SWITCH UAV (ideaForge), acceptată pe piața americană

October 2022

 

Compania indiană ideaForge livrează drone (UAV) militarilor, echipelor paramilitare, securității publice și întreprinderilor industriale din propria țară

La expoziția de drone comerciale (Commercial UAV Expo) din septembrie, organizată în Las Vegas, a fost remarcată compania indiană ideaForge pentru prezentarea unei drone a cărei lansare pe piața din Statele Unite a fost permisă. Pe lângă aceasta, succesul în fața vizitatorilor și a specialiștilor s-a datorat gamei largi de drone autonome, ușoare și sigure. Site-ul commercialuavnews.com menționează că ideaForge face parte dintre companiile care nu au avut activități în proiectarea și construirea de drone (UAV, Unmanned Aerial Vehicle) încă de la înființare. La expoziția din Las Vegas, ca de altfel și la alte evenimente de acest fel, a participat o serie de expozanți care „înainte de a gravita către spațiul dronelor aeriene au petrecut mult timp în alte domenii” și care își propuneau cu totul „alte perspective de dezvoltare”. Înființată în 2007, ideaForge are sediul central în orașul Mumbai (cu numele Bombay până în 1995), capitala statului indian Maharashtra. Cei trei fondatori ai companiei ideaForge Technology Pvt. Ltd. s-au cunoscut la IIT (Indian Institutes of Technology) din Bombay, facultate de inginerie din care un număr considerabil de absolvenți „au ajuns directori executivi la cele mai mari corporații din lume, de exemplu Alphabet Inc. și cea mai mare subsidiară Google, Twitter Inc. sau IBM” (dronelife.com). Institutele de tehnologie din India (pe scurt IIT) sunt colegii, institute sau universități tehnice publice ale guvernului central situate în întreaga țară. Locațiile IIT sunt întâlnite în 23 de orașe din India. Orientarea echipei spre construirea de drone a avut loc după cele zece atacuri teroriste simultane din 26 noiembrie 2008 în cel mai mare oraș din India, Mumbai, când cel puțin 200 persoane, printre care și zeci de străini, au murit și alte sute de oameni au fost răniți. Echipa ideaForge s-a gândit imediat că „o dronă ar fi mult mai utilă în efortul de căutare și urmărire decât elicopterele folosite”. Compania este prima din India care a dezvoltat și fabricat drone aeriene cu decolare și aterizare verticală (VTOL, vertical take-off and landing). Ca teren de testare pentru dronele sale, ideaForge a folosit timp de peste 15 ani geografia diversă a Indiei. Zborurile și testele s-au desfășurat în Himalaya rece și muntoasă, coastele lungi și deșertul fierbinte Thar, după cum scria în primăvară pe site-ul prnewswire.com. Activitatea companiei în domeniul supravegherii și securității interne, în care deține acum o cotă de piață consistentă, peste 90 de procente, a depășit granițele țării și s-a extins în state precum Oman, Bhutan și Nigeria. În India, ideaForge este producător de UAV licențiat și aprobat de Ministerul Apărării (MoD, Ministry of Defence). Până în prezent, a implementat peste 1.000 de sisteme și a instruit peste 3.000 de piloți din armata indiană, marină, forțele de poliție, căile ferate indiene și multe altele. Planul de a intra pe piața americană a fost anunțat de ideaForge, „pionier în industria dronelor din India”, la începutul acestui an. Acum, cel mai cunoscut produs al companiei este modelul SWITCH UAV, dronă botezată „All Terrain Dominator” pentru că a trecut testele zburând peste cele mai dificile întinderi de teren. Drona SWITCH oferă măsuri de securitate esențiale, nu păstrează informații (salvate) și nu livrează nicio informație în cloud. După cum declară Kruthi Aramanamada, directorul de marketing al ideaForge, „informațiile merg de la dronă direct la pilot”. SWITCH este o dronă foarte ușoară, are o anduranță (rezistența la zbor) de două ore și o sarcină utilă schimbabilă, o sarcină utilă de zi cu capacități de zoom de 25X și una de seară pentru imagini termice. Piloții pot acorda acces unor clienți îndepărtați pentru a le permite să regleze sarcina utilă. SWITCH este primul UAV VTOL cu aripă fixă (fixed-wing) hibrid. Cu timp de zbor ridicat, siguranță mare și operare simplă, drona este folosită cu succes în operațiuni de supraveghere și de securitate de lungă durată. În specificațiile de pe site-ul companiei (ideaforge.co.in) mai sunt precizate :

  • raza de acțiune – până la 15 km,
  • greutatea la decolare – sub 7 kg,
  • rezistența la vânt – până la 10,8 noduri (20 km/h),
  • dimensiuni – ~ 2,6 m x 1,8 m.

La proiectare s-au avut în vedere cerințe în conformitate cu NDAA (National Defense Authorization Act), care este colecția de legi federale ale Statelor Unite unde se specifică bugetul și cheltuielile anuale și se stabilește nivelul de finanțare recomandat al Departamentului Apărării (United States Department of Defense, prescurtat USDOD, DoD sau DOD). Secțiunea nr. 848 a NDAA se referă la „interzicerea exploatării sau achiziționării de sisteme de aeronave fără pilot de fabricație străină” (www.govinfo.gov). Va urma.

Tags