Drona H2D55 a companiei HevenDrones are în dotare „un sistem de control cu mai multe giroscoape și algoritmi prin care se extind semnificativ limitele de operare ale zborului stabil”
Continuare Compania HevenDrones a fost înființată în 2019 și are sediul central în Parcul științific și industrial Mevo Carmel (Mevo Carmel Science and Industry Park), situat la sud-est de Haifa, orașul-port din partea de nord a Israelului, pe coastele Mării Mediterane. În prezentarea succintă de pe site-ul suasnews.com se arată că, HevenDrones proiectează și construiește „următoarea generație” de drone multifuncționale, capabile să rezolve diverse provocări comerciale, industriale, umanitare și militare. Dronele Heven captează informații vizuale și sonore și pot îndeplini simultan mai multe sarcini extrem de utile. „Echipa de conducere a companiei include specialiști din industrie, din mediul militar, inginerie și cercetare, cu decenii de experiență combinată”. Până în prezent HevenDrones s-a concentrat pe piețele din Israel și Statele Unite, dar Bentzion Levinson, fondatorul și directorul executiv al companiei, a declarat înainte cu o săptămână de deschiderea standului de la IDEX 2023 din Abu Dhabi, că s-au purtat discuții cu potențiali parteneri din statele EAU și chiar se explorează posibilitatea de a asambla drone în Emirate. „Interesul puternic manifestat în această regiune este, cu adevărat, o mare oportunitate și suntem în discuții cu unii jucători cheie din Emirate. Căutăm sprijin pentru a construi drone și un ecosistem fiabil, atât pentru securitatea internă, cât și pentru activități comerciale” (thenationalnews.com). În ansamblu, piața dronelor aeriene (UAV, Unmanned Aerial Vehicle) are un ritm „exponențial” de dezvoltare, iar HevenDrones se așteaptă la „o creștere a vânzărilor de cel puțin 100% de la an la an, pe măsură ce introduce noi modele”. HevenDrones este printre primele companii din lume producătoare de drone care a adoptat tehnologia alimentării cu hidrogen, „extinzând semnificativ durata de zbor și viteza”. Linia de fabricație a fost proiectată astfel încât dronele H2D (alimentate cu hidrogen) să poată fi personalizate conform obiectivelor clienților comerciali și din apărare. Utilizarea comercială a dronelor Heven se referă la livrarea autonomă pe „ultimul kilometru”, „livrarea la timp” (JIT, just-in-time), măsurarea nivelului de nutrienți din sol și pulverizarea de precizie a culturilor, colectarea de date de evaluare a riscurilor pentru companiile de construcții și studiul proprietăților imobiliare, pregătirea proiectelor de reîmpădurire și de reparare a infrastructurii, sprijiniul oferit personalului de intervenție în situații de urgență pentru evaluarea riscurilor și livrarea echipamentelor de salvare etc. Ca exemple de utilizare din domeniul apărării pot fi misiunile de supraveghere aeriană extinsă și furnizarea unor cantități mai mari de ajutoare medicale, alimente sau muniție. Drona H2D55 „este echipată cu sistem de control cu mai multe giroscoape și algoritmi prin care se extinde semnificativ spațiul de operare cu un zbor stabil” (suasnews.com). Dacă în prezent prețul de achiziție al dronelor alimentate cu hidrogen este mare, „fără îndoială că pe termen lung se va reduce datorită costurilor mici de operare”. Dl Bentzion Levinson a mai spus că, „dronele, pe lângă noile utilizări în sectoare din construcții, minerit sau petrol și gaze, vor avea o gamă largă de aplicații în fermele solare, de exemplu, pentru curățarea și chiar instalarea panourilor”. În domeniul medical, ar putea fi inclusă în viitor misiunea de livrare rapidă a unui defibrilator la locul unei urgențe. Dronele alimentate cu hidrogen lucrează fără emisii, oferind importante beneficii de mediu. Nu mai este necesară extragerea litiului pentru baterii și nici distrugerea ulterioară a acestora, după expirarea capacității de folosință. În general, utilizarea dronelor pentru serviciile de livrare a coletelor este mult mai ecologică. Într-un raport al PwC (PricewaterhouseCoopers) se afirmă că, de exemplu, „numai în Marea Britanie angajarea mai multor asemenea aeronave ar putea economisi 2,4 milioane de tone de emisii de carbon”. HevenDrones nu este singura companie care oferă drone alimentate cu hidrogen. Interesul producătorilor de drone pentru acest tip de UAV se bazează pe câteva avantaje esențiale, cum sunt, eficiența energetică generală, se asigură protecția mediului (emisii reduse de carbon), au posibilitatea de a rămâne mai mult timp în aer și pot efectua un număr mai mare de zboruri fără realimentare. Fondatorul HevenDrones, Bentzion Levinson, a declarat, „Suntem încântați să aducem drone alimentate cu hidrogen pe piața globală și să vedem o extindere a gamei de modalități de utilizare în numeroase domenii”. Domnia sa a completat spunând că mediul de reglementare limitează în prezent unele dintre utilizările comerciale ale dronelor și alte genuri de utilizări. „În unele cazuri, cum ar fi transferul de la o navă la țărm sau invers, când zborul nu are loc peste zone locuite ci deasupra unei suprafețe de apă, există mai puține restricții”.