Reguli noi pentru dronele de mici dimensiuni (EASA)

May 2017

Agenția EASA solicită o analiză a noilor reglementări privind dronele mici, pentru statele europene

În perioada 12 mai – 12 august 2017 va fi în dezbatere publică propunerea pentru noile reguli privind comercializarea și operarea dronelor de mici dimensiuni, în statele europene. Regulile sunt propuse tuturor celor interesați, pentru observații, comentarii sau amendamente, de EASA (European Aviation Safety Agency) care, până la sfârșitul anului, va prezenta, o formă avizată, Comisiei Europene. Forma propusă CE va ține cont de recomandări și amendamente, iar forma finală va fi stabilită de Comisia Europeană. Propunerea EASA, apărută pe 5 mai 2017, într-un document numit NPA 2017-05 (Notice of Proposed Amendment), a fost elaborată cu sprijinul unui grup larg de experți, format din reprezentanți ai statelor membre ale EASA, ai industriei UAS (Unmanned Aerial Systems), ai operatorilor UAS, ai aviației civile și alții. Autoritatea Europeană pentru Siguranța Aviației (EASA) operează de 15 ani, a fost înființată în anul 2002. În prezent, are 32 de membri (state din Europa, 28 membre UE plus 4 state non-membre UE, și anume Elveția, Islanda, Norvegia, Liechtenstein) și peste 800 de experți sau persoane responsabile de coordonarea activităților, în 5 locații de pe tot globul. „Odată cu creşterea cererii pentru drone, pentru uz recreativ sau comercial, autorităţile europene de reglementare au căutat mijloacele pentru a se asigura că acestea pot fi folosite în siguranţă, permiţând în acelaşi timp dezvoltarea industriei”, scrie un articol despre acest subiect din adevărul.ro, care preia știrea de la www.reuters.com. În revista on-line dronele.ro s-a scris despre unele reglementări privind dronele, din legislația unor diferite state ale lumii (SUA, Marea Britanie, EAU, Franța, România etc, vezi, www.dronele.ro/category/legislatie/). În normele propuse de EASA sunt incluse cerințe pentru dotarea cu tehnologie de protecție, care să oprească zborul în zone interzise („No fly zone”), cum sunt aeroporturile, centralele nucleare, instalațiile energetice etc., dar și instrucțiuni pentru operator. În prospectul sau manualul de utilizare, care trebuie să însoțească aparatul, este necesar ca operatorul să fie instruit despre ce are și ce nu are voie să facă („dos and don’ts”). În perimetrul aeroporturilor, un mare număr de piloți au raportat prezența unor drone neidentificate, iar EASA a înființat o echipă specială pentru a examina riscul de coliziuni cu o dronă sau folosirea comunicațiilor în apropierea aeroporturilor. Propunerea mai conține cerințe pentru identificarea de la distanță și înregistrarea operatorilor, cu excepția celor care operează drone cu o greutate mai mică de 250 de grame. Cerințele, cuprinse în regulamentul propus, se încadrează în două categorii, tehnice, cum este cea privind identificarea de la distanță, și operaționale, cum este sistemul care asigură ca dronele să nu pătrundă în spațiul interzis. Site-ul www.easa.europa.eu arată că, „Propunerea oferă un cadru pentru operarea în condiții de siguranță a dronelor, permițând, în același timp, industriei UAS să rămână activă, să aducă inovații și să continue să se dezvolte. Se iau în considerare, de asemenea, riscurile pe care le prezintă oamenii de pe teren sau alte aeronave din apropiere, cât și problemele legate de confidențialitate, de securitate și de protecție a informațiilor furnizate de aceste drone”. Propunerea pentru cadrul de reglementare pentru operațiuni, riscuri și performanțe s-a făcut la cererea Comisiei Europene. S-au stabilit trei categorii, cu cerințe diferite de siguranță,

  • „open” (risc scăzut), este categoria de operațiuni UAS care, luând în considerare riscurile implicate, nu necesită o autorizare prealabilă din partea responsabililor competenți, înainte de efectuarea operațiunii,
  • „specific” (risc mediu), este categoria de operațiuni UAS care, luând în considerare riscurile implicate, necesită o aprobare din partea autorității competente, înainte de efectuarea operațiunii, luând în considerare măsuri de atenuare, identificare și evaluare riscului operațional, cu excepția anumitor scenarii care, din punctul de vedere al operatorului, nu ridică probleme,
  • „certified” (risc înalt) este categoria de operațiuni UAS care, având în vedere riscurile implicate, impune verificarea dronei, un pilot la distanță cu licență și un operator cu aprobare de al autoritatea competentă, pentru a asigura un nivel adecvat de siguranță.

Cerințele de „design” pentru dronele de mici dimensiuni vor fi puse în aplicare conform legislației Uniunii Europene, care sunt utilizate, în mod obișnuit, în întreaga Europă. Produsele puse pe piață vor avea marca binecunoscută „CE” („Conformité européenne”). Marcajul „CE” standard va fi însoțit de simbolul clasei din care face parte drona (de la „C0” la „C4”) și de un prospect specific. „În funcție de clasa dronei, operatorul va ști în ce zonă poate opera și ce competență este necesară”, se arată pe site-ul agenției EASA. Pentru autoritatea aeronautică a fiecărui stat membru se asigură un grad ridicat de flexibilitate. Acestea vor putea să definească zone, pe teritoriul țării, unde operațiunile cu drone să fie interzise ori restricționate (de exemplu pentru a proteja anumite zone critice) sau, pe de altă parte, acolo unde gravitatea acțiunilor nu este ridicată. În conformitate cu procesul de elaborare a regulilor, EASA va aduna toate observațiile și recomandările, va elabora un „document de analiză a comentariilor”, numit CRD (Comment Review Document), și, în consecință, „va actualiza regulamentul”, se precizează pe site-ul al agenției europene EASA.

Tags