Un asemenea model de „dronă sinucigașă” oferă posibilitatea înarmării pe scară largă cu „bombe inteligente”. Poate ajunge și în mâinile „armatelor mai mici”, lucru care îi îngrijorează pe unii experți militari.
La expoziția internațională de apărare din acest an, IDEX1) 2019 (International Defence Exhibition & Conference), de la Abu Dhabi, Emiratele Arabe Unite, care a avut loc între 17 și 21 februarie, a fost prezentată, pentru prima dată, drona aeriană KUB-UAV. Producătorul rus de arme, Kalashnikov Group, cunoscut în toată lumea, în primul rând datorită puștilor AK-472), și compania specializată în dezvoltarea vehiculelor aeriene fără pilot ZALA Aero3), lucrează de mai mult timp la dezvoltarea acestui nou tip de „armă inteligentă”, numit „sistemul aerian de atac de mare precizie, fără pilot”. Drona este un sistem UCAS (Unmanned Combat Air System), despre care revista on-line dronele.ro a mai scris (trimiterile la articole sunt în subsolul paginii, vezi *) . Drona KUB-UAV face parte din categoria așa-numitelor „drone kamikaze”, sau „drone sinucigașe”, și este destinată distrugerii obiectivelor de la sol, de la mare distanță. La contactul cu ținta, când încărcătura explodează, este distrusă și drona. Poate lovi obiective aflate pe teren la o distanță de 40 de mile (64 km) cu o încărcătură explozivă (masa utilă) de 3,0 kg. Timpul de zbor este de până la 30 de minute. Viteza cu care se deplasează este de 50 mph (cam 80 km/h), dar poate atinge o viteză maximă de 80 mph (130 km/h). Dimensiunile aparatului de zbor sunt 48” x 37” x 6,5” (aproximativ 121 x 95 x 16,5 cm), ceea se înseamnă că „este o dronă relativ mică”, după cum se apreciază în descrierea dedicată de pe site-ul intelligent-aerospace.com. Potrivit producătorilor, sistemul KUB-UAV are o serie de avantaje importante, este silențios, are o foarte mare precizie și este simplu de utilizat. Poate fi trimis către țină prin introducerea coordonatelor manual sau prin intermediul imaginilor de orientare de la sarcina utilă. Serghei Chemezov, CEO al organizației ruse Rostec4), de care aparține concernul Kalașnikov, a spus că drona KUB-UAV „este o armă foarte precisă și eficientă, o armă care este foarte dificil să fie lovită cu sistemele tradiționale de apărare antiaeriană”. Un alt avantaj va fi prețul, care, chiar dacă nu a fost precizat până acum, probabil va fi destul de redus. Potrivit unui reprezentant al companiei Kalașnikov nu este clar cât costă sistemul, dar este gata de utilizare și este, probabil, foarte ieftin. În prezentarea publicată împreună cu un scurt film pe site-ul youtube.com se arată că „UCAS KUB-UAV a finalizat testele cu succes”.
În articolul care descrie „drona kamikaze”, prezentată recent de producătorul Kalashnikov Group la Abu Dhabi, de pe site-ul engadget.com scrie, „reprezentanții au declarat că vor fi mai rapide, mai precise și vor avea o putere explozivă de două ori mai mare decât a dispozitivelor improvizate construite de teroriști, care, pentru unele operațiuni criminale, au legat explozbil de drone”. Se mai adaugă că și „armatele mai mici” le vor putea achiziționa. Vorbind despre acest proiect, Serghei Chemezov a mai declarat, „este un pas către o formă de luptă absolut nouă”.
1) Expoziția și Conferința Internațională de Apărare (IDEX) este cea mai importantă expoziție de apărare și de securitate internă din Orientul Mijlociu și a doua ca mărime în lume. La eveniment participă oficiali militari și organizații guvernamentale. Sunt expuse și prezentate cele mai recente tehnologii și echipamente pentru apărare, ultimele produse și inovații ale industriei de apărare.
2) AK-47 (prescurtare a numelui complet Автомат Калашникова образца 1947 года, în limba română Automat Kalașnikov model 1947) este o pușcă de asalt creată în 1947 de Mihail Kalașnikov (1919-2013), renumit proiectant de arme de foc, creator a aproape 150 de arme diferite. AK-47 este cea mai populară pușcă de asalt din lume. Având costuri foarte mici fiind foarte ușor de întreținut este optimă pentru războiul de gherilă.
3) ZALA Aero este o companie specializată în dezvoltarea vehiculelor aeriene fără pilot, cu sediul în orașul Izhevsk din Republica Udmurtia, Federația Rusă. A fost înființată în 2003 de Aleksandr Zakharov, iar în 2006 a livrat primul său UAV Ministerului de Interne al Rusiei. Continuă să livreze UAV și altor organisme guvernamentale din Rusia, inclusiv Ministerului Apărării, dar are contracte de furnizare de UAV și cu alte țări. Din 2015, ZALA Aero este membru al concernului Lalashnikov.
4) Rostec, fosta Rostekhnologii (Russian Technologies), este o corporație de stat care promovează dezvoltarea, producția și exportul de produse industriale de înaltă tehnologie, în special pentru domeniul apărării. A fost înființată în 2007, are sediul central în capitala Rusiei și este condusă de Serghei Chemezov. Organizația cuprinde aproximativ 700 de întreprinderi, care formează împreună 14 societăți holding (11 în sectorul de apărare și 3 în sectorul civil).
* Despre alte modele de drone kamikaze, despre producătorii lor și cum pot fi folosite vezi,
dronele.ro/fortele-armate-poloneze-primesc… (1)/ și fortele-armate… (2), din ianuarie 2018,
dronele.ro/perfectionarea-sistemului-hero-30 (1) și imbunatatiri-ale-… (2), octombrie 2018,
dronele.ro/turcia-noi-arme-de-lupta-pe-cer… și turcia-un-nou-soldat…, octombrie 2017.