DroneDek a obținut brevetul pentru „cutia poștală a viitorului”, care primește coletele livrate cu drone
Cererea depusă la USPTO (United States Patent and Trademark Office, Oficiul de Brevete și Mărci al Statelor Unite) pentru brevetarea unei stații de „odihnă”, de realimentare cu energie a bateriilor și, în primul rând, de „recepție” a corespondenței sau a pachetelor poștale transportate și livrate cu drone aeriene (UAV, Unamnned Aerial Vehicle), a primit aprobarea. Informația a apărut recent, în prima parte a lunii august 2018, pe mai multe site-uri, dintre care pot fi evidențiate cele din subsolul paginii1). Patentul a fost înregistrat cu numărul 9,840,340 (Patent number sau PN în evidențele USPTO), iar inventatorul este Dan O’Toole, fondatorul și CEO al companiei DroneDek, companie care are sediul în orașul Carmel2), statul Indiana, Statele Unite. Pe site-ul companiei (dronedek.com) și pe site-urile care au prezentat invenția și brevetul, inclusiv pe youtube.com, este descris într-un scurt videoclip modul de funcționare a acestui dispozitiv, oferind o scurtă introducere în DroneDek. Câteva imagini, cu precizarea că au fost selectate de pe site-ul companiei (dronedek.com), sunt redate mai jos, în cadrul prezentului articol. Elementele de bază care alcătuiesc componentele „casetei poștale de primire colete” permit efectuarea unor livrări eficiente și sigure a mărfurilor, la adresa prestabilită.
Pe durata de timp care poate trece până la preluarea coletelor de către beneficiar și indiferent de condițiile meteorologice mărfurile sunt în siguranță deplină. Conservarea bunurilor este asigurată atât înainte cât și după livrare. Sistemul dispune de dispozitive tehnologice pentru asigurarea comunicației între drona aeriană de livrare colete și stația de primire. În continuare sunt prezentate câteva dintre calitățile de care dispune cutia poștală și unele funcții pe care le realizează,
- în interior pot fi depuse, și depozitate pentru un timp, obiectele livrate de dronă
- caseta DroneDek se poate instala la fel ca suportul pentru cutiile poștale clasice
- locul ales de utilizator pentru instalare poate fi în curte, la poartă, pe o terasă etc.
- nu este nevoie de crearea unor zone speciale și nici de alte echipamente sau aprobări
- alimentarea dispozitivului se face, opțional, cu energie solară sau cu 110 volți de la rețea
- când este necesar, dronele pot „staționa” pe dispozitiv pentru reîncărcarea bateriilor
- compartimentele dispozitivului pot fi încălzite sau răcite, în funcție de conținutul coletului
- este rezistent la intemperii (ploaie, ninsoare, vânt etc.), la frig sau căldură
- este un echipament sigur și nu necesită instrucțiuni speciale pentru instalare
- anunțul că a sosit „marfa” se face prin intermediul telefonului mobil al utilizatorului
- utilizatorii sunt atenționați (primesc alerte) atunci când sosesc pachetele aduse cu drona
- utilizatorii sunt informați în timp real despre ce produs a sosit și de la cine
- pe timp de iarnă cutia DroneDek se poate încălzi pentru a topi gheața și zăpada
- în zona încălzită sau răcită poate păstra pachete cu medicamente, alimente, băuturi etc.
- pentru acces la „cutia poștală a viitorului” drona trebuie să furnizeze un cod se securizare
- când utilizatorul preia „comanda” trebuie să cunoscă, deasemenea, un cod de acces.
DroneDek este un concept inteligent care readuce în discuție temerile care au apărut atunci când s-a considerat posibilă livrarea coletelor cu ajutorul dronelor aeriene. Cutia poștală a viitorului este utilă acolo unde locuințele „au și un spațiu în aer liber și o suprafață suficientă pentru a amplasa dispozitivul și pentru a permite accesul dronelor”. Nu este o soluție acceptabilă acolo unde locuințele au o densitate mare sau sunt aglomerate. Din analiza brevetului reiese că proiectanții dispozitivului DroneDek „au eliminat cu atenție multe dintre potențialele probleme”, după se arată pe site-ul tamebay.com. Singurele piedici se pare că sunt finanțarea și reglementările privind livrările cu drone aeriene, la nivel național (thedrive.com). „Într-o zi, poate mai devreme decât ne gândim, căsuța poștală a viitorului va primi următoarea comandă on-line de cumpărături”.
1) – xbesolutions.com – XBE Solutions este furnizor de servicii pentru comerțul electronic, asigură consultanță, tehnologie, logistică, studii de piață, software specializat și alte diverse operațiuni pentru clienți. Oferă soluții profesionale pentru platforme B2C (Business to Consumer), cum sunt JD.com, Taobao, Amazon și altele,
– geospatialworld.net – Geospatial World transmite pe mai multe canale media (on-line, video, reviste tipărite etc.) ultimele tendințe, știri și analize din industria geospațială, sau opinii ale unor experți. Site-ul geospatialworld.net este, pe lângă Geospatial World Forum și GeoBuiz Report, o componentă a organizației cu recunoaștere internațională, Geospatial Media & Communications,
– prnewswire.com – PR Newswire este o companie care transmite comunicate de presă, are sediul în New York City și a fost cumpărată în decembrie 2015 de Cision Inc. din Chicago, Illinois, companie de media, de relații publice și servicii software, cu clienți în toată lumea,
– thedrive.com – publică informații despre cele mai recente tehnologii din domeniul auto, recenzii despre automobile, motociclete, transporturi etc.
– tamebay.com – Tamebay este o companie înființată în Regatul Unit în 2006. Oferă informații și „consultanță cu privire la ultimele tendințe și evoluții din comerțul electronic”, în primul rând pentru cei care folosesc internet-ul în acest scop și vor să își dezvolte afacerea (bloomberg.com). Oferă servicii de proiectare, cercetare, găzduire web, servicii de plată, servicii de asistență pentru diverse piețe și multe altele.
2) Carmel este un oraș din comitatul Hamilton, situat la nord și foarte aproape de Indianapolis, capitata statului Indiana, Statele Unite. Este una dintre comunitățile cu cea mai rapidă creștere din Indiana. În 2012, Carmel a fost ales de revista CNN Money ca fiind „Cel mai bun loc pentru a trăi din Statele Unite”, iar în 2017 și 2018 a primit același calificativ din partea site-ului niche.com3).
3) Niche.com, Inc. este o companie americană care administrează site-ul cu același nume, în care se publică diferite recenzii, analize, aprecieri și clasamente. A fost înființată în 2002, are sediul în orașul Pittsburgh, Pennsylvania și, sub vechiul nume College Prowler, edita și publica ghidul colegiilor americane. Acum, site-ul niche.com oferă informații în detaliu despre școlile primare și secundare (K-12 schools), despre colegiile și orașele din Statele Unite și Puerto Rico.