Dronele pot replanta copaci în zonele devastate de incendii, o soluție DroneSeed de înaltă tehnologie
O companie start-up din Seattle, cel mai mare oraș din regiunea Americii de Nord, denumită Pacific Northwest (PNW), a găsit o soluție tehnologică nouă pentru plantarea semințelor de arbori în zonele împădurite distruse de incendiile naturale. Rezolvarea acestei probleme se va face prin combinarea inteligenței artificiale (AI, artificial intelligence) cu bioingineria (sau ingineria genetică) și prin folosirea dronelor aeriene (UAV, Unmanned Aerial Vehicle). Pe site-ul techcrunch.com se apreciază că asocierea acestor instrumente moderne „este mai complicată decât pare”. Compania DroneSeed a fost înființată de Grant Canary și Ryan Mykita în decembrie 2015 iar de atunci a reușit să echipeze drone care, înainte să împrăștie semințele, stabilesc locul unde trebuie, sau unde este necesar să fie replantați copaci. Până acum, aceste două sarcini erau îndeplinite de oameni și însemnau o muncă foarte dificilă, transportul materialului săditor și al ustensilelor necesare, săpatul gropilor pentru plantare, acoperirea semințelor etc. Calculele rapoartelor oficiale arată că, în medie, în Statele Unite sunt distruse anual de incendii forestiere naturale șapte milioane de hectare. Au fost situații când au murit oameni, „pierderea vieții fiind definitivă dar, pădurile pot fi refăcute după un incendiu forestier”. Grant Canary, CEO al DroneSeed, consideră că „metoda actuală de înlocuire a copacilor pierduți nu este chiar ideală”. Plantatorii, care folosesc saci și lopeți, sunt socotiți „super-eroi”, munca lor implicând, uneori, situații periculoase și condiții foarte grele. S-a încercat folosirea elicopterelor pentru împrăștierea semințelor, dar metoda nu s-a dovedit eficientă. Piloții trebuie să zboare la altitudini de sub 100 ft (30 de metri) și să efectueze manevre periculoase cu viteză mare, pentru ca plantarea să fie precisă și reușită. Din aceste cauze, numai în Statele Unite s-au produs anual între 80 și 100 de accidente. „Refacerea unei păduri distruse este o activitate murdară sau periculoasă” și pentru asemenea muncă există „automatizarea, în special robotica”, scrie pe site-ul techcrunch.com. Prin metoda prezentată de DroneSeed plantatorii nu mai trebuie să parcurgă kilometri, trebuie să se familiarizeze cu „pilotarea” UAV, un proces care doar la prima vedere pare simplu. Categoriile de activități în care este încadrată compania DroneSeed de către site-ul crunchbase.com sunt: Resurse Naturale, Energie Regenerabilă, Automatizări Industriale, Robotică și, bineînțeles, Drone. Sistemul conceput de echipa DroneSeed „nu aruncă pur și simplu semințe pe pământ, acestea sunt puse în mici recipiente speciale, împreună cu nutrienții, iar la exterior au un praf de capsaicină*, pentru a nu fi mâncate de animale” (futurism.com). Dronele folosesc măsurători LiDAR și colectează informații spațiale pentru a crea o hartă 3D a zonei de plantat și o cameră multispectrală pentru a aduna detalii despre sol și vegetație. Sistemul poate identifica obstacole, arbori căzuți, rădăcini, arbuști etc. și poate cartografia cu o precizie de un centimetru, observând inclusiv obiecte, specii de plante și forma terenului. „Din aceste date, un model AI determină locul ideal pentru a planta un copac nou”. Platforme DroneSeed personalizate, dotate cu sistem LiDAR performant, camere multispectrale, rezervoare de șase galoane (22,7 litri) de erbicid și mecanismele proprii de dispersare a semințelor, au fost utilizate de mari companii și de entități guvernamentale care administrează zone împădurite. Dronele decolează și zboară în mod autonom, dar întotdeauna sub supravegherea directă a echipajului. Dacă se întâmplă ceva în neregulă, de exemplu pierderea semnalului sau ciocnirea cu o pasăre, și sistemul nu poate rezolva situația, echipajul preia imediat controlul aparatului de zbor. Compania DroneSeed a primit aprobare de la Administrația Aeriană Federală (FAA, Federal Aviation Administration) pentru zborul UAS (Unmanned Air sau Unmanned Aircraft System) cu greutate mai mare de 55 lb (25 kg), care este limita pentru operațiuni cu drone în Statele Unite. „În colaborare cu FAA, DroneSeed a demonstrat capacitatea de a controla simultan, în siguranță și eficient, mai multe aeronave fără pilot, peste limita de greutate”, scrie pe site-ul companiei (droneseed.co). Este prima companie care a îndeplinit condițiile pentru această aprobare. Niciun alt operator de drone nu poate folosi în mod legal aeronave de acest tip, decât dacă încalcă această restricție. Pentru a acoperi suprafețe întinse dronele pot „lucra în roiuri” cu până la cinci aparate. Compania DroneSeed a testat deja tehnologia de replantare a arborilor în zonele despădurite în colaborare cu mai multe companii din industria lemnului și „intenționează să lanseze luna aceasta primul său proiect comercial” (futurism.com). Va urma
* Capsaicina este un alcaloid (substanță organică de origine vegetală cu acțiune asupra organismelor animale) care se găsește în diferite specii de ardei iute (Capsicum annuum). Imprimă gustul iute și arzător al ardeiului, care poate varia de la slab la intens (ardei gras, chilli sau ardei iute roșu).