Primul zbor complet autonom al unui UAV „inteligent”

December 2017

Japonia, succesul primului zbor s-a datorat utilizării unei rețele de comunicații mobile și a hărților 3D

Trei companii japoneze au colaborat pentru realizarea primului zbor complet autonom al unei drone. Experimentul demonstrativ a avut loc în orașul Yamakoshi, prefectura Niigata, unde se află unul dintre cele mai importante bazine de crap Nishikigoi (crap colorat) din Japonia. Crapul japonez este mult mai cunoscut în zilele noastre cu numele, general acceptat peste tot în lume, de crapul Koi. În Japonia, acest termen nu este la fel de familiar cum este Nishikigoi, nume atribuit acestor pești în timpul celui de-al doilea război mondial. Această varietate a crapului comun crește în mediu sălbatic (în iazuri) și în crescătorii special amenajate (bazine, construite uneori și în terasamente), unde trebuie observați, îngrijiți și hrăniți cu atenție. Pulverizarea de pesticide în lacurile artificiale, folosind o barcă, necesită mult timp și multă muncă. Cei care se ocupă de creșterea crapilor Koi pot folosi acum o tehnologie inteligentă, tehnologia „smart drone”. Pulverizarea substanțelor se face mult mai eficient după ce, mai întâi, se stabilesc, în mod automat, altitudinea de zbor și locația. Pentru realizarea acestei platforme, KDDI1) a colaborat cu Terra Drone2) și Zenrin3). Se urmărește stabilirea unei infrastructuri care să permită zborul dronelor, autonom și sigur, pe distanțe lungi, utilizând o rețea de comunicații mobile. În cadrul experimentului, s-a demonstrat că zborul autonom pe distanțe lungi este posibil, din punct de vedere tehnic, prin reglarea și verificarea altitudinii cu ajutorul unei hărți 3D și prin încărcarea automată printr-un port al dronei. „Harta 3D permite unei drone să recunoască diferențele de altitudine din topografia unui teren, cum ar fi munți, dealuri sau clădiri”, se arată pe site-ul uavexpertnews.com. La experimentul de la sfârșitul lunii noiembrie s-a realizat recunoașterea automată a diferențelor de înălțime la peste o sută de metri. Pentru a se reîncărca automat, într-un zbor la o distanță de aproximativ 6,3 km, s-a utilizat un port al dronei. Acesta este dezvoltat de producătorul de drone industriale Prodrone4), tot din Japonia, și „dispune de funcția de aterizare automată, bazată pe recunoașterea imaginii”. După împrăștierea pesticidelor peste iazurile terasate, aparatul „inteligent” s-a întors, în siguranță, la locul de aterizare. Din cele arătate până aici reiese că parteneriatul pentru „smart drone” s-a extins la patru companii japoneze. Pe site-ul www.bloomberg.com al agenției americane de știri Bloomberg L.P. cu sediul central în New York și care este prezentă în 126 de țări, și pe site-urile companiilor, la rubrica de prezentare sau publicitate, se găsesc date despre activitatea fiecăreia dintre acestea. Sunt extrase și prezentate mai jos câteva dintre aceste informații.


1) KDDI Corporation este un operator de telecomunicații japonez creat pe 1 octombrie 2000 prin fuziunea DDI Corp. (Daini-Denden Inc.), KDD (Kokusai Denshin Denwa) Corp. și IDO Corp. Are sediul în cartierul Chiyoda, zona metropolitană Tokyo. Oferă servicii de telecomunicații atât în Japonia cât și la nivel mondial. Operează prin patru segmente de servicii (personale, de valoare, de afaceri și globale). Segmentul Servicii personale oferă servicii de comunicații mobile, de comunicații cu linie fixă, vânzarea de telefoane mobile și altele. Acesta servește gospodăriilor și clienților individuali. Serviciile de valoare înseamnă implicarea în decontări sau alte servicii on și off-line pentru clienți individuali. Segmentul Servicii de afaceri oferă soluții de comunicații (servicii) cloud pentru clienți corporativi, cum ar fi întreprinderile mici și mijlocii, și pentru corporații, iar Serviciile globale oferă diferite tipuri de servicii pentru comunicații, servicii privind centre de date, servicii cloud și altele, către companii și persoane fizice. KDDI Corporation deservește aproximativ 24 de milioane de abonați în rețea mobilă și 38,69 milioane de abonați în bandă fixă. Compania se implică, de asemenea, în operarea și întreținerea prin call center și, ca o altă prioritate, în cercetare și dezvoltare.

