Protejarea suprafețelor agricole cu ajutorul dronelor

July 2016

Un domeniu în care utilizarea UAV are o mare eficiență este agricultura, ramura care se ocupă de cultivarea plantelor. Urmărirea evoluției culturilor, a gradului de uniformitate a plantelor pe o suprafață, supravegherea pentru descoperirea apariției diverselor boli sau dăunători și multe altele, pot fi realizate cu ajutorul dronelor. Agricultura este o ramură foarte importantă și în economia Japoniei, iar apariția unor dăunători (insecte sau alți paraziți) pot provoca pagube importante culturilor. Un proiect comun între universitatea din orașul municipiu Saga, centrul administrativ al provinciei cu același nume, și firma OPTiM®, va utiliza o tehnologie nouă, ca ajutor în lupta pentru protejarea suprafețelor cultivate. Împreună, au realizat drona Agri Drone, prin utilizarea căreia consumul de pesticide va fi optimizat, scopul fiind reducerea semnificativă a expunerii plantelor la pesticide sau alte la produse chimice folosite pentru combaterea dăunătorilor. În 2015 OPTiM®, companie de IT, a fost desemnată „Saiko” (în japoneză „cel mai bun”) de către prefectura Saga. La sfârșitul lunii iunie a.c. a apărut știrea despre Agri Drone pe website-ul american www.cnet.com, care prezintă noutăți din știință și tehnologie din întreaga lume, la rubrica TD (Tomorrow Daily). UAV Agri Drone va fi folosită, în special, pe timp de noapte. Are în dotare camere cu infraroșu și camere termice, pentru depistarea zonelor afectate, unde sunt adunate insectele dăunătoare, și unde pulverizează cantitatea de pesticid necesară și suficientă. Agri Drone a fost testată recent, pe un parcurs și într-un ritm de probă, deasupra unor culturi de soia și de cartofi, în prefectura Saga. Experimentul a avut succes, s-au distrus peste 50 de tipuri de dăunători, inclusiv musculițe, molii și fluturi de noapte.

Având în vedere riscurile potențiale de contaminare cu pesticide și dezbaterile privind efectele asupra ecosistemului, mulți fermieri caută să păstreze culturile în siguranță, să evite distrugerile, dar și să asigure o recoltă bună, fără a contamina solul. Fermierii vor să evite, cât mai mult, împrăștierea de substanțe chimice. Saga University speră să găsească soluția de mijloc. Agri Drone are, ca metodă și tehnică inedită, și un dispozitiv electronic pentru nimicirea insectelor (bug zapper), suspendat. Aparatul intră în funcțiune, la momentul oportun, în punctele (în locul) unde insectele sunt adunate cu ajutorul unui fascicul electric luminos (lampă cu UV). Dronele agricole destinate acestui scop nu sunt o idee nouă, au apărut de câțiva ani. Cele disponibile în prezent sunt utilizate pentru combaterea dăunătorilor, în mod direct, printr-un atac direcționat. Majoritatea dronelor existente necesită un control manual pentru camerele montate. Agri Drone este capabilă de survol, recunoaștere și direcționare complet autonom. Dezvoltatorii sunt, în continuare, în căutarea creșterii randamentului privind orientarea în teren a dronei, în funcție de tipul plantelor cultivate și de insectele dăunătoare. Ca obiectiv principal al cercetărilor sunt, în special, dronele contra insectelor din câmpurile de orez, culturile care ocupă suprafețe importante, ținând cont că orezul este element de bază în dieta japonezilor. „Prin drumul parcurs de testele actuale se pare că dăunătorii din terenurile cultivate au parte de Nemesis”, (în mitologia greacă, zeița care pedepsește crimele, zeița răzbunării).

Tags