Un „instrument” neobișnuit pentru dirijarea turmelor de ovine sau de bovine este folosit de fermierii din Noua Zeelandă. Agricultura de precizie evoluează de la cultura plantelor și la fermele de animale.
În ultimii ani, agricultorii, în special cei care se ocupă de cultivarea pământului, sunt interesați de modul cum pot fi utilizate dronele (UAV, Unmanned Aerial Vehicle) și care sunt activitățile care pot deveni mai simple, sau cu o productivitate sporită, ajutându-se de această tehnologie. Foarte mulți fermieri, peste tot în lume, au început să folosească drone în diferite etape ale muncii lor, inclusiv pentru supravegherea culturilor și analiza evoluției plantelor. Un exemplu vine din Noua Zeelandă, unde, „solicitările de drone pentru agricultură au făcut ca National Agricultural Fieldays să fie unul dintre cele mai mari evenimente din calendarul companiei”. Este afirmația lui Adam Kerr, specialist în drone al DJI Ferntech, companie recunoscută ca cel mai mare și cel mai experimentat distribuitor de produse DJI din Noua Zeelandă. National Agricultural Fieldays este un eveniment agricol național care are loc la jumătatea lunii iunie a fiecărui an lângă Hamilton, oraș situat în North Island, una dintre cele două insule mari ale Noii Zeelande. Pe site-ul fieldays.co.nz scrie că este „cel mai mare eveniment consacrat agriculturii din emisfera sudică”. Acum, se caută metode pentru ca dispozitivele de zbor controlate de la distanță să ajute și la reducerea eforturilor depuse de crescătorii de animale. Adam Kerr a mai spus că în ultimii ani s-a văzut că fermierii adoptă tehnologia dronelor mai ales „pentru locurile cu muncă murdară, periculoasă sau, pur și simplu, plictisitoare”. Cu o dronă se poate urmări teritoriul pe care se deplasează grupurile de animale, dacă există surse de apă sau de hrană și volumul acestora, dacă sunt suficiente. Se poate observa, de la înălțime, dacă există vreun exemplar bolnav sau accidentat, pentru a aplica urgent măsurile necesare, și se poate verifica sănătatea animalelor fără să fie agitate sau speriate. Site-ul futurism.com, reluând o prezentare a publicației americane Washinghton Post, consideră că, astfel, „viziunea asupra viitorului agriculturii se poate schimba semnificativ”. Un instrument nou pentru supravegherea turmelor este acum la îndemâna fermierilor din Noua Zelandă. O dronă echipată cu difuzoare, care redau sunete ce imită lătratul câinilor de turmă, zboară în jurul animalelor și le dirijează deplasarea sau le conduce spre locuri stabilite. Cu cel mai recent model al dronei DJI Mavic Enterprise se pot înregistra sunete, care apoi vor fi reproduse printr-un difuzor. Revista on-line dronele.ro a scris despre modelele DJI Mavic 2 Pro și Mavic 2 Zoom (caracteristici, performanțe, preț) la momentul lansării lor (vezi, dronele.ro/au-aparut-modelele-dji-mavic…), iar despre modul cum pot fi înlocuite, în anumite situații și condiții, vezi, dronele.ro/enterprise-shield-un-serviciu…/, ambele articole apărute în august 2018. Mavic 2 Enterprise este, după cum arată prezentarea DJI, „cea mai mică și cea mai puternică dronă din lume construită pentru utilizatorii comerciali”. Oferă posibilitatea ca să-i fie montate unele accesorii suplimentare, în funcție de cerințele utilizatorilor. În prezent, mai mulți crescători din Noua Zeelandă folosesc drone Mavic pentru a urmări animalele. Câinii de turmă, numiți și câini de cireadă, formează grupa întâi în lista raselor de câini. Sunt folosiți în mod tradițional la fermele care cresc ovine sau bovine, pentru că au talentul înăscut ca să asigure „ordinea și disciplina” turmelor pe care trebuie să le păzească. Pe site-ul postului Radio New Zealand (radionz.co.nz) scrie că acum vor învața și „să muncească alături de drone”.
Pe youtube.com a apărut recent un videoclip cu dronele care pot înlocui câinii de turmă în Noua Zeelandă, sunt redate mai sus câteva secvențe convingătoare. Un fost fermier a recunoscut că, într-o fermă din zonă de deal, de exemplu, „multe lucruri se fac pe jos”, la pas, dar, folosind drone, „sunt salvate foarte multe ore de efort”. Cu o dronă în zbor se pot observa situații care este imposibil să fie văzute de la sol. În unele cazuri, „ar fi nevoie de o jumătate de oră pentru a merge și a arunca o privire iar la destinație să se constate că drumul a fost făcut în zadar”. Cu DJI Mavic Enterprise parcursul se reduce la câteva minute. Un alt crescător de animale spune că dronele trebuie să fie „o nouă parte a setului de instrumente pentru agricultori” dar, sunt și situații când „tehnologia este lăsată de-o parte”, mai ales când condițiile meteorologice sunt nefavorabile. Pe site-ul radionz.co.nz au fost redate și alte păreri. De exemplu, pe un vânt puternic sau pe ploaie nu se poate apela la serviciul dronelor, și atunci, pentru controlul turmelor, este nevoie de câini. Unul dintre dezavantajele dronelor în general, ca al oricărui echipament sau dispozitiv electronic, este că, din când în când, trebuie să ajungă la locul de realimentare pentru sursa de energie. Se poate trage o concluzie, care nu contrazice în niciun caz utilitatea dronelor în marile crescătorii de animale, „cu siguranță la o fermă de ovine vor fi locuri pentru câinii de turmă”. Cândva, probabil, între cele două categorii de „paznici” va exista o colaborare !