CycloTech propune o nouă tehnologie de propulsie pentru aparatele de zbor de mici dimensiuni și a făcut o demonstrație cu un prototip la scară redusă
Compania austriacă CycloTech GmbH promovează în industria aviației un sistem inedit de propulsie, sistemul „revoluționar” numit CycloRotor. Noua tehnologie se bazează pe formatul elicei VSP (Voith Schneider Propeller), folosit de zeci de ani în domeniul maritim pentru că oferă ambarcațiunilor „o siguranță și o suplețe superioară”. După cum apreciază CycloTech, modificările aduse sistemului de propulsie deja clasic (VSP) vor face ca modelul prezentat recent să poată fi utilizat cu succes în construcția aparatelor de zbor cu decolare și ateriazare pe verticală (VTOL, vertical take-off and landing). Dronele (UAV, Unmanned Aerial Vehicle) și taxiurile aeriene (UAM, Urban Air Mobility) vor obține astfel un grad ridicat de manevrabilitate. CycloTech a fost înființată în 2004 în Austria, are sediul într-unul dintre principalele centre economice ale țării, orașul Linz, și a adunat peste 15 ani de experiență în cercetarea tehnologiei rotoarelor. Pe site-ul evtol.news (Electric VTOL News™), publicat de Vertical Flight Society, „cea mai mare și mai longevivă organizație tehnică VTOL din lume”, este prezentată activitatea de bază a companiei, și anume, „dezvoltarea și optimizarea rotoarelor Cyclogyro pentru aeronave pe benzină, hibrid-electrice sau electrice cu decolare și aterizare pe verticală (eVTOL)”. La baza demersului pentru dezvoltarea sistemului Cyclorotor a stat, pe lângă experiența acumulată în timp, faptul că piața aplicațiilor VTOL este pe cale să devină „una dintre piețele cu cea mai rapidă creștere din domeniul aviației”. Piața de mobilitate pe verticală include, alături de avioanele de pasageri, și dronele pentru inspecție, dronele de transport de marfă, dronele de supraveghere sau pentru servicii de securitate și asistență etc. Potrivit unor studii ale Porsche Consulting, companie germană de consultanță în domeniul strategiei și al operațiunilor de piață, și ale BIS Research (din New Delhi, India), care publică anual peste 150 de rapoarte de cercetare de piață și oferă analize detaliate ale industriei și ale pieței (porsche-consulting.com și respectiv bisresearch.com), „piața de mobilitate aeriană urbană va crește la 70 de miliarde de euro până în anul 2035”. Taxiurile aeriene vor deveni o parte a vieții noastre cotidiene, iar dronele vor inspecta infrastructura, vor efectua misiuni de căutare și salvare sau vor livra bunuri direct la ușa clientului (cyclotech.at). Pe același site mai scrie că, „tehnologia brevetată de CycloTech este, în prezent, singurul concept de rotor cyclogyro din lume care poate genera suficientă forță pentru a fi un sistem alternativ al propulsiei aeronavelor”. Rotorul cyclogyro constă în mai multe pale poziționate în jurul unei axe centrale și conectate la un butuc rotativ. Un rotor se învârte mai repede atunci când se aplică putere (energie) mai multă. Schimbările rapide de putere se realizează prin controlul independent pe fiecare roată a dispozitivului. Aeronava este în acest fel mai stabilă față de un avion sau față de un elicopter. Între 2017 și 2020, CycloTech a construit și a testat nouă prototipuri diferite de rotor. Compania are în acest moment „cea mai mare bază de date și cea mai largă experiență în acest domeniu la nivel mondial”. Pe site-ul evtol.news au fost publicate câteva dintre caracteristicile celui mai nou prototip de cyclorotor :
- diametru = 350 mm (13,8 inch),
- lățimea deschiderii = 420 mm (16,5 inch),
- viteza de rotație = 3.100 rpm (rotații pe minut),
- numărul de lame = 5.
În același articol se mai pune în evidență încă un lucru foarte important, specialiștii CycloTech au remarcat că „testele din tunelul eolian au arătat o creștere semnificativă a performanțelor zborului înainte”, adică ale zborului pe orizontală. Pe site-ul youtube.com a fost postat recent, pe 10 octombrie, un videoclip numit „CycloTech Primul Zbor” (CycloTech First Flight) care demonstrează siguranța, stabilitatea, manevrablitatea, forma și principiul de lucru al aeronavei prototip de dimensiuni la scară redusă.
Această nouă tehnologie oferă o soluție mai sigură și mai rentabilă companiilor aviatice, aplicațiile VTOL sunt mai inteligente, ecologice și mai eficiente. Cyclocopter-ul îmbină avantajele unui elicopter, datorate modului de ridicare de la sol și de aterizare, cu cele ale unei aeronave cu aripă fixă (fixed-wing), care are zborul de croazieră pe orizontală. Sistemul CycloRotor permite controlul direct al mărimii de împingere și direcției (360° în jurul axei de rotație) în câteva fracțiuni de secundă. Rotoarele CycloTech sunt compacte, eficiente pentru distanțe lungi, controlează precis fluxul de aer în timpul zborului pe verticală, au o excelentă manevrabilitate și asigură o tranziție foarte stabilă la zborul pe orizontală.