Planul pe termen lung al companiei Dufour Aerospace este să avanseze în programul cu Aero3, o dronă VTOL hibrid-electrică mai mare, cu 3 motoare pe fiecare aripă
Continuare Dufour Aerospace este printre puținele companii din lume care au realizat și demonstrat „tranziția completă de zbor a aeronavelor cu aripi înclinate”. Pe site-ul companiei (dufour.aero) scrie, „Comportamentul este exact așa cum ne așteptam, tranziția este lină și stabilă, cererea de energie în timpul tranziției este redusă și zborul de croazieră eficient”. După cum s-a explicat în prima parte a articolului (vezi, dronele.ro/drona-vtol-aero2-a-efectuat-zbor…./), conceptul „tranziție completă” înseamnă trecerea sigură de la o decolare verticală la un zbor înainte (pe orizontală) și terminarea misiunii cu o aterizare pe verticală. Sistemul cu aripi înclinate este folosit de Dufour Aerospace la cele două aeronave deja construite și funcționale (Aero2 și Aero3). Pentru că a fost demonstrat cât este de eficient, se recomandă implementarea acestuia „atât în lumea cu pilot, cât și în cea fără pilot”. „Ambele produsele ale noastre, cele două drone VTOL cu aripi înclinate, acceptă operațiuni de înalte standarde și care au nevoie de totală siguranță, cum ar fi serviciile medicale de urgență (Emergency Medical Services), mobilitatea aeriană (Air Mobility) urbană și regională și logistica”.
Încă din luna noiembrie 2023 o dronă experimentală Aero2 X2.2, aflată în pre-producție la Dufour Aerospace, a fost livrată în Statele Unite operatorului de drone Spright. „Este un drum lung de la Zürich până în Oregon, dar aeronava demonstrativă Aero2 X2.2 a făcut această călătorie”, scria la acel moment pe site-ul suasnews.com.
Ca și acum, la finalizarea testelor de zbor complet, acordul încheiat de cele două companii a fost considerat tot „o piatră de hotar pentru Dufour Aerospace”. Compania s-a ocupat de instruirea piloților Spright la Zürich, operatorii familiarizându-se cu drona cu aripi înclinate în mai multe săptămâni de antrenament, inclusiv prin sesiuni de simulare și zboruri reale. După aproape un an, în luna octombrie 2024, un articol de pe site-ul ainonline.com scria că „operatorul de drone Areion UAS confirmă comanda pentru VTOL Aero2 X2.2 către Dufour Aerospace”. Areion este noul nume pentru Spright, care „a fost anterior parte a operatorului de elicoptere Air Methods Corporation”. Areion are sediul în orașul Englewood din comitatul Arapahoe, statul Colorado. Prin acceptul pentru comandă, Areion UAS a fost de acord să continue planul de cumpărare a cel puțin 40 de drone VTOL hibrid-electrice Aero2 de la Dufour și să reînnoiască parteneriatul dintre producătorul elvețian și Spright, operatorul de drone achiziționat de compania-mamă a Areion, Legionair Tactical Logistics, după cum scria pe site-ul ainonline.com în octombrie anul trecut.
În același articol se arăta că acordul inițial, semnat de Spright în 2022, prevedea opțional și achiziționarea de încă 100 UAV cu aripi înclinate Aero2. În continuare, se mai preciza că „Areion va lucra la dezvoltarea afacerii cu echipa Dufour”. CEO-ul Dufour Aerospece, Sascha Hardegger, declara, „compania este pe cale să demareze producția de serie a modelului Aero2 și să facă livrările comerciale în anul 2026, Areion fiind un partener potrivit pentru a ne extinde în Statele Unite”. Această trecere în revistă a colaborării cu partenerul american este dovada poziției de lider a companiei Dufour Aerospace în domeniul mobilității aeriene avansate (Advanced Air Mobility) și pe piața dronelor de dimensiuni medii (suasnews.con). Seria recentă de zboruri, începută în august 2024 și finalizată în luna ianuarie a.c., a fost efectuată pentru a simula greutatea maximă la decolare. „Sarcina utilă proiectată a aeronavei fără echipaj este de 52 kg (aproximativ 115 lb), constând în greutatea încărcăturii utile de 40 kg și alte 12 kg ale combustibilului pentru turbogenerator”.
Autonomia va fi de 400 km (216 nm) aproximativ, la o viteză de 92 noduri (peste 170 km/h). Aero2 are 4 motoare electrice principale și 1 motor electric „de coadă” (alimentat cu baterie). În timpul decolării, aeronava este alimentată în întregime de bateriile proprii, ceea ce reduce semnificativ nivelul de zgomot în apropierea solului. Odată ce aeronava trece de la zborul vertical al decolării la cel orizontal (zborul înainte), motorul pe benzină convențională pornește și genereaază electricitate pentru alimentarea motoarelor electrice și pentru reîncărcarea bateriilor. „Dufour își propune ca motorul de pe coadă pentru zbor orizontal să funcționeze pe combustibil durabil folosit în aviație”. Planul pe termen lung al companiei cu sediul în apropierea renumitului oraș Zürich este să avanseze la programul dronei „botezată” Aero3, versiunea VTOL hibrid-electrică mai mare, cu câte trei motoare pe fiecare aripă (vezi imaginea alăturată), care să fie folosită la transportul de pasageri (cu maxim 8 locuri) sau pentru transportul încărcăturilor utile de până la 750 de kg, în zboruri nu mai lungi de 554 nm (nautical miles), adică puțin peste 1000 km.