Taxiul aerian sau viitorul transportului urban cu AAV*

January 2020

 

Colaborarea și investițiile sau susținerea financiară, împreună cu reglementările necesare la nivelul fiecărei țări, vor duce la implementarea mai rapidă a taxiurilor aeriene.

Prima lună a anlui 2020 a adus o serie de noutăți privind interesul unor companii pentru dezvoltarea dronelor aeriene cu decolare și aterizare pe verticală (VTOL, Vertical Take-Off and Landing) care să poată transporta pasageri în siguranță. Într-un articol, publicat în această lună în revista on-line dronele.ro, despre modelul chinez de aparat de zbor EHang 216 (vezi, ehang-demonstratie-cu-taxiul-aerian), a fost redată o apreciere despre evoluția dronelor „complet electrice” (all-electric VTOL) și despre unele companii care folosesc tehnologia dronelor cu motoare electrice pentru transportul de persoane. Se scria că, „În lume sunt zeci de astfel de companii și în curând se va ajunge ca AAV (* Autonomous Aerial Vehicle) să opereze în sistem de partajare”, un sistem asemănător celui lansat și folosit pentru prima dată de Uber” și acum de tot mai multe firme de transport în regim de taxiuri din mari orașe (theverge.com). Câteva titluri recente demonstrează că succesul transportului aerian urban se poate atinge mai ușor și mai repede prin colaborări și prin susținere financiară, de exemplu, „Toyota și Joby Aviation zboară împreună spre noi înălțimi”, de pe site-ul evtol.news (The Electric VTOL News™), site preocupat în principal de evidențierea „progresului incredibil” al acestui model de aeronave, publicat de Vertical Flight Society, „singura societate tehnică internațională pentru inginerii, cercetătorii și oamenii de știință care lucrează pentru promovarea tehnologiei zborului vertical”, sau „Uber și Hyundai dezvăluie planuri pentru zborul cu taxiul”, de pe site-ul nbcnews.com, site al „diviziei de știri a rețelei de televiziune americane NBC” (NBC News). O ipoteză interesantă este aceea că dronele eVTOL vor contribui la crearea de noi servicii de mobilitate, „cu un mare potențial în ameliorarea provocărilor privind deplasarea”, care includ, printre altele, congestionările traficului din zonele urbane, lipsa mijloacelor de transport în unele zone și altele. În cele două articole sunt citate trei companii mari, bine cunoscute de majoritatea cititorilor și renumite în toată lumea pentru realizările din diferite domenii, în primul rând al automobilelor și al transportului (Toyota, Hyundai, Uber). Cea de-a patra, Joby Aviation, pe scurt Joby, este o companie cu poziție importantă în domeniul aerospațial care proiectează, construiește și comercializează aeronave fără pilot, complet electrice, pentru servicii de transport aerian rapid și accesibil. Despre Joby s-a auzit mai puțin până acum și, deocamdată, nu au fost făcute public multe informații. Prin colaborarea cu Joby Aviation, compania Toyota va explora această nouă modalitate de transport, se declară de acord cu „potențialul pe termen lung al sectorului de mobilitate aeriană urbană, care va răspunde nevoilor în continuă evoluție ale societății” (evtol.news) și recunoaște poziția de lider a companiei Joby Aviation în activitatea „care poate oferi tuturor călătorii aeriene sigure și accesibile”. La jumătatea lunii ianuarie a.c. Joby, compania start-up cu sediul central în orașul Santa Cruz și birouri în mica suburbie rezidențială San Carlos din statul California, și-a asigurat „o finanțare de risc” (secured venture capital funding) cu valoarea de 590 milioane USD, din care cea mai mare parte este asigurată de compania Toyota, adică 394 de milioane. Conform unui articol de pe site-ul news.crunchbase.com al platformei Crunchbase, suma obținută de Jobi Aviaton va ajumge la un total de 720 de milioane de dolari americani, 30 pentru prima rundă de finanțare (Serie A) prin Capricorn Investment Group din Palo Alto, California, 100 pentru a doua (Serie B) prin Intel Capital, diviziune a companiei Intel Corporation, plus aceștia, 590 (pentru Serie C), din care cea mai mare parte de la Toyota, acesta devenind principalul finanțator. Dintr-un reportaj al postului de televiziune KPIX 5 din San Francisco, deținut de CBS (abreviere a vechiului nume Columbia Broadcasting System), reportaj postat și pe site-ul youtube.com pe 15 ianuarie, ziua când au apărut primele imagini cu modelul S4, reiese că „Joby și-a păstrat secret taxiul electric de zbor timp de ani de zile”.

JoeBen Bevirt, fondator și CEO al Joby Aviation, a declarat, „Colaborarea cu Toyota reprezintă pentru noi și pentru această nouă industrie un angajament în bani și resurse fără precedent, venit din partea unuia dintre cei mai importanți producători auto din lume. Toyota este cunoscută la nivel global pentru calitatea și fiabilitatea produselor sale, pentru atenția minuțioasă pentru detalii și pentru procesele de fabricație”. Pe site-ul companiei Joby (jobyaviation.com) se arată că banii vor fi folosiți pentru construirea unei unități, „cu facilități de fabricare și de testare a dronelor aeriene electrice (electric flying-car) în orașul Marina, statul California”. Prin finanțarea, numită Serie C, a aparatelor de zbor Joby, Toyota va fi principalul investitor și, probabil din acest motiv, „Shigeki Tomoyama, vicepreședinte executiv al Toyota Motor Corporation, se va alătura consiliului de administrație al companiei Joby și va juca un rol activ în stabilirea direcției strategice la nivelul acestui consiliu” (evtol.news).

Va urma.

Tags