Departamentul Transporturilor din statul american Carolina de Nord a primit recent derogare pentru folosirea dronelor aeriene în sistem BVLOS
În comunicatul NCDOT (North Carolina Department of Transportaioon) de acum câteva zile, în care se anunța acordul FAA de derogare de la regulile privind condițiile de operare și de zbor al dronelor comerciale (Part 107), se preciza că, pentru inspecțiile la podurile rutiere vor fi folosite drone Skydio* echipate cu inteligență artificială (AI, artificial intelligence). Derogarea dată de FAA (Federal Aviation Administration) a fost acordată pentru a se permite zborul în siguranță dincolo de linia de vizualizare a operatorului dronei, altfel spus, pentru a permite zborul în modul BVLOS (beyond visual line of sight). Dotările UAV (Unmanned Aerial Vehicle) Skydio 2 le permite acestora să zboare în locuri foarte greu accesibile și să transmită fotografii și imagini video de înaltă rezoluție. Managerul departamentului UAS (Unmanned Aircraft Systems) din NCDOT, Ben Spania, a declarat cu aceaastă ocazie, „Permițând dronelor să se deplaseze dincolo de linia vizuală a pilotului, se vor colecta în timpul inspecțiilor mult mai multe imagini, cu o înaltă rezoluție, în locuri dificil de văzut, astfel încât inspectorii să poată analiza mai bine integritatea fizică a podului și să identifice posibile probleme”. Skydio 2 se poate deplasa chiar și în locurile unde se pierde semnalul GPS, cum ar fi printre grinzile metalice sau printre stâlpii de susținere ai podului. În urmă cu trei luni, pe 13 iulie, Skydio a publicat pe site-ul youtube.com un videoclip relevant pentru modul de operare al dronelor Skydio 2 la inspecția podurilor rutiere. Compania Skydio spune că derogarea FAA este prima de acest fel și că NCDOT va putea desfășura activitățile de inspecție fără prezența observatorilor, cum ar fi piloții de drone (operatorii) sau personalul instruit. „Decizia FAA arată disponibilitatea de a se permite operațiuni cu drone la un nivel ridicat de autonomie”. Brendan Groves, șef al politicilor de reglementare de la compania Skydio, a menționat că, „în Statele Unite există mai mult de 600.000 de poduri, dintre care 13.500 sunt găzduite de statul Carolina de Nord”. Legile federale și cele de stat impun inspecții periodice la toate aceste poduri. Un studiu realizat recent de AASHTO (American Association of State Highway and Transportation Officials) arată că taxele plătite pentru inspecțiile podurilor rutiere pot fi reduse cu 75 de procente dacă se trece de la metodele tradiționale de control la cele cu drone aeriene (UAV). Chiar dacă numele nu o arată, AASHTO nu reprezintă doar transportul pe autostrăzi, ci și pe cel aerian, feroviar, nautic și public. Pe site-ul acestei asociații, care stabilește standarde, specificații, protocoale de testare și linii directoare care trebuie utilizate în proiectarea și construcția autostrăzilor de pe întreg teritoriu al Statelor Unite, sunt descrise solicitările cuprinse în derogarea autorității federale pentru aviație a Statelor Unite (FAA). Dintre aceste caracteristici, prezentate în detaliu de site-ul aashtojournal.org, mai importante sunt:
- se permite NCDOT să efectueze operațiuni BVLOS sub poduri, la 50 ft lateral de pod și până în apropierea solului,
- în același timp se păstrează distanța de 1.500 ft față de pilotul de la distanță,
- nu este necesară supravegherea terestră sau aeriană, deoarece operațiunile se desfășoară în spațiul aerian în care este puțin probabil să intre aeronave cu echipaj,
- se permit operațiuni pe o rază de două până la trei mile distanță de aeroporturi sau de heliporturi, cu condiția obținerii unei NOTAM (Notice to Airmen). În prezent, FAA interzice operațiuni cu drone la o distanță de o milă de aeroporturi sau heliporturi.
„Inspectorii NCDOT, care se confruntă cu sarcina descurajantă de a inspecta în mod regulat 13.500 de poduri din Carolina de Nord, pot trimite drone pentru a verifica structurile critice de sub poduri, în loc să coboare în rapel sau să folosească nacela mobilă a unor camioane dotate special și scumpe” (businesswire.com). Inspectorii NCDOT nu vor mai fi nevoiți să închidă pe rând, și atât de mult timp, benzile de circulație, producând, de cele mai multe ori, blocaje de trafic. Dronele devin cel mai important instrument al departamentului (NCDOT) „de menținere a siguranței podurilor rutiere și a altor infrastructuri din transporturi” (outerbanksvoice.com și altele).
* Articolele din revista on-line dronele.ro care fac referire la compania Skydio și la cel mai nou model de dronă (Skydio 2) sunt : dronele.ro/skydio-2-dock-statie-de-andocare… / din octombrie 2019 și dronele.ro/s-a-anuntat-oficial-reluarea-productiei… / din luna iunie a.c.