Drone care detectează și detonează minele terestre

September 2016

Concepte și tehnologii diferite pentru același scop, descoperirea și distrugerea minelor antipersonal

În urma unor calcule empirice a rezultat că detectarea și mai ales neutralizarea tuturor minelor terestre, răspândite în întreaga lume, ar necesita o perioadă de 1.100 de ani. Termenul de timp, aproximativ, reiese dacă se ține cont de metodele folosite în prezent, metode periculoase, costisitoare și lente, care nu pot asigura eliminarea acestor pericole „în timpul vieții noastre”. O metodă care utilizează UAS (Unmanned Aircraft Systems) de deminare este de până la de 20 de ori mai rapidă și de 200 de ori mai ieftină decât tehnicile tradiționale, folosite în prezent. La prezentarea sistemului MKD (Mine Kafon Drone), realizatorii au mai susținut că prin această tehnologie toate aceste dispozitive mortale, minele personale din întreaga lume, ar fi anihilate în mai puțin de 10 ani. Obiectivul este ambițios și în niciun caz nu trebuie ignorat. În fiecare an, la nivel mondial, mii de oameni sunt uciși de mine terestre. Chiar dacă 144 de state au interzis deținerea, folosirea și fabricarea minelor terestre, în multe zone de pe glob au rămas pe teren, în urma unor conflicte terminate de ani de zile. Victimele sunt, în majoritate civili nevinovați, copii, femei și persoane în vârstă. În ultimii 30 de ani au provocat moartea a peste 1 milion de persoane, dintre care numai 20% erau combatanți iar restul de 80% persoane civile, 25% dintre acestea fiind copii. „Procentele și statisticile vor servi ca o amintire oribilă a folosirii minelor antipersonal în conflicte armate”. Cifra exactă a victimelor (ucise, rănite, schilodite, mutilate sau cu deficiențe) nu va fi niciodată cunoscută. La 18 septembrie 1997, a fost adoptată Convenția privind interzicerea utilizării, stocării, producerii și transferului de mine antipersonal și distrugerea lor, dar unele state puternice, cum ar fi SUA, Rusia, China, Pakistan sau India, nu au aderat la această convenție. Bombele sau minele antipersonal se mai pot găsi, încă, în peste 60 de țări, iar numărul lor aproximativ se apreciază că depășește 100 de milioane. Anterior proiectului MKD, echipa condusă de Massoud Hassani, a creat Mine Kafon, un echipament simplu, de unică folosință și relativ ieftin, cu o formă sferică de aproximativ doi metri în diametru, pe care sunt amplasate niște dispozitive asemănătoare ca formă cu pompele de desfundat folosite la scurgerea din baie. Conceptul a fost inspirat de jucării ale copiilor din Afganistan, unde au copilărit frații Hassani, ei fiind dintr-un mic oraș, Qasaba, de la marginea capitalei Kabul. În teritoriul de 500 km2 sunt concentrate aproximativ 10 milioane de mine antipersonal. Aici au văzut pentru prima oară cum copiii aruncau în față diverse obiecte, înainte de a alerga în zone cu pericol de explozie și au trăit experiențe care i-a determinat să caute soluția salvatoare. Prin rostogolirea pe terenul minat, se produce declanșarea detonatorului și bomba explodează. Componente ale dispozitivului inventat de Massoud Hassani pot sări în aer, ceea ce înseamnă că Mine Kafon poate fi distrus parțial. Se poate utiliza pentru minele terestre, care sunt compuse dintr-o încărcătură explozivă și un focos, dispuse pe sol sau la mică adâncime. Pentru realizarea Mine Kafon s-au obținut fonduri de la peste 4.200 de susținători, printr-o campanie Kickstarter, în anul 2013, când a fost înființată și organizația de cercetare și dezvoltare (R&D), Mine Kafon Foundation, cu sediul în Țările de Jos. Pentru colaborare sau voluntariat la acest proiect umanitar sunt așteptați ingineri și cercetători din toată lumea. Kickstarter este cea mai mare platformă de finanțare din lume pentru proiecte noi, promițătoare, creative și pentru firme start-up. Corporația americană, înființată în aprilie 2008, are sediul în Brooklyn, New York, și a fost desemnată de publicația Time, „Best Inventions of 2010” și „Best Websites of 2011”. Începând cu toamna lui 2012 a început susținerea unor proiecte din Marea Britanie, continuând cu Australia, Canada și Noua Zeelandă (septembrie-noiembrie 2013), cu Danemarca, Irlanda, Norvegia și Suedia (septembrie 2014) și Spania (mai 2015).

