Soldații britanici vor avea în dotare nano-drone (1)

January 2021

 

Dronele (nano-UAV) numite „Bug” sunt suficient de mici pentru a fi ținute în palmă, cântăresc doar 196 de grame și pot spiona ținte aflate la 2 km (1,25 mile)

Forțe armate din întreaga lume folosesc deja drone aeriene (UAV, Unmanned Aerial Vehicle), sau aeronave fără pilot, pentru misiuni sau operațiuni militare speciale, în marea majoritate strict secrete. Dronele care zboară la altitudine sunt echipate, în cele mai multe cazuri, cu echipamente de recunoaștere și de supraveghere, dar pot fi dotate și cu armament, cum ar fi de exemplu rachete aer-sol. După cum prezintă theguardian.com, un site cunoscut anterior ca theguardian.co.uk și deținut de compania britanică de mass-media GMG (Guardian Media Group), utilizarea celor din urmă „a fost puternic criticată de grupările care luptă pentru drepturile omului”. Sunt câteva exemple cu situații în care Statele Unite și Turcia au folosit în afara spațiului aerian propriu drone de mare altitudine pentru a elimina fizic posibili dușmani, pentru a distruge baze militare sau pentru a ucide inamici declarați sau nu. Atât Uniunea Europeană cât și Marea Britanie au în intenție să utilizeze aceste modele de drone „pentru a localiza refugiații și migranții” (theguardian.com), de exemplu pe cei din Marea Mediterană sau din Canalul Mânecii. Mai mult decât atât, armata Regatului Unit a investit masiv în ultimul timp în roboți de luptă autonomi (BattleBots), care, într-un viitor nu foarte îndepărtat, ar putea constitui o parte importantă din forțele armate, după cum sugerează generalul Nick Carter, șeful statului major al armatei britanice (futurism.com). Dispozitive autonome de luptă au fost deja desfășurate în Irak și în Afganistan. Generalul Nick Carter recunoaște că există o presiune imensă pentru o armată robotică, iar în luna noiembrie anul trecut declara că nu este exclus ca până în 2030 să devină operațională, relatează The Guardian. Un mare număr de roboți, care pot opera autonom sau controlați de la distanță, vor înlocui soldații umani actuali. Se compensează în acest fel reducerea evidentă a numărului de recruți. Totuși, generalul Carter „admite că viitorul războiului robotizat este încă neclar”, se mai arată în articolul de pe site-ul futurism.com. Un alt mod de a trata „implicarea” echipamentelor moderne, respectiv utilizarea dronelor aeriene în operațiunile militare, este legat de dotarea trupelor terestre cu drone de mici dimensiuni, asemănătoare celor disponibile în comerțul cu amănuntul, adică acelor drone care pot fi achiziționate de perosoane civile pentru divertisment. Sistemele din dotare și posibilitățile tot mai mari ale dronelor mai mici au determinat utilizarea lor pe scară largă pentru monitorizare, atât în activități civile, cât și în acțiuni militare. În același timp, au apărut îngrijorări crescute, cele mai multe fiind justificate de lipsa reglementărilor care ar trebui să stabilească foarte clar și fără echivoc modul de utilizare a sUAV (small Unmanned Aerial Vehicle), precum și de răspunsul la întrebările cu privire la modul în care vor fi utilizate concret, în special de către forțele militare. În urmă cu aproximativ un an, Ministerul Apărării din Regatul Unit (MoD sau MOD, Ministry of Defence) anunța creșterea cheltuielilor pentru proiecte destinate armamentului robotizat, pentru vehicule de luptă controlate de la distanță și vehicule autonome. În Marea Britanie, MoD este responsabil de implementarea politicii de apărare stabilită de guvernul Majestății Sale. Un exemplu este semnarea de MoD în vara lui 2020 a contractului de 65 de milioane ₤ pentru construirea primelor trei aeronave pilotate de la distanță sau RPAS (Remotely Piloted Air System) Protector, primele drone de mari dimensiuni care vor putea efectua misiuni în spațiul aerian nesegregat, oriunde în lume. „După fazele reușite de dezvoltare, sistemele Protector sunt programate să intre în funcțiune până la mijlocul anului 2024”, după cum se arată pe site-ul guvernului Regatului Unit (gov.uk). Prin programul Protector „se va furniza armatei britanice tehnologie de ultimă generație, care oferă autonomie și rezistență superioare, o capacitate sporită de dotare cu armament, decolare și aterizare automatizate și o rezistență mai bună decât flota actuală de drone Reaper”. Drona din categoria MALE (medium-altitude long-endurence) Protector este echipată și cu tehnologie modernă de detectare și evitare, motiv pentru care i se permite să zboare și în spațiul aerian civil. Primul zbor al unei drone (RPAS) Protector, construită de compania americană General Atomics Aeronautical Systems Inc. (pe scurt GA-ASI), a avut loc pe 25 septembrie 2020 în California. Pentru punerea în aplicare a programului și livrarea în cele mai bune condiții a sistemelor Protector este responsabilă echipa DE&S UAV (Defence Equipment and Support, Unmanned Aerial Vehicle). Aceeași echipă, împreună cu DASA (Defence and Security Accelerator), caută soluții noi pentru „a ajuta operatorii militari să îmbunătățească modul de utilizare a dronelor în operațiunile urbane dificile și complexe” (adsadvance.co.uk). Investițiile MoD în dispozitive robotizate, inclusiv în achițitia de drone de mici dimensiuni pentru supraveghere, va continua și în următoarea perioadă. Un anunț recent despre dotarea armatei terestre cu drone de foarte mici dimensiuni (nano-drone) se referă la faptul că armata britanică a cumpărat 30 de nano-drone „botezate” Bug, sau nano-Bug, pe care soldații le vor utiliza la supravegherea țintelor. Articolul de pe site-ul theguardian.com descrie această achiziție ca „cel mai nou pas în utilizarea controversatelor UAV în scopuri militare”. Va urma.

 

Tags