Drone pentru cartografiere, topografiere și teledetecție

November 2016

Drona Aeromapper Talon, achiziționată de US Department of Agriculture pentru agricultura de precizie

La proiectul de analize și cercetări al NWRC (National Wildlife Research Center), pentru studiul posibilităților de cartografiere din agricultura de precizie, a fost aleasă drona Aeromapper Talon, produsă și comercializată de compania Aeromao, Inc., din Mississauga, Ontario, Canada. Proiectul, prin care se vor realiza topografierea, cartografierea și analiza zonelor agricole care sunt distruse sau afectate de animale sălbatice, a fost numit Ungulate Disease and Damage, și face parte dintr-un program mai amplu, APHIS (Animal and Plant Health Inspection Service), al departamentului pentru agricultură din executivul american (USDA – US Department of Agriculture). „Oamenii de știință și tot personalul sunt dedicați găsirii de soluții la problemele dificile de gestionare a daunelor produse de fauna sălbatică în agricultură, resurselor naturale, proprietăților și chiar sănătății sau siguranței oamenilor”. Drona Aeromapper Talon, ca și modelul anterior, Aeromapper 300, a fost proiectată pentru o manipulare ușoară și pentru a permite accesul rapid la suprafețe întinse. „Nu există un alt pachet UAV pentru topografie profesională și agricultură de precizie ca Aeromapper Talon”, se arată în prezentarea acestui model.

Aeromao, Inc., un producător important din Canada de UAV, este dezvoltatorul seriei Aeromapper, o serie de drone „la cheie” pentru cartografiere, topografie, agricultură de precizie și teledetecție. Pe Aeromapper sunt instalați senzori personalizați pentru mai multe zeci de clienți, pentru aplicații specifice. Compania asigură, acolo unde este necear, și instruirea operatorilor și servicii de consultanță pentru beneficiari. Domeniile în care se remarcă Aeromao sunt, printre altete,

  • proiectarea și fabricarea prin tehnici CNC (Computer Numeric Control),
  • imprimarea 3D și utilizarea materialelor compozite,
  • testarea și asamblarea componentelor electronice cu software-ul,
  • realizarea și verificarea echipamentului de control de la sol,
  • supravegherea zborului și planificarea misiunilor,
  • servicii de topografiere și de achiziție a datelor etc.

Înainte de livrare fiecare UAV este testat mai multe ore pe săptămână, în orice fel de condiții (zăpadă, ploaie, soare puternic). Subiectele sau temele studiate de cercetătorii de la NWRC se pot întâmpla în orice condiții meteorologice și de mediu. Sunt analizate conflictele om-faună, daunele produse de animalele sălbatice, poluarea, dăunătorii sau bolile faunei sălbatice și, în general, starea de ansamblu a ecosistemului. UAV Aeromapper au aripi fixe (fixed-wing) și o structură de avion cu configurație convențională (ceea ce înseamnă aripi și coadă), rotirea fiind minimă în timpul unui vânt lateral, ceea ce le face foarte stabile. Vântul lateral este anihilat, în principal, de cârma sau coada în V (forma V-taill). Spre deosebire de UAV fără coadă, acestea sunt mult mai stabile și au un control independent de girație, pentru a compensa situațiile de vânt lateral. Anvergura aripilor diferă de la un model la altul, de exemplu la Aeromapper EV2 este 2,0 m, 3,0 m la Aeromapper 300 și 2,00 m la Aeromapper Talon, conform specificațiilor tehnice. Printre diferitele sarcini utile (payload) dispuse pe Aeromapper Talon sunt camera standard 24 Mp RGB cu lentile speciale de la Sony și camera MicaSense RedEdgeTM (Multispectral NDVI Camera), care sunt interschimbabile ușor și rapid. Alte caracteristici care au determinat alegerea Aeromapper Talon de NWRC sunt:

  • controlul și legătura de comunicații pe distanțe lungi (20 km),
  • anduranța de 80 de minute,
  • zborul complet autonom,
  • ușurința în utilizare pentru operatori fără experiență anterioară,
  • corectarea misiunii în timpul zborului,
  • lansarea manuală fără efort, nu este nevoie de lansator,
  • decolarea aproape verticală și înălțarea rapidă, unghiul de urcare este de 45 de grade,
  • recuperarea în siguranță cu ajutorul unei parașute,
  • prețul rezonabil al întregului sistem UAV.

Corpul aparatului de zbor este foarte puternic și rezistent, este din spumă EPO cu armături interne din fibră de carbon. Camera este instalată într-o orientare panoramică pentru o acoperire optimă a zonei și cu o suprapunere laterală maximă. Datorită vitezei reduse și stabilității deosebite se obține o rezoluție de 1,5 cm per pixel. Aeromapper Talon este o „dronă ideală pentru zone restrânse, pentru un teren accidentat și pentru misiuni dificile”. Siguranța este dată și de faptul că parașutarea automată se poate face de la altitudini foarte mici. Pentru exploatare nu este nevoie de experiență sau de un instructaj special.

Tags