Primul transport cu drona în regiunile Fluviului Rege

February 2017

Compania WeRobotics a reușit, prin echipa Peru Flying Labs, prima livrare de vaccin în America de Sud

Compania WeRobotics din Wilmington, cel mai mare oraș din statul Delaware, Statele Unite, are drept obiectiv utilizarea tehnologiei și soluțiilor specifice de robotică în scopuri umanitare și pentru protecția mediului. Pentru realizarea acestei misiuni, au fost create unități, laboratoare sau centre, pe care le-au denumit Fliyng Labs, prin care „se transferă competențe profesionale și soluții la nivel local”. Fiind finanțată de Fundația Rockefeller, compania a reușit să inițieze un proiect, prin Peru Fliyng Labs, în zone din Pădurile Tropicale ale Amazonului. Pe lângă America de Sud (în Peru), au mai fost create centre Fliyng Labs în Nepal (sudul Asiei) și în Tanzania (estul continentului african). În perimetrul Amazonului există mii de comunități indigene locale, slab populate și fără un acces în siguranță la medicamente de bază, vaccin și alte produse medicale, sau la servicii de sănătate, mai ales din cauza răspândirii pe teritorii imense, în zone îndepărtate și greu accesibile transportului convențional. WeRobotics a venit cu ideea folosirii UAV. Prima încercare a avut loc în septembrie 2016, când s-a început testarea livrării de provizii de urgență, cum ar fi vaccinul anti-venin. De câțiva ani, dronele transformă radical mai multe activități, din diferite domenii, prin câștiguri rapide și surprinzătoare privind eficiența și productivitatea sau randamentul, dar utilizarea lor în acțiuni de salvare de vieți ar trebui să aibă prioritate, sau să aibă mai multă importanță. Condițiile celui mai extins bazin hidrografic din lume, care acoperă teritorii din cinci țări ale Americii de Sud, impun încercarea de a folosi drone pentru a ajuta populația și pentru a salva vieți. Pentru testul inițial WeRobotics a achiziționat o dronă de transport specializată, cu aterizare și decolare pe verticală, fără a fi nevoie de spații largi, care poate transporta o sarcină utilă de aproximativ 5 lbs (2,27 kg) și care poate parcurge o distanță de aproximativ 37 de mile (aproape 60 km). Rezultatul nu a fost pe măsura așteptărilor iar Patrick Meier, co-fondator al WeRobotics, a spus, „A fost incredibil de deprimant… un dezastru complet”. O dronă de 40.000 $ nu a fost utilizabilă. În cazul în care o persoană este mușcată de un șarpe otrăvitor, viața îi este pusă în pericol, iar șansele de supraviețuire se măsoară în minute. Poate nu întâmplător, echipa avea o altă dronă, proiectată inițial pentru cartografiere și preluare de imagini aeriene, mult mai mică și care transportă doar un sfert din greutatea celei din program. S-a trecut astfel la planul B și la următoarea încercare, camera a fost înlocuită de un mic conteiner cu un flacon de sânge, după care drona a fost lansată spre Pampa Hermosa, unde a ajuns peste 35 de minute. Într-o dup-amiază de sfârșit de decembrie, o dronă mai veche, de numai 3.000 $, poreclită Franky de personalul echipei, după creația monstruoasă a doctorului Frankenstein, a parcurs o distanță care ar fi durat aproximativ șase ore pe calea fluvială. „Cu câteva modificări minore, Franky a avut brusc un nou loc de muncă”. A existat o singură problemă, Franky nu zburase mai mult de 10 de kilometri în operațiunile de cartografiere sau de monitorizare a mediului, iar acum trebuia să parcurgă de patru ori această distanță. Meier și echipa lui au hotărât că trebuie să încerce și au reușit. În seara aceleiași zile drona a zburat înapoi și a ajuns la Contamana pe întuneric. Dr. Leonardo Rojas, fost director în Ministerul Sănătății din Peru, a declarat, „În viitor, utilizarea tehnologiei va fi crucială pentru a îmbunătăți accesul la servicii de sănătate, în special la cele foarte specializate”. Un astfel de proiect ar putea fi un colac de salvare. Personalul medical din regiune raportează până la 45 de mușcături de șarpe în fiecare lună, dintre care multe pun viața în pericol, printre miile de comunități indigene. Este încă o aplicație potențială pentru drone. Pentru a ajunge la acest test, Patrick Meier și echipa sa locală Peru Fliyng Labs au lucrat luni de zile cu guvernul peruvian, cu autoritatea aviatică din Peru și cu un start-up americam din domeniul dronelor. Pe lângă livrarea de anti-venin în Peru, WeRobotics are echipe de cercetare în Tanzania și Nepal, pentru a explora alte utilizări pentru drone, inclusiv combaterea răspândirii virusului Zika. „Dronele sunt peste tot și destul de ieftine pentru a putea fi cumpărate”. Este de așteptat ca piața dronelor să ajungă la 11,2 miliarde $ până în 2020, potrivit companiei americane de consultanță și cercetare în IT, compania Gartner, considerată de Wall Street Journal, The Economist, Financial Times și alte 30 de firme o sursă de încredere.

Tags