Perimeter Scan, o nouă „performanță” 3D Robotics

May 2017

Site Scan™, este un soft 3DR pentru inspecția perimetrelor cu construcții și crearea unui model real

O activitate din domeniul construcțiilor unde sunt folosite din ce în ce mai intens UAV este inspecția clădirilor. Dronele aeriene au devenit un instrument esențial pentru verificările periodice și pentru descoperirea schimbărilor la structură, pe durata de viață a unei construcții. „Profesioniștii din construcții folosesc această tehnică de mult timp”, spune Hugh McFall de la 3D Robotics, pe site-ul companiei (3dr.com). Pentru că așa au fost concepute, dronele captează și transmit imagini, și unele informații, de la înălțime, folositoare dar nu suficiente. Inspecția este completă și asigură rezultate exacte atunci când sunt obținute imagini din lateral și din unghiuri diferite. Pentru realizarea unui model al structurii construcției sunt necesare detalii. De la 3DR, pe 23 mai 2017, a apărut știrea, „Ne-am propus să rezolvăm acest lucru și astăzi suntem încântați să anunțăm rezultatul, Perimeter Scan (Scanarea perimetrală), cel mai nou mod de zbor în Site Scan™ Field. Scanarea perimetrală este concepută special pentru a capta fațada și structura verticală, facilitând colectarea de date mai bune din teren și modelarea unui proiectu de la început până la sfârșit”. Site Scan™ este o platformă de colectare și de analiză care se poate integra într-un „workflow” (pe scurt, secvența de operațiuni care definește o activitate, a unei persoane sau a unui grup, a unei organizații, sau a unuia ori mai multor mecanisme simple sau complexe) deja existent. Site Scan™ poate fi descris astfel, „De la drone la date, de la date la decizii”. Perimeter Scan este, ca termen, similar cu cel din domeniul IT, Perimeter Scan (sau Scaning), care este destinat scanării, mai rapid și mai simplu, a vulnerabilităților dintr-o rețea din marile companii, și securității informațiilor, dar este un concept nou privind utilizarea UAV pentru modelare (machetare) și pentru construcții. Dronele nu sunt folosite, în construcții, numai pentru studii topografice și cartografiere, ci și pentru realizarea de modele 3D. „De astăzi, aplicația Site Scan™ din App Store poate fi instalată sau actualizată pentru a începe un nou zbor”, se arată în prezentare. Cu senzori puternici, pe drona de sub 5 lb (aproximativ 2,268 kg), Site Scan™ realizează hărți de o mare acuratețe, pentru inspecții, și oferă date pentru măsurători precise. Drona are peste 35 de senzori și 20 de microprocesoare într-o carcasă rigidă, modulară și ușoară. „Toate pentru a oferi cea mai ușoară soluție de zbor și cea mai bună soluție pentru preluarea datelor, de pe piață”. Drona este echipată cu noua cameră Sony UMC-R10C (sau Sony R10C), care este susținută de un gimbal personalizat. Acesta orientează camera în orice direcție și o stabilizează în timpul zborului. Despre orientările spre acest gen de aplicații, ale unor companii care dezvoltă drone sau software specific domeniului, s-a mai scris în revista noastră on-line, vezi recentul articol despre Topografiere și cartografiere, cu noul sistem Bebop-Pro 3D Modeling, al companiei Parrot. Unul dintre clienții 3D Robotics care folosește Perimeter Scan pentru a capta informații și imagini ale unor obiective și pentru a crea modele BIM (Building Information Modeling) este Argyle Asia, o companie care face investiții imobiliare, proiectează, realizează și întreține construcții civile și industriale, infrastructură și altele, cu sediul în Asia de Sud-Est. James Hadden, director al Departamentului de Dezvoltare Imobiliară și Servicii de Management în Construcții, din cadrul companiei, a condus acest proiect și a propus scanarea unui grup de clădiri mixte din Kuala Lumpur, capitala și cel mai mare oraș din Malaezia. „Clientul companiei avea înregistrări vechi și foarte puține desene de arhitectură, astfel că era nevoie de informații noi și exacte”, iar Argyle Asia dorea accelerarea colectării datelor necesare pentru un nou proiect. S-au stabilit 5 puncte de control și apoi s-a efectuat zborul. „Din punct de vedere al lucrului, a fost nevoie de câteva minute pentru a configura drona și a pregăti survolul. S-au realizat rapid, fiabil și eficient, iar înregistrarea scanării a fost deosebit de bună”, a declarat James Hadden. Algoritmul de scanare a perimetrului a calculat automat cele mai bune poziții pentru a face fotografii, pentru a prelua întreaga configurație a construcțiilor și pentru a realiza un model 3D corect. Datorită complexității zonei, era important să se observe clădirile din anumite unghiuri, lucru dificil în alt mod. Caracteristicile arhitecturale și alinierea clădirilor ar fi necesitat mult timp suplimentar pentru a fi studiate în modul tradițional, de la sol. „Drona a lucrat bine, a intrat în spațiile închise, pe care nu credeam că este posibil să le fotografiem, a luat imagini ale unor laturi ale clădirilor care păreau ascunse de copaci sau umbre”, a mai spus James Hadden. Din declarație mai reiese că reducerea numărului de persoane pentru aceată operațiune și timpul salvat sunt cele mai mari beneficii. Prin metodele obișnuite, numai pentru inspecție ar fi necesare 3-4 săptămâni, iar interpolarea datelor obținute și pregătirea modelului CAD (Computer-aided design) ar mai dura încă aproape trei săptămâni, aproximativ. În total, ar fi nevoie de aproximativ 7 săptămâni (49 de zile) pentru a livra desene aplicațiilor Revit sau AutoCad, software special pentru realizarea de modele BIM. Prin colectarea imaginilor și a datelor cu ajutorul UAV s-a ajuns mult mai repede la rezultat. Toată operațiunea, incluzând scanarea, procesarea datelor și furnizarea fișierelor compatibile cu AutoCAD și Revit, a durat numai 10 zile. Această diferență, de la aproximativ 49 de zile la doar 10, înseamnă o reducere de aproape 5 ori a timpului, pentru un proiect. Perimeter Scan, realizat de 3D Robotics, este primul sistem bazat pe drone care „are capacitatea de scanare în mod autonom a structurilor verticale la acest nivel ridicat de detaliu”. Nu încheiem fără a prezenta câteva caracteristici ale dronei, extrase din specificații (vezi 3dr.com),

  • timpul de zbor                                       16 minute (cu Sony R10C),
  • distanța de cominicații                        6 mile (10 km),
  • viteza maximă                                       25 mph (40 km/h),
  • altitudinea maximă                              400 ft (122 m), se încadrează în normele FAA,
  • RF (Radio Frequency)                          2,4 GHz,
  • greutate                                                  4,4 lbs (aproape 2 kg),
  • dimensiuni                                            10 inch (25 cm) înălțime, 18 inch (46 cm) între motoare,
  • baterie                                                    5.200 mAh, 14,8 V, DC Lithium,
  • timp reîncărcare baterie                     aproximativ 1,5 ore.

Mai adăugăm că despre compania americană 3D Robotics (3DR), care are sediul central în Berkeley, California, s-a mai scris în revista on-line dronele.ro (se pot obține informații prin căutare pe site, 3DR sau 3D Robotics).

Tags