FAA vrea un sistem de detecție a dronelor “ilegale”

March 2016

Un anunț din 18 februarie 2016, făcut de către FAA (Federal Aviation Administration), arăta că, în fiecare lună, sunt raportate peste o sută de zboruri ale UAV, în apropierea unui aeroport sau a unui avion cu echipaj uman. Sesizările sunt făcute de piloți sau de alte persoane aflate în apropierea aeroporturilor. Este un subiect serios și dificil pentru agenție și o potențială problemă de securitate pentru DHS (Department of Homeland Security). Pe lângă eforturile permanente de educare, FAA caută o soluție pentru a detecta „dronele vagabond” și a-i identifica pe operatorii acestora. Recentul parteneriat dintre FAA, DHS și CACI International are ca principal scop găsirea de proceduri și tehnologii sigure, pentru detectarea și identificarea UAS din spațiul aerian al aeroporturilor comerciale și din vecinătatea lor. DHS este departamentul guvernului federal cu responsabilități de protejare a teritoriului SUA și al protectoratelor acestora de atacuri teroriste, de accidente provocate de om și de dezastre naturale. Sub numele actual, stabilit în 1973, compania CACI International, Inc., inițial acronim al numelui „California Analysis Center, Incorporated”, iar din 1967 schimbat în „Consolidated Analysis Center, Incorporated”, furnizează servicii pentru mai multe ramuri ale guvernului federal, inclusiv de apărare și de securitate națională. „Creșterea explozivă a industriei de UAV face ca evaluarea tehnologiilor de detectare să devină o prioritate urgentă”, a spus Marke ”Hoot” Gibson, consilier la FAA pentru integrarea UAS. Domnia sa a mai adăugat, „Misiunea noastră prioritară este de a păstra cerul în siguranță, iar aceste cercetări sunt îndreptate spre acest scop”. Sistemul PoC (Proof of Concept sau Proof of Principle), prin care se demonstrează fezabilitatea anumitor metode sau idei, al companiei CACI, folosește senzori de frecvențe radio în locațiile strategice din aeroport. În cazul în care senzorii detectează frecvențe utilizate, de obicei, de UAS, aceștia preiau semnalele și determină locația, atât a dronei cât și a operatorului. Pe parcursul a cinci zine, începând din 25 ianuarie 2016, sistemul a fost evaluat, pe aeroportul Atlantic City International, aflat la 16 km de Atlantic City, New Jersey, la prima încercare de detectare a UAS în zona unui aeroport comercial. Au fost efectuate 141 de operațiuni, dintre care 72 cu UAS la sol și 69 cu diferite sUAV în zbor. Sistemul SkyTracker „a identificat cu succes, a detectat, a urmărit drone în zbor și a localizat cu precizie operatorii de la sol, toate acestea fără a interfera cu operațiuni de la sol ale aeroportului. Suntem foarte mândri să fim parteneri cu FAA și DHS pentru a contribui la asigurarea siguranței spațiului aerian național față de amenințarea escaladării UAS”, a declarat John S. Mengucci, Chief Operating Officer, CACI International și Președinte, U.S. Operation. În lunile următoare, ingineri specialiști de la FAA, DHS, CACI International și de la UMD (University of Maryland, College Park, Maryland) – partener în proiect, vor lucra împreună pentru a aduna și prelucra datele, pentru un raport final, în august 2016. Prin rezultatele cercetărilor și evaluărilor acestui parteneriat „se poate contribui la menținerea spațiului aerian în siguranță, prin identificarea celor care vor să folosească drone în scopuri rău intenționate”. Pentru a colabora la integrarea aeronavelor fără pilot uman în sistemul aviației SUA a fost semnat, în decembrie 2015, un memorandum (MoU – Memorandum of Understanding) între agenție și DHS.

Tags