Metodă de plantare a copacilor prin tehnologia dronelor

June 2017

După o analiză a zonei despădurite, prin defrișări sau incendii de pădure, se plantează copaci cu drone

De la începutul civilizației umane și până astăzi numărul de arbori, la nivel global, a scăzut cu 46% iar acum, peste 6,5 de miliarde dispar, în fiecare an, din cauza unor activități umane și a dezastrelor naturale, după unele estimări, publicate în urmă cu aproximativ un an, în luna mai 2016, pe site-ul www.globalcitizen.org. Suprafețe întinse de păduri au dispărut prin defrișări. Au fost curățate intenționat teritorii întregi, cu scopul de a elibera mai mult teren pentru alte activități, de exemplu pentru animale sau pentru accesul la alte resurse naturale, dar, mai ales, pentru recoltarea lemnului în diferite scopuri. Într-un studiu publicat de organizația non-profit a geofizicienilor, cu peste 62 de mii de membri din 144 de țări, AGU (American Geophysical Union – Uniunea Geofizică Americană), se arată că rata defrișărilor în zonele tropicale a crescut cu 62% în zece ani, între 1990 și 2000. Douglas Morton, geograf la Centrul de Zbor Spațial Godard (GSFC – Goddard Space Flight Center) al NASA, aprecia această cifră, în 2015, ca „devastatoare” (scrie www.wired.com). Cu toate acestea, în ultimii ani, „Rata defrișărilor s-a redus și s-au accelerat eforturile de replantare dar, există încă un decalaj major între arborii distruși și arborii plantați”. Deficitul creat de oameni, de-a lungul timpului, va fi greu de reparat, mai ales că, în mod obișnuit, replantarea se face manual. În ritmul actual de replantare, costurile, în Statele Unite, s-ar ridica la 100 miliarde de $, pentru replantarea celor 300 de milioane de acri (aproximativ 121,4 milioane ha) care au fost defrișate din 1990 și până în prezent, conform celor prezentate, în luna iunie 2017, de www.uavexpertnews.com. Calculul s-a făcut ținând cont de numărul de aproximativ 15 milioane de acri (peste 6 milioane de ha) de pădure care sunt transformate anual în produse din lemn. Până acum, se poate spune că efortul nu are succes deoarece munca oamenilor, fără o tehnologie adecvată, este anevoioasă și are limite. „Pentru dezvoltarea corespunzătoare a copacilor este nevoie de o pregătire atentă”.

În urmă cu doi ani, Lauren Fletcher, CEO la BioCarbon Engineering, o firmă start-up din Marea Britanie, declara că „singura modalitate de a lupta împotriva despăduririlor la scară industrială este reîmpădurirea la scară industrială”. Lauren Fletcher a lucrat 20 de ani ca inginer la NASA, iar cuvintele sale sunt acum motto-ul companiei. El susținea că trebuie plantați 1 miliard de copaci pe an. Este o cifră ambițioasă, însă insuficientă față de numărul de copaci tăiați anual, pe tot globul, care se ridică la aproximativ 26 de miliarde. „Primele ținte vor fi Africa de Sud și junglele amazoniene, ambele teritorii suferind de o distrugere masivă a pădurilor”. Acum se poate interveni cu o nouă tehnologie, cea a dronelor. După cum spunea Douglas Morton de la GSFC, „În anii ’60 au fost ferăstraie și topoare, în anii ’70 ferăstraie cu lanț (drujbe), în anii 2000 s-au folosit diferite utilaje, inclusiv tractoare”. De acum, de la plantarea manuală a arborilor se va trece la plantarea cu ajutorul UAV. BioCarbon Engineering este pregătită să onoreze contractele pentru acest an și pentru 2018. O companie americană din Seatle, nord-vestul Statelor Unite, statul Washington, care lucrează cu mari comercianți de lemn, va lucra la refacerea pădurilor, a zonelor afectate de despădurire, prin replantări cu ajutorul UAV. Este firma start-up DroneSeed, prima companie care a obținut aprobare de la FAA (Federal Aviation Administration) pentru a transporta și livra sarcini utile încărcate cu materiale agricole, cu mai multe drone, sau „roi de drone”. Anunțul a fost făcut pe 16 mai 2017 pe canalul american de televiziune prin cablu și prin satelit RFD-TV (Rural Free Delivery), aflat în proprietatea Rural Media Group, Inc. DroneSeed a prezentat pe youtube.com un clip care arată modul cum intenționează să folosească dronele pentru rezolvarea situației. Drona, botezată „Big Boy”, este un octocopter care poate transporta o sarcină utilă de 3,0 galoane (echivalentul a peste 11,3 litri). O singură persoană, care controlează 15 astfel de drone, poate planta 800 de semințe într-o oră. Este același număr pe care un plantator eficient îl poate realiza într-o zi, suprafața acoperită fiind de aproximativ 2 acri (0,8 ha). După cum se arată pe www.uavexpertnews.com, raportul costurilor este apreciat la 1/10. Schema, simplă, generală și eficentă, de implementare a unei flote de UAV pentru reîmpădurire a fost descrisă de BioCarbon Engineering :

  • Dronele sunt trimise să zboare deasupra zonei care urmează să fie refăcută. Sunt făcute fotografii și create hărți 3D. Numărul de drone se stabilește funcție de suprafață.
  • După analizarea informațiilor din teren, se generează modelul cel mai potrivit terenului, numit planul de însămânțare.
  • Casetele presurizate, sarcina utilă a dronelor, sunt încărcate cu semințe. Semințele sunt germinate și ținute într-un gel bogat în nutrienți.
  • Dronele zboară la o înălțime de 1-2 metri și urmăresc modelul de plantare. Dronele au software pentru orientare și control. După eliberare și impact cu solul, fundul biodegradabil al casetei permite ca semințele să prindă rădăcini.
  • Evaluarea stării de sănătate a puieților, care se face cu un zbor la înălțime joasă, este ultima etapă. Înseamnă monitorizarea creșterii copacilor.

O astfel de „silvicultură de precizie”, va fi extrem de eficientă. „Există situații când replantarea manuală este obligatorie” dar, cu ajutorul dronelor se poate ajunge în zone greu accesibile. În colaborare cu ecologiștii se vor folosi drone pentru plantarea unor diferite specii de copaci. Se pot trimite pe sol și microorganisme, pentru îmbunătățirea calității solului. Implementarea completă se va baza pe echipe de doi operatori care comandă simultan șapte sau opt drone. Zece plantări pe minut va echivala cu aproximativ 36.000 de copaci pe zi pentru fiecare echipă. Cu 100 de echipe se poate atinge obiectivul în următorii 5-7 ani. Se poate ajunge să se planteze 1 miliard de copaci pe an, o suprafață de aproximativ 500.000 de hectare.

Tags