Bateriile de țigări electronice sunt folosite la drone

July 2022

 

Echipa de ucraineni de la „Drone Lab” condusă de inginerul și doctorandul Maksym Sheremet are soluție dpentru utilizarea bateriilor de vape la sistemele de lansare ale dronelor

Războiul de apărare al ucrainenilor împotriva agresorului rus este susținut și de contribuția multor voluntari. Cu un număr mai mic de efective și de arme, Ucraina se bazează foarte mult pe drone. Cele militare sunt destinate supravegherii și mai ales atacului aerian, iar cele comerciale, mult mai mici, ajută să fie reperate convoaiele de tancuri, bateriile de artilerie, formațiunile de trupe tereste etc. Este cunoscută experiența unui tânăr care, după ce și-a pierdut drona urmărind din proprie inițiativă unități ale rușilor, a primit una nouă pentru a continua misiunea. Pe baza observațiilor din teren, atacul este mai bine dirijat și, pentru că focul poate fi controlat eficient, se face mare economie de muniție. După invazia din februarie, ucraineni din toată țara s-au implicat și au venit cu tot felul de inițiative sau propuneri pentru a-și sprijini armata și, în unele cazuri, pentru a înarma soldații. Fiecare voluntar ajută cum poate și cu ce poate, dar orice contribuție este însemnată. De exemplu, un grup de tineri ucraineni a avut ideea să folosească bateriile pentru țigări electronice la dronele trimise să urmărească și atace soldații inamici și echipamentele lor sau să transporte ajutoare pentru trupele proprii din primele linii. Bateriile alimentează dispozitivele de livrare care pot transporta și elibera spre sol obiecte de dimensiuni reduse, „de la consumabile medicale la grenade”. Sistemele de lansare atașate dronelor aeriene (UAV, Unmanned Aerial Vehicle) sunt realizate cu imprimante 3D într-un laborator din Kiev. Ideea a apărut în urma dificultăților de aprovozionare și a costurilor ridicate la mărfurile importate, datorate blocării aeroporturilor din cauza războiului, în general, și al prețului tot mai mare al bateriilor cu litiu, în special. Noua soluție de alimentare pentru drone, neobișnuită, este pusă în practică de inginerul și doctorandul Maksym Sheremet și echipa organizației sale „Drone Lab”. Până acum, nu s-a gândit nimeni să conecteze vape la drone înarmate. Termenul vape, sau vape pen, este folosit și în limba română pentru dispozitivul folosit la inhalarea vaporilor de nicotină și cu arome diverse. Este țigara electronică de unică folosință, compactă, de mici dimensiuni, cu baterie și cu un recipient încărcat cu lichid. După o singură utilizare aceasta se aruncă. Echipa lui Maksym Sheremet este formată din aproximativ 60 de voluntari care se ocupă de sisteme de drone, dintre care 30 lucrează special la proiectul cu vape. Astfel, după cum scrie pe site-ul daily-array.com, „într-un atelier aglomerat din Kiev, țigările electronice de unică folosință au devenit cea mai nouă armă de război”. Laboratorul (Drone Lab) fabrică „de la zero” un model de dronă quadcopter (cu patru propulsoare), cum este cea din imaginea alăturată care este dotată cu o cameră termală și poate transporta două grenade. O altă activitate a echipei este reutilizarea dronelor comerciale existente pentru a funcționa cu sistemele de lansare modificate de echipă. În patru luni s-au construit 4.000 de sisteme de lansare, cu un cost sub 30 de dolari unitatea, și au fost trimise în prima linie. Maksym Sheremet spune că, „Obișnuit, bateriile cu litiu costau 1 USD fiecare, dar prețul a crescut de cinci ori, adăugând semnificativ costurile noastre”. Așa s-a început lucrul la sistemele de alimentare cu energia bateriilor de la țigări de unică folosință. „Este gratuit, ușor de reutilizat și ecologic, deoarece le reciclăm”. Pentru a colecta țigări electronice de unică folosință și pentru a le recupera „valoroasele” baterii cu polimer de litiu, voluntarii au instalat pubele în afara campusurilor și căminelor Institutului Politehnic din Kiev. „Inginerii, studenții și voluntarii au strâns mii de țigări electronice de unică folosință pentru a le reutiliza la drone” (independent.co.uk, uasvision.com și altele). Într-o declarație de la începutul acestei luni, Maksym Sheremet a precizat, „În ultimele 20 de zile, am realizat 100 de sisteme de lansare pentru drone folosind baterii de țigarete electronice și mai avem încă 100”. În prezent, atelierul situat într-un loc nedivulgat din capitala țării, mai are 2.000 de comenzi în procesare. Tânărul în vârstă de 26 de ani, care studiază,  cercetează și predă la Institutul Politehnic din Kiev și conduce echipa Drone Lab, a adăugat ca o concluzie, „A fost modul nostru de a contribui la efortul de război”.

Tags