Pentru noul proiect, MKD (Mine Kafon Drone), s-a inițiat o nouă susținere din partea Kickstarter. Campania s-a derulat între 19 iulie și 31 august 2016, când s-au strâns 177.456 $ de la 4.318 susținători, pentru ca acest proiect să prindă viață. În ultimii 3 ani, frații Massoud și Mahmud Hassani au ținut prelegeri peste tot în lume, prezentând noua abordare pentru lupta contra minelor de teren, din zone cu diferite caracteristici, și au reușit să mărească gradul de conștientizare privind pericolul. „După trei ani de muncă, suntem mândri de a fi din nou pe Kickstarter”, a declarat Massoud Hassani, inițiatorul proiectului și conducătorul echipei de cercetători. MKD, un sistem de deminare din aer, fără pilot, este un sistem fiabil, cu o soluție inovatoare, și oferă informații exacte pentru operațiunile de anihilare a minelor terestre. Procesul se desfășoară în trei etape:

  1. Cartografierea sau orientarea în teren. În primul rând, drona zboară peste întregul câmp pentru a identifica și configura în format 3D zonele periculoase, marcându-le prin puncte folosind sistemul GPS.
  2. A doua fază este faza de pregătire. Echipată cu un braț robotic echipat cu detector de metale, drona planează la aproximativ 4 cm deasupra solului, pentru a detecta minele. Fiecare mină detectată este marcată pentru a se întocmi harta cu toate locațiile descoperite.
  3. În faza finală, brațul robotic va lua și va plasa un detonator de mici dimensiuni, de mărimea unei mingi de tenis, pe fiecare mină detectată. Cu ajutorul unui temporizator se produce detonarea de la depărtare, după ce drona s-a retras și este în siguranță.

Drona MKD este un hexacopter (are 6 brațe cu 6 rotoare propulsoare) și i se pot atașa 3 sarcini utile diferite, adică poate fi echipată cu 3 extensii robotizate separate și interschimbabile, pentru cele 3 operațiuni. Este concepută să curețe terenurile minate „mai ușor, mai ieftin și mai sigur”. Cu toate acestea, proiectanții MKD admit că „o lucrare atât de sensibilă crează anumite probleme” :

  • Este destul de dificil să se detecteze mine, care au stat îngropate zeci de ani, cu o dronă care trebuie să zboare la 4 cm deasupra solului.
  • Marcarea exactă a locației cu GPS, care are o precizie de aproximativ 4 m, este complicată. Se dorește determinarea poziției punctelor prin metoda triangulației, folosind antene.

Pentru rezolvarea acestor probleme a fost lansată campania Kickstarter de strângere de fonduri, având ca țintă suma de 70.000 de €, care să ajute :

  • la crearea unor stații de bază pentru drone,
  • la testarea UAS în diferite medii sau condiții,
  • la instruirea operatorilor pentru cele 3 operațiuni dar și
  • la realizarea unor modele miniaturale ale variantei Mine Kafon.

Față de dispozivele actuale folosite la deminare, MKD oferă mai multe avantaje :

  • nu prezintă niciun risc de accidentări,
  • operează la costuri reduse față de metodele tradiționale,
  • este un sistem modular care-și poate mări performanțele prin adăugarea de senzori noi,
  • la cartografierea terenului se culeg o serie de informații utile acțiunii de deminare,
  • datele culese se pot memora și analiza într-un mod structurat și sistematizat,
  • procedurile de deminare se pot face planificat, după analiza completă a datelor furnizate prin operațiunea de scanare.

Programul de prezentare a proiectului s-a desfășurat pe mai multe zile și a cuprins, ca etape :

  • O prezentare cu Mark Thomson de la MAG International (The Mines Advisory Group), o organizație neguvernamentală care acordă asistență populației afectate de mine terestre, bombe de artilerie sau alt armement, neexplodate.
  • O zi de testări și demonstrații cu EOD (Explosive Ordnance Disposal) în Olanda. EOD formează echipe care se ocupă de neutralizarea mecanismelor explozive (UXO – Unexploded Ordnance) și au structuri în Belgia, Marea Britanie, Olanda, SUA.
  • O zi de teste cu DCA (Dan Church Aid), organizație umanitară neguvernamentală daneză care se ocupă de sprijin și ajutor pentru cei mai săraci oameni din lume.
  • O prezentare în fața a 70 de ambasadori la ONU, New York, inclusiv a ambasadorilor din Afganistan și Țările de Jos.

Reprezentantul MAG International a declarat, „Vom folosi dronele de cartografiere și deminare imediat ce vor fi realizate. Cu acestea vom mări dramatic eficiența activităților de deminare”, iar cel de la DCA a spus, „Dacă ar fi pe piață le-am cumpăra chiar mâine”. Ambasadorul din Afganistan la ONU: „Mine Kafon Drone trebuie testate pentru a vedea cum le putem implementa în diferite medii și țări”.

Ministrul Afacerilor Externe olandez: „Trebuie investit mai mult în cercetare și dezvoltare pentru ca acțiunea de eliminare a minelor de teren să se realizeze în mai puțin de 10 ani”. Actorul american Daniel Craig, care din aprilie 2015 este primul reprezentant ONU la nivel mondial pentru eliminarea minelor și a pericolelor generate de explozii, susține, „Trebuie să luptăm împotriva minelor terestre la nivel global, pentru că aceasta este o problemă umanitară”. Serviciul ONU de acțiune împotriva minelor, UNMAS (United Nations Mine Action Service), acordă sprijin politic și financiar pentru această cauză. Nu în ultimul rând, Regina Máxima, regina consort a Țărilor de Jos, a declarat, „Este minunat să vezi cum se dezvoltă proiectul Mine Kafon. Sperăm să-l vedem la lucru cât de curând”. Coordonatorul proiectului, Massoud Hassani: „Până în prezent, am dezvoltat deja mai multe prototipuri de lucru Mine Kafon Drone. Am efectuat teste cu Ministerul olandez al Apărării pe teritoriul Olandei și am discutat cu experții lor cu privire la dificultățile de deminare. MKD este acum gata pentru următorul pas”.

Tags