Momentan, Scout™ este disponibil pentru instalare doar pe modelul Skydio X2E și pe dronele Skydio 2/2+ Enterprise
Gradul de autonomie al unor modele de drone aeriene (UAV, Unmanned Aerial Vehicle) ale companiei americane Skydio a atins un nou nivel prin introducerea funcției software Scout™. Despre dronele Skydio și respectiv Skydio 2 au fost publicate informații (caracteristici și performanțe) în mai multe articole din revista on-line dronele.ro (vezi căutare Skydio cu opțiunea SEARCH). Cu noua funcție Scout™ cresc performanțele de zbor autonom prin orientarea mini-dronei după poziția GPS (Global Positioning System) a obiectului urmărit. Scout™ asigură o autonomie superioară pentru că permite stabilirea distanței și altitudinii, prin Skydio Enterprise Controller (de la telecomandă, sau RC, remote control) sau prin dispozitivul Skydio Beacon, în timpul zborului, fără a mai fi nevoie ulterior de controlul manual al operatorului de la sol, de cele mai multe ori numit pilotul dronei. Pentru că sistemul beneficiază și de funcția Skydio de evitare a obstacolelor (obstacle avoidance), operatorul „este liber să urmărească vizual drona și zona înconjurătoare” (uavcoach.com). Altfel spus, în loc să fie permenent atent la menținerea dronei în aer și la traseul acesteia, operatorul se va concentra pe fluxul video și pe evaluarea mai bună a mediului înconjurător. Scout™ este de fapt „o abilitate de zbor autonom care face mai ușoară urmărirea unui subiect în mișcare”. În articolul de pe site-ul amintit se precizează că pentru a funcționa „este nevoie de un semnal GPS puternic”. Funcționează chiar și atunci când drona se află în afara liniei de observare (BVLOS, beyond visual line of sight). A fost conceput ca „un nou instrument de conștientizare a situației în timp real” (dronedj.com). În prezent, „unealta” Scout™ este disponibilă doar pentru UAV Skydio X2E și Skydio 2/2+ Enterprise. Din cauză că adaugă funcții noi unor drone deja existente pe piață, poate fi considerată o actualizare software semnificativă. Aceste modele ale producătorului de drone din California, cu sediul central în Redwood City din Peninsula San Francisco, sunt destinate, în primul rând, utilizării în domeniul siguranței publice (în departamente de poliție) și în unele cazuri din sectoare ale apărării (urmărirea convoaielor sau țintelor terestre, de exemplu). Skydio Scout™ se poate folosi oriunde este nevoie de o cameră pentru imagini aeriene în timp real. Skydio Beacon este un dispozitiv de urmărire GPS care permite Skydio 2+ sau altei drone Skydio să urmărească un subiect, altul decât persoana care deține controlerul (adică pilotul). Subiectul poate fi o persoană, un vehicul sau chiar un câine, așa cum se arată în continuare. La operațiunile critice de căutare și salvare (SAR, Search and Rescue) poate completa munca echipei de la sol cu o vedere amplă de la înălțime. Conform prezentării realizate de compania Skydio, se asigură o acoperire extinsă a zonei. Menținând o distanță prestabilită, pilotul nu mai este obligat să urmărească deplasarea dronei deasupra unui teren accidentat, ci să caute mai atent persoana dispărută. Un alt exemplu este urmărirea unui suspect care fuge de poliție. Se pot transmite instrucțiuni precise pe baza imaginilor de la dronă, ajutând ofițerul să-și schimbe tactica și traseul de urmărire pentru a-l prinde pe infractor. Scout™ ar putea ajuta și la urmărirea unui K9 folosit pentru prinderea unui suspect. În acest exemplu, K9 (K-9) se referă la porecla dată frecvent câinilor de poliție, nu la unitatea de câini de poliție, unde termenul K9 este folosit mai rar. Folosind Skydio Beacon, drona urmărește câinele, ocolid obstacolele, și oferă celor de la sol imagini imediate despre locul unde caută. Echipa se asigură că ofițerii rămân departe de pericol, iar suspectul urmărit de K9 este găsit și prins imediat. În cazul urmăririi unei mașini situația nu este la fel de simplă pentru că se ridică mai multe probleme de reglementare și de siguranță. O situație concretă din domeniul apărării, în care utilizarea Skydio Scout™ își arată eficiența, este urmărirea convoaielor de vehicule militare. Odată cu deplasarea convoiului, drona zboară în fața lui și transmite informații aeriene despre spațiul înconjurător, imagini dintr-o vale apropiată sau de peste un deal. Soldații din convoi, sau personalul care îl sprijină de la distanță, realizează precis situația și, dacă este cazul, anunță o posibilă ambuscadă. Este o situație întâlnită des atunci când vehiculele militare ajung într-o zonă necunoscută și potențial periculoasă. Cu toate că „principalul obiectiv al companiei Skydio era realizarea celei mai bune drone selfie din lume”, Scout™ va fi folosit în primul rând pentru acest gen de situații tactice, dar își găsește aplicabilitate și în sporturi extreme, cum ar fi mountain bike (MTB) sau schiatul pe munte accidentat (uavcoach.com).