În 2018, autoritatea națională de reglementare a aviației civile din Statele Unite, FAA (Federal Aviation Administration), a hotărât că operațiunile comerciale de livrare a pachetelor utilizând drone aeriene trebuie „să îndeplinească aceleași standarde de siguranță și de certificare” ca orice activitate de transport de mărfuri a altor companii sau linii aeriene și să obțină licența necesară pentru zbor. Într-un document emis la începutul lunii aprilie a.c. FAA declara că acordarea acestor aprobări sunt de interes public, iar Dan Elwell, un oficial din cadrul agenției, a spus că FAA este pregătită să acorde prima licență din Statele Unite în luna următoare. În cadrul proiectului Wing1), despre care în revista on-line s-a mai scris (vezi căutare cu funcția Search pentru Project Wing), s-au realizat deja teste pentru serviciul de livrare în statul Virginia. Proiectul Wing a fost lansat de cunoscuta companie Google, deținută de Alphabet Inc. Dan Elwell a spus într-o conferință organizată la Singapore, „Au folosit o dronă pentru a livra înghețată unui băiat de cinci ani, în curtea din spatele casei”. A mai adăugat că, „Au demonstrat cu succes modul cum va arata într-o zi livrarea pachetelor”. Jay Merkle, directorul executiv al FAA pentru integrarea sistemului de aeronave fără pilot, nu a spus numele companiei când a declarat că luna viitoare va fi anunțat primul certificat pentru un operator aerian care să livreze colete. Pe mai multe site-uri scrie că este vorba, aproape sigur, de Wing, cu toate că nici Google nici Alphabet nu au făcut precizări legate de acest subiect. Cele mai multe operațiuni efectuate de Wing au avut loc în Australia. Au fost trimise colete cu produse alimentare, obiecte de uz casnic și alte produse necesare într-o gospodărie în peste 3.000 de operațiuni pe parcursul ultimelor 18 luni. Este adevărat, nu toată lumea care a urmărit cum coborau pachetele de la înălțime s-a arătat încântată, foarte mulți au spus că îi nemulțumește zgomotul produs de drone și că poate fi un atentat la intimitatea celorlați locuitori din zonă (vezi articolul dronele.ro/obiectii-la-serviciul-google…/, din martie a.c.). Pentru operațiunile din suburbiile orașului Canberra, Wing a avut aprobare de la Autoritatea Aviației Civile (Civil Aviation Safety Authority) din Australia. Wing, subsidiara Google care se ocupă de acest proiect, merge înainte și în decembrie 2018 a declarat că va lansa acest serviciu în Europa. Finlanda va fi prima țară unde va fi operațional acest serviciu, în primăvara lui 2019. Din spusele reprezentanților FAA, în Statele Unite, Wing „propune să efectueze livrări de pachete folosind drone de dimensiuni mici cu aripi fixe (fixed-wing) într-o zonă rurală”, după cum se arată pe site-urile reuters.com și uavexpertnews.com.
1) Wing, sau „transformarea modului în care sunt transportate mărfurile”. Proiectul Wing este un serviciu autonom de furnizare a pachetelor cu drone, care vizează accesul rapid la bunuri, reducerea congestionării traficului în orașe și reducerea emisiilor de CO2 datorate transportului de mărfuri. Wing dezvoltă, de asemenea, o platformă de gestionare a traficului, care va permite aeronavelor fără pilot să navigheze în jurul altor drone, avioane cu echipaj sau alte obstacole cum ar fi copacii, clădirile și liniile electrice.