Prima dronă care poate merge pe uscat și pe apă (UGV* + USV**), numită „Șopârla marină”, construită în China pentru forțele armate ale țării și pentru export
La începutul acestei luni publicația Global Times1) anunța că o mare companie de stat din China din domeniul construcțiilor navale, China Shipbuilding Industry Company (CSIC), a prezentat un vehicul amfibiu autonom pe care la „botezat” Marine Lizard. Noul model de dronă se poate deplasa pe apă, la fel unui trimaran2) de război, și poate merge pe sol, asemenea unui vehicul de luptă blidat. Prototipul ambarcațiunii de debarcare a trecut cu succes toate testele și a părăsit fabrica din Wuhan, capitala provinciei Hubei din China Centrală, pe 8 aprilie a.c. Compania CSIC a declarat că este primul vehicul de acest fel din lume și că în curând va intra în dotarea forțelor armate ale țării. A fost construit pentru operațiunile de luptă care implică asaltul plajelor dinspre ocean. Următoarele caracteristici ale ambarcațiunii au fost făcute publice pe site-ul globaltimes.cn :
- lungimea : 39,3 ft, ceea ce înseamnă aproape 12 metri,
- viteza maximă pe apă : 50 noduri (57,5 mph sau 92,6 km/h),
- viteza maximă pe sol : 20 km/h (adică 12,4 mph),
- distanța maximă de operare : 1.200 km (aproape 746 mile).
Drona amfibie Marine Lizard (Șopârla marină) „poate participa la debarcări pe plajele oceanelor în echipă cu alte vehicule autonome”, aeriene sau terestre (theverge.com), formând împreună „triade de atac”. În general, scopul pentru care sunt construite ambarcațiunile amfibii este, în primul rând, „mersul pe apă”. Din același motiv sunt proiectate și realizate dronele plutitoare (USV). Pentru deplasarea pe teren, după ce ajunge pe țărm, drona Marine Lizard (USV și UGV) este echipată cu patru benzi de rulare șenilate care acționează independent una de cealaltă. Când drona este pe apă cele patru șenile „sunt ascunse” în cala ambarcațiunii. În imaginile preluate de pe pagina companiei CSIC a celei mai mari platforme de socializare din China, Sina Weibo, se observă atât forma constructivă a dronei Marine Lizard de ambarcațiune amfibie, cât și sistemul de deplasare pe teren. Un reprezentant al companiei susține că viteza maximă de deplasare pe sol a dronei va crește dacă sunt instalate mai multe role de șenile. Pe timpul unei operațiuni, deplasarea se poate face complet autonom, drona își găsește singură parcursul planificat și ocolește obstacolele de pe traseu, sau poate fi controlată și dirijată de la mare distanță, din satelit. Propulsia este realizată de un motor „diesel hydrojet”. Potrivit informațiilor furnizate de Global Times și preluate de site-ul futurism.com, „atunci când nu este folosit, vehiculul poate intra în Sleep Mode un timp destul de îndelungat, până la opt luni, timp în care stă în repaus și nu este în funcțiune”. Este timpul cât poate „sta în așteptare”, adică fără activitate, pe coastele unei insule nelocuite până când va fi nevoie să îndeplinească misiuni de apărare. Sarcina utilă a dronei include un sistem electro-optic și un sistem radar, iar pentru forțele armate este echipată cu două mitraliere și un sistem de lansare verticală de rachete antinave și antiaeriene, a afirmat un reprezentant al CSIC. Un expert militar, care a dorit să-și păstreze anonimatul, a spus pentru Global Times că, „Această ambarcațiune este potrivită pentru operațiunile de luptă pe insule, deoarece un grup de astfel de nave ar putea conduce un atac după un prim val de artilerie și de lovituri aeriene”. Același expert militar a mai susținut că drona Marine Lizard, care se deplasează autonom, sau „operează fără pilot uman”, poate fi folosită pentru a descoperi pozițiile inamice și pentru a susține focul în fața trupelor care o urmează. O concluzie a reprezentanților companiei CSIC, redată pe site-ul futurism.com, este că „drumul neobișnuit al dronelor amfibii este considerat modalitatea excelentă pentru a reconfirma că dronele aeriene, în echipă cu alte tipuri de drone, ar putea deveni foarte eficiente, cu riscuri reduse și cu pierderi nesemnificative”. Marine Lizard poate fi adaptată la cerințele clienților internaționali și este disponibilă pentru export. Pentru că sunt așteptate informații noi despre Marine Lizard, este foarte probabil ca revista on-line dronele.ro să le preia și să le publice cât de curând, și, din acest motiv, Va urma !
* UGV = Unmanned Ground Vehicle (vehicul autonom terestru)
** USV = Unmanned Surface Vehicle (vehicul autonom plutitor)
1) The Global Times este una dintre publicațiile orientate pe probleme internaționale, din perspectiva guvernului chinez. Versiunea în limba engleză a fost lansată în 2009 și prezintă, în cea mai mare parte, evenimentale interne din China. Aparițiile pentru Statele Unite au început din 20 februarie 2013. Ediția americană Global Times are 24 de pagini în limba engleză și 16 pagini în versiunea chineză.
2) Trimaranul este ambarcațiunea compusă dintr-o parte principală și corpuri de plutire laterale mai mici, numite „plutitoare”, atașate corpului principal. Cele mai multe trimarane sunt construite pentru a participa la curse, altele pentru agrement și unele ca feriboturi. Unele modele de trimaran sunt echipate cu armamnet și folosite ca nave de luptă.