlul țânțarilor”. Nu este un produs toxic și acționează prin formarea unui strat subțire de silicon pe suprafața apei, un strat cu o tensiune superficială foarte scăzută, care va întrerupe evoluția tânțarilor. La primele încercări, lichidul pulverizat peste apa stătătoare a creat o barieră care împiedică pupa (nimfa) și larvele tânțarului anofel (Anopheles), cunoscut și ca „țânțarul malariei” sau „al febrei de baltă”, să respire. Conform site-ului sic.ro, site al firmei Service Industrial Chemical Cleaning SRL cu sediul administrativ în București, stratul de Aquatain AMF™ afectează ciclul de viață al țânțarilor în două moduri :
- împiedică femelele să depună ouă la suprafața apei,
- împiedică pupele (nimfele) să rămână la suprafață și să ajungă la maturitate.
Dronele din seria DJI Agras MG-1, care include MG-1, MG-1S, MG-1S RTK, MG-1S Advanced, MG-1P, MG-1P RTK și T16, sunt drone octocopter (cu 8 brațe) proiectate pentru aplicarea cu precizie a pesticidelor lichide, a îngrășămintelor și a erbicidelor (dji.com/mg-1). Sunt drone care „aduc un nou nivel de eficiență în agricultură”. La prezentarea de pe site-ul youtube.com, după evenimentul Drone Rodeo de la CES 2017, se arăta că modelul Agras MG-1 a fost dezvoltat ca rezultat al unui obiectiv nou al companiei DJI, crearea unei drone agricole ușor de utilizat. Agras MG-1 poate fi controlată manual dar, are și software care-i permite să zboare în mod autonom de la un punct la altul. Este livrată cu același controler ca modelele DJI Phantom, având în plus „controale dedicate pentru pulverizarea deasupra culturilor”. Drona cu 8 rotoare (octocopter) și un rezervor de 10 kg, care poate fi umplut cu soluții de stropit specifice plantelor (însemnând pesticide, erbicide și îngrășăminte), poate acoperi până la patru hectare la un singur drum. Intensitatea cu care pulverizează substanțele este în funcție de viteza de deplasare datorită unui sistemu inteligent care reglează automat pulverizarea. Astfel, stropirea se face întotdeauna uniform. Pe site-ul companiei DJI (dji.com) se mai precizează despre drona Agras MG-1S că „integrează o serie de tehnologii DJI de ultimă oră, inclusiv noul controler de zbor A3 (A3 Flight Control) și un Radar Sensing System de detectare, care oferă fiabilitate suplimentară în timpul zborului”, și că „sistemul de pulverizare și senzorul de debit asigură operații precise”. Prin combinația de viteză și de putere o suprafață de aproximativ 4.000-6.000 m2 poate fi acoperită în doar 10 minute, ceea ce înseamnă de 40 până la 60 de ori mai rapid decât la operațiile de pulverizare manuală. „Agras MG-1S (DJI) este un aparat de zbor de înaltă performanță”, o dronă aeriană „capabilă să ofere soluții complete pentru îngrijirea culturilor agricole”. Despre alte performanțe sau caracteristici ale dronelor DJI Agras serie MG-1, inclusiv Agras MG-1S, revista dronele.ro va scrie într-un alt articol. Drona DJI Agras MG-1S, gata de zbor, are prețul de 14.999,00 USD și include kit-ul de pulverizare, 2 baterii și un încărcător. Pe piața din România, prețul a stagnat la 100.000 lei de la jumătatea anului acesta până în prezent (vezi site-ul gnex.ro sau site-ul compari.ro). Ca parte a proiectului pilot din Zanzibar, este și operațiunea de măsurare a larvelor și a populației de țânțari, înainte și după ce dronele DJI Agras MG-1S pulverizează insecticide, pentru a monitoriza impactul. Va urma.
1) Entomologia este o ramură a zoologiei care se ocupă cu studiul insectelor, sau știința care se ocupă cu studiul animalelor cu corpul segmentat, pentru că etimologic numele provine din cuvintele grecești entomos (segmentat) și logos (știință). Un biolog sau zoolog specializat în entomologie se numește entomolog.