2) Terra Drone Corporation dezvoltă, produce, vinde și întreține UAV, modele multi-copter și cu aripă fixă. Seria „Terra explorer” oferă UAV pentru inspecții la conductele de petrol și gaze, la termocentrale și la infrastructură, iar seria „Terra powerlifter”, înseamnă drone care pot ridica până la 10 kg (sarcina utilă) greutate, timp de două ore. Compania dezvoltă „Terra UTM” (UAV Traffic Management), care gestionează mai multe misiuni cu UAV și „Terra Mapper”, care face planuri de zbor autonom pentru dronele aeriene. UTM este un sistem care captează informații de localizare a dronei în timp real și „susține zborul eficient și sigur al mai multor drone”, al unei flote de drone. Acestea deservesc evaluarea terenurilor, supravegherea pădurilor, a minelor de suprafață, inspecția pentru infrastructură sau pentru industria petrolului și gazelor etc. Prin folosirea UAV se fac desene tridimensionale de înaltă precizie într-un timp scurt. Terra Drone Corporation a fost înființată în 2016 și are sediul central în Tokyo. Are birouri suplimentare în Fukuoka (Japonia), Fortitude Valley (Australia) și în Indonezia. Terra Drone Corporation operează ca o filială a Terra Motors Corporation, companie fondată în 2010, cu sediul în Tokyo și cu birouri în India, Bangladesh, Vietnam, Cambodgia, Myanmar, Nepal și Indonezia.

3) Zenrin Co. Ltd. este un editor japonez de hărți. Compania a fost fondată în 1948 în Beppu, prefectura Oita, de către Masatomi Osako, un editor de hărți turistice. Zenrin are o istorie de peste 60 de ani în zona de cartografiere, având o reputație excelentă pentru o gamă largă de hărți, folosite în diverse scopuri. Aceste hărți acoperă întregul teritoriu al Japoniei. Pe lângă hărți, Zenrin are o cotă de piață puternică în software pentru hărți, de navigație din mașină și în serviciile conexe. Zenrin și-a extins oportunitățile în afara Japoniei și are birouri în Statele Unite, Europa, India și Taiwan. Va continua să dezvolte baze de date cartografice și să continue extinderea produselor în domenii relativ noi, cum ar fi hărțile digitale și distribuția acestora prin servicii IT. Se poate spune că este leader în producția de software de cartografiere. În S.U.A., Zenrin oferă software-ul de navigație și expertiză pentru Nissan North America, dar colaborează și cu alți producători de sisteme de navigație și de automobile. Sunt colectate date în Statele Unite, Canada, Mexic, Brazilia, pentru a integra în software-ul lor de navigație propriu cu alte baze de date. Zenrin Co. LTD. are sediul central în clădirea Zenrin-Asahi din Kitakyushu, prefectura Fukuoka, un centru de dezvoltare (Techno Center), același oraș, și un birou central la Chiyoda, un sector special al zonei metropolitane Tokyo.

4) Despre compania Prodrone Co. Ltd., care are sediul în Nagoya, s-a mai scris în revista on-line dronele.ro (vezi: http://www.dronele.ro/prima-drona-echipata-cu-brate-manevrabile/)


Terra Drone și KDDI vor să colaboreze în continuare pentru dezvoltarea platformei inteligente și să o aplice și în alte aplicații, cum ar fi topografia, securitatea, monitorizarea dezastrelor sau livrarea de pachete în zone îndepărtate.

Tags