SpaceBok a fost proiectat de inginerii de la ETH Zürich pentru traseele dificile întâlnite pe satelitul natural al Pământului, dar poate „traversa dealuri” de pe Planeta Roșie

Prima parte. O echipă formată din studenți ai Universității Tehnice din Zürich, Elveția (ETHZ, Eidgenössische Technische Hochschule Zürich) și ai Universității de Științe Aplicate (ZHAW, Zürcher Hochschule für Angewandte Wissenschaften) din același oraș elvețian, împreună cu cercetători ai Institutului Max Planck (MPG, Max-Plang-Gesellschaft) din München, capitala și cel mai populat oraș al landului federal Bavaria, și al treilea ca mărime din Germania (Bundesrepublik Deutschland), au construit un mic robot cvadruped (sau patruped, cu patru picioare) menit să facă deplasări pe Lună, și nu ca orice banală „plimbare”, ci în salturi. Câteva articole din revista on-line dronele.ro, publicate în ultima perioadă de timp, au prezentat informații despre unele preocupări și realizări ale studenților, profesorilor și cercetătorilor universității publice de cercetare din Zürich (ETHZ) sau ale unor colaboratori externi, de exemplu, dronele.ro/podder-poate-planta-… / din iulie 2019, dronele.ro/drona-cu-doua-elice-suprapuse… /, iulie 2019 sau dronele.ro/drona-cu-sase-brate-si… /, luna aprilie 2020. Denumit SpaceBok, vehiculul a fost conceput „să meargă„ dintr-un loc în altul pe suprafața denivelată a singurului satelit natural al Pământului prin salturi similare cu „primii pași” ai astronauților misiunii Apollo 11 de acum peste o jumătate de secol (între 16 și 24 iulie 1969), misiune „botezată” Primi Oameni pe Lună („First Men on the Moon”). Ca să readucem aminte, după aselenizarea din memorabila zi de 20 iulie 1969, ora 20:17:40 UTC (Coordinated Universal Time), primii oameni care au pus vreodată piciorul pe Lună au fost Neil Alden Armstrong și Edwin Eugene „Buzz” Aldrin Jr. Robotul de explorare planetară SpaceBok urmează exemplul astronauților, care au fost nevoiți să facă salturi, mai mici sau mai mari, în loc să meargă la pas, în primul rând datorită gravitației de pe suprafața Lunii (1,625 m/s², aproximativ 16,6% din cea a Pământului). În timpul testelor efectuate în Laboratoarele pentru Automatizare și Robotică (ARL, Automatiserings- en Robotica Laboratoria) ale centrului tehnic din Țările de Jos, SpaceBok a sărit de mai multe ori, ridicând simultan cele patru picioare de pe sol. Printre unitățile complexului de cercetări ARL se află, pe lângă alte centre orientate spre cercetare și dezvoltare (R&D, Research and Development), și Laboratorul Planetar de Robotică (Planetary Robotics Lab) al Agenției Spațiale Europene (ESA, European Space Agency). Robotul SpaceBok, în această etapă doar un experiment interesant, este folosit pentru „a investiga potențialul mersului dinamic” și al salturilor, atunci când trebuie să se deplaseze într-un mediu cu o gravitație scăzută. Recent, s-a publicat anunțul că „SpaceBok s-ar putea îndrepta spre planeta Marte” (futurism.com), unde „va trebui să reziste la o gravitație mult mai mare decât cea a Lunii (aproximativ 3,721m/s²) și să se confrunte cu un teren mult mai anevoios”, după cum arată un raport Wired, revistă lunară americană (publicată și în ediții tipărite și on-line) cu sediul central în orașul San Francisco, statul California. Pentru a face față condițiilor de pe Planeta Roșie, robotul SpaceBok, un nume inspirat de la antilopa springbok*, a primit o serie de actualizări. Până acum, vehiculele construite pentru a ajunge pe alte planete, respectiv pe îndepărtata Marte, cum ar fi, de exemplu, Sojourner (Robotic Mars Rover) din 1997 sau recentul recentul rover Perseverance (poreclit Percy) al misiunii NASA Mars 2020, ajuns pe planeta Marte în data de 18 februarie 2021, au în comun „o caracteristică definitorie, roțile folosite la deplasarea pe sol” (wired.com). Pe același site se mai arată că, „Rularea este mult mai stabilă și eficientă din punct de vedere energetic decât mersul pe jos, pe care și roboții de pe Pământ încă se mai luptă să-l stăpânească”. În articolul de pe site-ul wired.com, care prezintă invenția oamenilor de știință elvețieni, se adaugă, „NASA ar detesta ca exploratorul său marțian, foarte scump, să se răstoarne și să se zbată ca o broască țestoasă pe spate”, care a ajuns în situația să stea pe carapace și cu picioarele în sus. Pentru terenul accidentat, cu denivelări și dealuri, roțile limitează spațiul, iar multe zone nu sunt accesibile. Soluția este să se recurgă la tipul de picioare și modul de deplasare la care s-au adaptat animalele de pe Pământ în evoluția lor de milioane de ani. La aceasta au recurs inginerii elvețieni de la ETHZ și ZHAW și cei germani de la MPG proiectând și construind micul robot patruped numit SpaceBok. Videoclipul de prezentare alăturat, numit „Face-ți cunoștință cu SpaceBok”, a fost publicat de ESA pe site-ul youtube.com în data  de 6 iulie a.c. Va urma.

* Springbok (în limba creolă afrikaans și în olandeză spring înseamnă săritură, iar bok, antilopă sau capră), cu numele ștințifiic Antidorcas marsupialis (în limba latină dorcas este gazelă, căprioară, antilopă, iar marsuppium, pungă), este o antilopă de dimensiuni medii care trăiește mai ales în sudul și sud-vestul continentului african. Prima descriere a acesui membru al genului Antidorcas a fost făcută de zoologul german Eberhard August Wilhelm von Zimmermann în anul 1780. Springbok este o antilopă suplă, cu picioare lungi, atinge 71 până la 86 cm (28 până la 34 inch) la umăr și cântărește între 27 și 42 kg (de la 60 la 93 lb). Atât masculul cât și femela au o pereche de coarne negre, de 35 până la 50 cm (14 până la 20 inch), curbate spre spate. Alte caracteristici ale antilopei Springbok ar fi înălțimea, care ajunge până la 80 cm (31,5 inch) și viteza, poate atinge 80-90 km/h (între 50 și 56 mph) cu salturi în medie de aproximativ 3,5 metri (aproape 11,5 ft), ajungând și până la 15 m (cam 49 ft). Are o blană deschisă la culoare cu o dungă întunecată (spre maro închis) care ajunge de la fiecare ochi până la bot. Blana are culoarea maro deschis și este „însemnată” pe burtă de o dungă maro-roșiatică, un fel de „urmă” sau „marcaj” între picioarele din față și coadă.