Coyote oferă date în timp real din centrul uraganelor

March 2018

Compania Raytheon și NOAA, laureate ale premiului revistei Aviation Week, la începutul lunii martie, a.c.

Folosirea cu succes a dronei Coyote®, proiectată și produsă de compania Raytheon, de către agenția NOAA (National Oceanic and Atmospheric Administration) a determinat prestigioasa revistă Aviation Week să le acorde un premiu, la începutul lunii martie a.c. Lansată în mijlocul uraganului, Coyote furnizează date în timp real despre evoluția forței vântului și direcția de deplasare, aducând astfel „un instrument nou pentru salvarea vieții”. NOAA a trimis, în 2017, cu un avion destinat cercetărilor privind mările și oceanele, „vânătorul de uragane” NOAA Lockheed WP-3D Orion, alintat „Kermit the Frog” (broscoiul Kermit din serialul The Muppets), șase aparate Coyote pentru a urmări uraganul Maria. Dronele au ajuns chiar în mijlocul furtunii și au oferit cercetătorilor imagini și informații foarte precise. Dr. Joseph Cione, care este coordonatorul proiectului Coyote al NOAA, a spus că locul unde au pătruns dronele, în partea inferioară a uraganului, „este o zonă în care este imposibil să ajungă avioane cu echipaj”. Tot domnia sa a adăugat, „Credem că tehnologia UAV, prin care se pot explora zonele periculoase sau dificil de observat și examinat, cum sunt oceanele sub furtună, poate oferi o cunoaștere mult mai bună a situației și va îmbunătăți, în cele din urmă, precizia previziunilor privind intensitatea și evoluția uraganelor”. Cu privire la același subiect, Dr. Thomas Bussing, factor de decize în compania Raytheon (vice-președinte al Advanced Missile Systems), a declarat, „Experții meteorologi pot înțelege mai bine comportamentul furtunilor și pot să realizeze modele exacte ale acestora, pe baza datelor furnizate în timp real de drona Coyote”. Până acum, instrumentele de cercetare tradiționale erau lansate din avioane și captau doar instantaneu informații despre comportamentul uraganului. Drona Coyote poate repeta zborul în centrul furtunii, se poate întoarce în zonele cheie, transmițând mult mai multe date pentru decizii, care, cu siguranță, vor putea salva vieți. Coyote este un UAS de dimensiuni reduse, dezvoltat inițial pentru armată. Această dronă,

  • poate fi lansată din aer sau de la sol,
  • poate zbura timp de peste o oră,
  • ajunge la o distanță de până la 50 mile (80 km) de la locul plecare,
  • face față accelerațiilor destul de mari din timpul lansării,
  • obține imagini de supraveghere,
  • are o capacitatea de direcționare mare,
  • ajută la evaluarea daunelor în timp real,
  • ajută la salvarea de vieți,
  • este relativ ieftină și are costuri operaționale reduse,
  • asigură securitatea perimetrului și a misiunilor de cercetare.

Într-un scurt fim de prezentare se pot observa unele componente ale UAS, cum este lansat, cum deschide aripile pentru zbor și cum este recuperat după eliberarea parașutei. Pentru prima dată NOAA a folosit patru drone Coyote în 2014, când au fost lansate și au transmis date meteorologice atât din „ochiul” uraganului Edouard, evaluat la categoria 3, cât și din zonele fără vizibilitate. Pe site-ul companiei Raytheon se arată că, „În 2016, într-o serie de demonstrații efectuate pe uscat și pe mare, peste două duzini de sisteme Coyote au fost lansate cu succes într-un roi și au zburat în formație, demonstrând eficiența rețelelor autonome. Capacitatea de deplasare poate fi aplicabilă în misiuni multiple, de la activitatea ISR (Intelligence, surveillance and reconnaissance) până la loviturile împotriva țintelor în mișcare din câmpul de luptă”. În 2017, cele 6 sisteme Coyote au zburat în centrul uraganului Maria pe un vânt de peste 100 mph (160 km/h). Datele culese au fost transmise direct la National Hurricane Center. Același site (raytheon.com) precizează că, „UAS Coyote a finalizat testele de zbor pentru clienții guvernamentali din Statele Unite și programele demonstrative”. Sunt în curs de desfășurare studii pentru diferite aplicații, cu lansaări de la sol și de pe nave.

Tags