Evolution Class (GA-ASI) – dronele de atac ale viitorului

April 2022

 

A treia clasă de sisteme aeriene fără pilot (UAS Evolution Class) include soluțiile de ultimă generație ale companiei americane GA-ASI

Producătorul dronelor Predator, Reaper, Gray Eagle (anterior numite Sky Warior) și Mojave, modelul al cărui prototip a efectuat primul zbor de test în vara acestui an, a anunțat recent trecerea la o nouă categorie de sisteme de aeronave fără pilot (UAS, Unmanned Aircraft Systems). Numele ales de General Atomics Aeronautical Systems, Inc. (GA-ASI) este Evolution („Evoluție”) pentru a face trimitere la progresul pe care l-a realizat compania din orașul Poway, comitatul San Diego, statul California, în „istoria sa de 30 de ani de inovare” (ga-asi.com). GA-ASI, o subsidiară a corporației americane din energie și apărare General Atomics, cu sediul central în orașul San Diego, California, proiectează și produce UAV (Unmanned Aerial Vehicle) și sisteme radar pentru Forțele Armate ale Statelor Unite (US Armed Forces), care a devenit și cel mai important contractor. Mai livrează UAS specifice operațiunilor militare și altor state din lume, în principal statelor membre Alianței Nord-Atlantice (NATO). Dronele militare construite de GA-ASI, asemenea modelelor UCAS (Unmanned Combat Air System) ale companiei Northrop Grumman, sunt apreciate pentru „puterea de multiplicare pe care o oferă luptătorilor moderni”, dar, uneori, pot avea ca destinație aplicații comerciale. Compania mai produce o varietate de stații de control de la sol, software pentru controlul senzorilor de la bord și pentru analiza imaginilor și asigură servicii de instruire și de asistență pentru piloți (ga-asi.com). Începând din 1992 cu Gnat*, GA-ASI a lansat peste 25 de versiuni, a livrat peste 1.000 de aeronave armatei Statelor Unite și aliaților săi, iar noua generație va crește, printre altele, puterea de luptă autonomă. Bazându-se pe experiența acumulată în cele 3 decenii, cu un timp de zbor de ordinul milioanelor de ore, noua linie Evolution, care ocupă prima poziție în a treia clasă de sisteme aeriene fără pilot ale companiei GA-ASI, se alătură aeronavelor existente, cum este RQ-1/MQ-1 Predator® sau recent anunțata Mojave (vezi dronele.ro/general-atomics-a-testat-prototipul…/, decembrie 2021). Noul concept corespunde solicitărilor primite din partea Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, și poate asigura „dominația informațională și supremația spațiului aerian” (thedefensepost.com). UAS Evolution include soluții de ultimă generație ale GA-ASI și, la fel cu modelul Mojave, va avea caracteristici de decolare și aterizare pe distanță scurtă (STOL, Short-TakeOff and Landing). David R. Alexander, președintele GA-ASI, a declarat, „Noua noastră aeronavă din seria Evolution va îmbina moștenirea noastră unică de tehnologii UAS avansate și accesibile cu tehnologii inovatoare pentru viitor. Privim, în perspectivă, noi concepte și aeronave nemaivăzute până acum, care să răspundă nevoilor clienților noștri de astăzi și de mâine”. Cu puțin timp înainte de anunțul despre Evolution Class, GA-ASI a prezentat platforma Gambit, care „poate executa diverse sarcini de luptă fără solicitări de la un operator”. Pe site-ul thedefensepost.com mai scrie, „Proiectat prin inginerie digitală, UAS este echipat cu AI (inteligență artificială) și cu sisteme autonome pentru a oferi capacități de detectare îmbunătățite. Sistemul a fost realizat ca să vadă mai adânc în spațiul aerian ostil, pentru a detecta amenințările și pentru a oferi spațiu și timp crucial pentru luarea deciziilor critice”. Poziționându-se înaintea aeronavelor tactice cu echipaj, Gambit va putea mai întâi să detecteze și apoi să urmărească țintele de interes, oferind utilizatorilor cea mai înaltă calitate posibilă de informații, supraveghere și recunoaștere (ISR, intelligence, surveillance and reconnaissance) și atinsă vreodată de o dronă și apoi să distribuie aceste informații către toate efectivele din spațiul de luptă (aviacionline.com).


* Gnat este o dronă (UAV) de recunoaștere aeriană, dezvoltată și fabricată de GA-ASI la sfârșitul anilor 1980. Inițial, a fost proiectată ca variantă simplificată a modelului LSI Amber (LSI, Leading Systems Inc.) și destinată vânzărilor externe. Dezvoltarea acestui UAV de supraveghere tactică de rază medie, numit Amber, s-a făcut pe baza contractului primit de LSI în 1984 de la DARPA, agenția R&D (Researche and Development) a Departamentului Apărării din Statele Unite (US Department of Defense, pe scurt USDOD sau DoD). Agenția americană de apărare DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency) începuse studierea dronelor aeriene cu durată lungă de zbor printr-un program clasificat (proiectul numit Teal Rain) încă din anii ’80. Primul zbor al unui vehicul Amber a avut loc în luna noiembrie 1986. Gnat 750 era mai mare decât Amber, cântărea mai puțin, dar putea transporta o sarcină utilă mai grea. Gnat 750 a făcut primul zbor în 1989. În timpul testelor, o aeronavă s-a prăbușit după ce a fost „atinsă” de o rafală de vânt. Pentru că viteza vântului a fost indicată ca având valoarea zero, software-ul a considerat că aparatul de zbor a aterizat și i-a oprit motorul. Ca urmare, Gnat a căzut pe pământ. General Atomics a continuat programul, iar în 1993 a primit comenzi din partea guvernului turc. Gnat a suferit în timp o serie de îmbunătățiri, dar zborul tot era influențat de vremea rea. În cele din urmă a fost retrasă din fabricație, însă programul nu a fost abandonat complet. Generația care a urmat este Gnat 750-45, mult mai cunoscută ca Predator.

Tags