Sistemul aerian pilotat de la distanță, dezvoltat de compania americană AeroVironment, a fost conceput să funcționeze atât ca o singură unitate, cât și în cadrul unor roiuri coordonate
În prezent, Forțele Armate ale Statelor Unite (USAF, U.S. Armed Forces) au în derulare o serie de proiecte destinate implementării și utilizării modelelor de drone puternic tehnologizate. Unul dintre programele care promovează astfel de drone este LE-SR (Launched Effects-Short Range), care își propune să creeze sisteme aeriene de mici dimensiuni, autonome sau semi-autonome, care să poată fi „lansate de oriunde”, de pe platforme aeriene, terestre și maritime.
Modul în care armatele lumii văd viitorul războaielor, datorat complexității operațiunilor de luptă desfășurate în ultimii ani, a impus fără echivoc și o nouă terminologie, exprimată simplu printr-un singur cuvânt, drone. Până în urmă cu doar câțiva ani, cele utilizate de puternicele națiuni ale lumii erau dronele aeriene (UAV, Unmanned Aerial Vehicle) masive, scumpe și controlate dintr-un centru de la sol de personalul instruit. Acum, armatele din multe state ale lumii și, ca o consecință, companiile producătoare, se orientează spre dronele mici și ieftine, spre cele care pot fi operate cu ușurință sau, de ce nu, pe cele autonome sau semi-autonome. „Dronele mici pot fi utilizate la detectarea de la înălțime a obiectelor suspecte, la perturbarea prin diverse mijloace a operațiunilor inamicului și la lovirea țintelor, chiar și în medii disputate” (autoevolution.com). Datorită capacității modulare de încărcare și a designului de sistem deschis, dronele de mici dimensiuni pot transporta „o varietate de componente hardware”.
În acest nou context, compania AeroVironment Inc. (în continuare AV sau compania*), important contractor american pentru apărare, a dezvăluit recent „o familie de sisteme de lansare cu efecte multirol, care pare că se potrivesc perfect cu programul LE-SR al USAF”. AV, un lider în tehnologia militară, a „botezat” drona concepută să funcționeze atât ca o unitate singulară, cât și în cadrul unor roiuri coordonate, cu numele Mayhem 10. Modelul reprezintă „evoluția familiei Switchblade” a companiei și, ca urmare, păstrează multe dintre proprietățile acesteia, printre care și calitatea de a îndeplini o multitudine de roluri, fie când operează solitar, fie când zboară într-un roi de drone (swarm drones).
După cum scrie în prezentarea de pe site-ul companiei (avinc.com), Mayhem 10 extinde opțiunile misiunilor cu un singur scop ale sistemelor tradiționale pentru că, de această dată, „nu vorbim despre un vehicul potrivit exclusiv pentru operațiuni de atac”. În funcție de evoluția situației, Mayhem 10 permite operatorilor să observe, să perturbe dispozitive, să deruteze inamicul, să transmită semnale sau să atace. Prin acțiunile sale, directe, controlate și imune la bruiaj și la spoofing, drona companiei AeroVironment „extinde substanțial raza de acțiune operațională, accelerează procesul decizional și reduce riscul pentru echipaje și pentru platforme de mare valoare” (avinc.com). Deosebirea față de alte drone mici este flexibilitatea, Mayhem 10 putând fi reconfigurată în câteva minute pentru a se adapta la diverse scenarii, de la o simplă operațiune de supraveghere la atacuri de precizie, inclusiv război electronic (EW, electronic warfare). Proiectat și construit pe baza unei „abordări modulare deschise (MOSA, Modular Open Systems Approach), sistemul acceptă fără probleme upgrade-uri, controlul prin intermediul controlerului Tomahawk Grip al AV și al interfeței AV_Halo™ COMMAND și integrarea sarcinilor utile (payloads) de la terți” (businesswire.com). Mayhem 10 suportă multiple configurații ale sarcinii utile, inclusiv kituri pentru EW, senzori EO/IR (Electro-Optical/Infrared), hardware pentru culegerea de informații, supraveghere și recunoaștere (Intelligence, Surveillance and Reconnaissance, abreviat ISR), relee de comunicații și echipamente pentru atacuri de precizie, care pot fi letale sau non-letale, dar oricum personalizate.
Dintre specificații se evidențiază :
- viteza de croazieră – 80 mph (aproape 130 km/h),
- viteza maximă de zbor – 120 mph (peste 193 km/h),
- greutatea – 42 lbs (19 kg),
- anduranța (autonomia) – 50+ minute,
- raza de acțiune – 62+ mile (peste 100 km),
- greutatea sarcinii utile – 10 lbs (4,5 kg).
Un al doilea „punct forte” al sistemului Mayhem 10, alături de flexibilitate, este considerat timpul de desfășurare, pentru că operațiunile de asamblare și de lansare indiferent de pe ce platformă (terestră, maritimă sau aeriană) durează mai puțin de cinci minute. Timpul redus pe care operatorul îl rezervă ca să asambleze și să lanseze drona se datorează faptului că are un lansator autonom și că poate fi controlată prin mijloace deja existente, adică prin controlerul și interfața menționate mai sus. În articolul de pe site-ul autoevolution.com se mai precizează că, „AeroVironment nu a precizat când drona Mayhem 10 va fi gata de operare, dar este de așteptat ca „producția inițială să înceapă mai târziu în acest an”, iar estimarea arată că va fi un număr de aproximativ 2.000 de unități anual”. Nu a fost dezvăluit de companie nici costul unei drone Mayhem 10.
* AeroVironment Inc. (AV) este o corporație americană cu sediul central în orașul Arlington, statul Virginia, specializată în dezvoltarae și implementarea de sisteme autonome, drone aeriene sinucigașe (kamikaze drones) sau muniții „rătăcitoare” (loitering munitions),
tehnologii de luptă împotriva UAS (c-UAS, counter-Unmanned Aircraft Systems), platforme spațiale, sisteme de energie dirijată și capabilități de război cibernetic și electronic. Ca lider în tehnologia de apărare, AV oferă soluții integrate în domeniul aerian, terestru, maritim, spațial și cibernetic. În centrul tehnologiilor pentru vehiculele fără pilot se află AV_Halo™ COMMAND, o platformă modulară de instrumente software bazată pe inteligența artificială (AI, Artificial Intelligence) pentru comandă și control, pe scurt C2. Acționează ca o componentă centrală a software-ului AV_Halo™, care asigură atât conștientizarea situației, cât și dominația pe câmpul de luptă. (avinc.com).
