Manta Ray poate fi folosită cu succes la „cartografierea fundului mărilor și oceanelor”, dar poate deveni „o adevărată navă subacvatică destinată operațiunilor militare”
Continuare Stația UUV Mission Unlimited folosește sistemul creat de Seatrec ca să extragă energie din gradientul termic al oceanului și să o transforme în electricitate. Conform uneia dintre definițiile termenului gradient, adică „variația unui element meteorologic (de ex. temperatura și presiunea) în funcție de distanță”, energia transformată în electricitate are ca bază diferența de temperatură dintre apa mai caldă de la suprafață și apa mai rece de la adâncime. Conectorii Northrop Grumman permit transferul de energie între stație și UUV Manta Ray, dar și a unui volum mare de informații de la dronă la stație, asigurând „operarea acesteia fără intervenția omului” (twz.com). După cum a afirmat Brian Theobald, inginer-șef în compania Northrop Grumman pentru programul Manta Ray, atunci când dispozitivele electronice minuscule de stocare a datelor sunt eliberate de stație ajung la suprafața apei și, în timp ce plutesc, transmit date prin antena de comunicații RF, către țărm, către un satelit sau către o navă. Este de remarcat că întregul sistem a fost proiectat pentru „transportul în cinci containere standard pentru a ajuta la expedierea și asamblarea pe teren în întreaga lume”. Despre lansarea prototipului Manta Ray se precizează că s-ar putea face de pe un dig, de pe o navă sau chiar de pe o amfibie de asalt. Potrivit Northrop Grumman, Manta Ray va avea o capacitate de comandă, control și comunicații (C3, command, control & communications) care-i permite operațiuni de lungă durată cu supraveghere umană minimă. Datele de la Manta Ray vor ajuta la decizii mai bune și un avantaj în timpul executării misiunilor militare. Este foarte clar că drona UUV, care imită creaturile sociabile ale apelor tropicale din Marea Barieră de Corali, și care este căutată, urmărită și preferată de scafandrii datorită „curiozității lor și naturii jucăușe”, poate deveni o adevărată navă subacvatică destinată operațiunilor armate. Pe lângă multe misiuni armate, printre care detectarea prezenței navelor inamice, drona Manta Ray poate fi folosită cu succes la cartografierea fundului mărilor și oceanelor. Așa-numitul „zbor” subacvatic este extrem de util dronelor UUV proiectate să funcționeze autonom perioade lungi de timp. Manta Ray folosește pentru deplasare elice mici, astfel că energia consumată este redusă. „Drona nu utilizează doar cantități foarte mici de energie, ci și poate recolta energia necesară din mare” (popularmechanics.com). Datorită acestei „calități”, UUV are greutatea și dimensiunile reduse, „ceea ce o face mai mică și mai dificil de detectat”. Mai mult, drona poate staționa pe fundul oceanului și să-și reîncarce bateriile, fără riscul să fie observată de inamic. Pe același site scrie că, „navele sunt relativ vulnerabile la atacuri și ar trebui să fie retrase la timp din luptă, dacă locația lor este cunoscută, pot fi vizate pentru distrugere”. În viitor, Marina Statelor Unite (USMC, United States Marine Corps) ar putea implementa în Marea Chinei de Sud o flotă de zeci de UUV Manta Ray echipate cu hidrofoane, adică aparate (microfoane) folosite sub apă pentru înregistrarea și ascultarea sunetelor subacvatice. De acolo, Manta Ray pot urmări continuu navele de suprafață și submarinele, potențial inamice. O altă misiune pentru Manta Ray ar putea fi războiul anti-submarine. În timp ce unele sunt folosite pentru localizarea și urmărirea submarinelor inamice, altele ar putea transporta arme, de exemplu torpile antisubmarin ușoare care vor fi lansate îndată ce s-a confirmat intrarea în raza de acțiune. Deplasarea UUV dintr-o zonă în alta nu ar fi o problemă. În plus, Manta Ray a fost conceput ca un aparat modular și eficient din punct de vedere energetic. Înainte de a fi asamblat și folosit oriunde în lume, poate fi transportat cu varietate de containere. „Ceea ce a fost la început doar un concept, începe acum să ia o formă concretă. Acest proiect extrem de ambițios, conceput pentru a dezvolta o clasă cu totul nouă de vehicule subacvatice fără pilot, ia forma unei drone care va îndeplini misiuni în zone îndepărtate. Ideea este că acestea pot merge acolo unde oamenii nu pot”, notează ca o concluzie de final un articol publicat pe site-ul prestigeonline.com. Sunt așteptate din partea agenției DARPA și de la compania americană de tehnologie aerospațială și de apărare Northrop Grumman informații actualizate, multe alte „secrete” ale proiectului Manta Ray și date noi despre drona UUV cu același nume. Va urma.