Drona, concepută de compania norvegiană ScoutDI, zboară în interiorul rezervoarelor, iar cu algorimii creați de DNV se poate „observa” dacă au apărut fisuri, scurgeri sau alte defecțiuni
Scout Drone Inspection (ScoutDI) este o companie start-up independentă care s-a desprins din Universitatea Norvegiană de Știință și Tehnologie (NTNU, Norges teknisk-naturvitenskaplige universitet). Membri echipei de la ScoutDI au experiență și competențe „în cibernetică, în sisteme software și în robotică” (scoutdi.com). NTNU, cea mai mare universitate din Norvegia, are campusul principal în orașul Trondheim, din fiordul cu același nume, și campusuri mai mici în localitățile Gjøvik și Ålesund. Compania Scout Drone Inspection are ca principală orientare, sau ca obiect de activitate principal, după cum se poate deduce și din numele pe care i l-au ales cei care au înființat-o, proiectarea și construirea dronelor pentru inspecție, inclusiv elaborarea soluțiilor software asociate acestei activități. Sistemele construite, testate și livrate de ScoutDI ajută companiile să verifice în mod autonom, mult mai repede, mai sigur și mai simplu, componentele de infrastructură destinate depozitării produselor (lichide sau solide), să controleze periodic interiorul rezervoarelor de mare capacitate. Folosind pentru inspecție drone aeriene (UAV, Unmanned Aerial Vehicle) se câștigă timp și, poate mai important, se renunță la echipele de personal care lucrează în mediile extrem de periculoase. O verificare (în primul rând pentru detectarea unor eventuale fisuri) a rezervoarelor care păstrează sau transportă lichide pe nave-cisternă (tanker ships), se face în mod regulat și conform unui program stabilit din timp. Aceste operațiuni de inspecție industrială sunt executate de personal specializat, care, de obicei, trebuie să pătrundă în interiorul fiecărui tanc și să controleze pereții, de sus și până jos pe toată lungimea. După cum se arată pe site-ul newatlas.com, la această cercetare amănunțită a interiorului pereților, uneori este nevoie să se monteze o schelă sau o scară metalică, să se apeleze la o frânghie de cățărat, sau la o barcă pneumatică pe care să o maneveze cu vâslele pe apa din rezervor. „Inspecția vizuală a tancurilor (rezervoarelor) industriale este destul de costisitoare, consumă timp și expune operatorii umani la riscul de rănire” (inceptivemind.com). În același articol scrie că „startup-ul norvegian Scout Drone Inspection a dezvoltat o dronă nouă care rezolvă totul mult mai repede și în detaliu”, iar compania „pretinde că este o alternativă superioară”. Într-adevăr, drona Scout 137 este un sistem complet care poate face inspecții în spațiile închise. Un pas important pentru a demonstra că implementarea sistemului Scout 137 poate fi o realizare importantă pentru inspecția rezervoarelor de mare capacitate a fost făcut în vara anului trecut, când „testele efectuate în interiorul unui tanc petrolier înalt de 19,4 metri, aflat la bordul unei nave, s-au finalizat cu succes”. Imaginile au fost înregistrate de dronă în rezervorul de pe nava numită „unitate plutitoare de producție, stocare și descărcare” (FPSO, floating production storage and offloading) și au fost transmise spre analiză. Videoclipul de la dronă a fost interpretat în timp real de un algoritm realizat de specialiști ai DNV GL, societatea care a devenit de la 1 martie a.c. DNV (Det Norske Veritas). Pe site-ul societății (dnv.com), aceasta se prezintă ca „expert independent în asigurarea și gestionarea riscurilor”. Mărcile comerciale DNV GL®, DNV® și Det Norske Veritas® sunt proprietate a companiilor din grupul Det Norske Veritas și sunt recunoscute în toată lumea. Tot aici mai scrie că este o societate de clasificare la nivel global și un consilier recunoscut în industria maritimă. „Furnizăm servicii de testare, certificare și consultanță tehnică pentru lanțul energetic, inclusiv surse regenerabile, petrol și gaze sau de management al energiei. Suntem unul dintre organismele de certificare de top din lume, ajutând companiile să asigure performanța organizațiilor, a produselor, a persoanelor, a instalațiilor și a lanțurilor de aprovizionare”. Proiectul de cercetare coordonat de DNV este denumit ADRASSO (Autonomous Drone-bassed Surveys of Ships in Operation) și are ca scop să realizeze o dronă inteligentă și autonomă pentru inspecția de pe navele maritime. După cum se arată pe site-ul dnv.com, „drona va zbura singură prin interiorul rezervorului, va folosi inteligența artificială (AI, Artificial Intelligence) pentru a observa rugina, fisurile sau starea deficitară, pentru a măsura grosimea oțelului ca să o compare cu datele istorice, probând în acest fel apariția și evoluția în timp a ruginii”. Această nouă tehnologie va crește siguranța, calitatea inspecției și impactul asupra mediului, iar operațiunile de control al rezervoarelor devin mai sigure și mai eficiente. Drona pentru inspecția autonomă a fost dezvoltată de compania ScoutDI, iar algoritmul de interpretare a imaginilor, transmise de dronă la tebleta de control a operatorului, este realizat de DNV. Legătura asigură și alimentarea aeronavei, astfel încât durata de viață a bateriei nu este o problemă (newatlas.com). Se dorește ca în viitor deplasarea prin tancuri să se facă în mod complet autonom. Drona Scout 137 are o cușcă rezistentă în jurul elicelor pentru a preveni accidentele, este echipată cu o cameră video 4K și cu o sursă de lumină (6 proiectoare pe LED-uri) de 10.000 de lumeni, care „o ajută să vadă” dacă lumina din rezervor este slabă. Prezentările recente (de la sfârșitul lunii martie) de pe newatlas.com, uavexpertnews.com, dronedj.com sau inceptivemind.com, precizează că, în timp ce zboară, drona Scout 137 folosește module LiDAR (Light Detection and Ranging) pentru a crea o hartă digitală 3D a interiorului tancului, un spațiu închis unde nu poate funcționa sistemul de navigație GPS. Dacă operatorul sau software-ul de analiză a imaginii (bazat pe cloud) detectează fisuri sau alte defecte se află cu precizie poziția și este marcată locația pe hartă, astfel încât echipele de reparații să știe unde să le găsească”. Va urma.