Drona Hover, pliabilă, sigură, portabilă (Camera Hover)

May 2016

(vezi noua variantă Zero ZeroHover 2 – articolul dronele.ro/hover-2-noul-model…/ din noiembrie 2018)

Compania start-up Zero Zero Robotics, din Beijing, a planificat lansarea pe piață, la jumătatea acestui an, poate înainte de începerea vacanței de vară, a unei drone de dimensiunea unei casete video VHS. Este sUAV Hover care, când se desface, este cât o carte de dimensiuni medii, deschisă. Pe lângă faptul că este pliabilă, are alte două caracteristici importante, portabilitatea (dată de modul cum se închide) și siguranța, iar aceste avantaje se regăsesc la puține dispozitive. O asemenea dronă de consum nu a fost construită până acum, se distinge de toate sUAV de pe piață. Siguranța pentru utilizator este dată de modul cum sunt protejate elicele și, implicit, mâinile care manevrează drona. Poate fi apucată de cadru în orice moment, fără vreun pericol. Este cea mai sigură dronă dintre toate cele construite până acum. Elicele propulsoare și motoarele, în număr de patru (quadcopter), sunt complet închise într-un cadru rezistent complex, din fibră de carbon. Cadrul a fost astfel proiectat încât să asigure și răcirea componentelor electronice, nu numai protecția lor. După cum sugerează numele, Camera Hover planează și, în timp ce stă nemișcată în aer sau când zboară, realizează fotografii aeriene sau înregistrării video. Aparatul are numai 238 grame, sub greutatea dronelor pentru hobby care trebuie înregistrate. Conform reglementării FAA, sUAV care cântăresc mai puțin de 55 pounds și mai mult de 0,55 pounds (250 de grame) la decolare, inclusiv cu tot ce au la bord sau atașat, și exploatate în exterior (în aer liber), trebuie înregistrate de proprietari, printr-o procedură nouă, bazată pe web. Dimensiunile dronei Hover sunt, 182x132x32,5 mm. „Este mult mai greu de construit lucruri de această mărime decât altele mai mari. Pentru a construi astfel de aparate trebuie pornit de la zero”, a spus MQ Wang, CEO al Zero Zero Robotics, absolvent și doctorand al universității Stanford, California. Nu există vreo îngrijorare că produsul va fi copiat. Când drona este în funcțiune, se văd elicele și motoarele care le rotesc, în interiorul carcasei protectoare. Motoarele sunt motoare de curent continuu fără perii (Brushless DC electric motor, prescurtat BLDC motor), numite și motoare de curent continuu fără colector. Pentru a permite un control precis la un dispozitiv așa de mic toate componentele au fost fabricate în firmă, iar algoritmul AI (Artificial Intelligence) a fost realizat pe baza platformei Snapdragon Flight™. Kit-ul Snapdragon Flight™ are la bază seria de procesoare Snapdragon™ 801 produse de Qualcomm®, Inc., din San Diego, California, și este destinat, în special, sUAS și roboților miniaturali, dar se regăsește și în telefoane mobile precum HTC One M8 și Samsung Galaxy S5. „Folosim un algoritm propriu, vom stoarce fiecare picătură de suc din Snapdragon™ 801, și nu folosim cod open-source, pentru că nu este destul de eficient”, a precizat MQ Wang. Proiectul Zero Zero Robotics permite reutilizarea fluxului de aer, de sus în jos, pentru răcirea chipset-ului. Bateria este plasată în partea de sus și durează aproximativ 8 minute, un timp mediu pentru majoritatea dronelor mici. Se schimbă foarte ușor, mai simplu decât se montează bateria unui laptop. Camera principală, poziționată în partea din față, face fotografii de 13 megapixeli și 4K video (ultra HD).

Memoria internă din dotarea Hover are 32 Gb. Utilizând un cablu micro-USB 3.0 tip B se pot transfera copii ale imaginilor originale la un calculator. La acest moment calitatea imaginilor nu este foarte bună, dar compania promite că „la momentul lansării pe piață totul va fi schimbat”. Se analizează și alte caracteristici, cum ar fi balansul în jurul unei persoane, care vor fi adăugate în viitor, nefiind precizat un termen. Deoarece aparatul are o singură axă cardanică, se utilizează stabilizarea electronică a imaginii, care mai trebuie perfecționată, și un mic gimbal.

Mai are în dotare o cameră foto de 3 megapixeli și senzori sonari și optici, în partea inferioară, care stabilizează drona pe timpul planării și al zborului (pentru poziționare și echilibru). Camera Hover asigură un nivel de calitate a imaginilor similar celor de la smartphone de ultimă generație. „Este mai inteligentă decât un smartphone pentru că poate zbura”. Camera Hover nu are nevoie de controler, este dirijată cu degetele sau prin mișcarea palmei, cu o pereche de butoane virtuale printr-o conexiune hotspot WiFi și se ghidează singură după chipul sau corpul utilizatorului. După „deschiderea aripilor” este gata să zboare, să planeze sau să penduleze în aer. Prin mișcarea degetelor se controlează deplasarea și rotația dronei. Cele două butoane acționează mișcările înainte și înapoi.

Urmărirea de către Hover a chipului sau feței și a corpului se face de procesor, prin algoritmii AI dezvoltați de companie și prin procedura 360 Pano (3600 Panoramic Photography). Fără să fie nevoie de o comandă vocală de genul „Follow-me !”, drona urmărește „operatorul”, după ce-i memorează chipul. Termenul „operator” este impropriu din moment ce drona nu are controler. La comutarea pe modul de înregistrare video, camera se stabilizează pe operator și începe preluarea imaginii. Odată ce a memorat chipul, „drona te urmărește, în interior sau într-un spațiu deschis, chiar dacă alergi cu 9 m/s”. Prin utilizarea unei aplicații iOS sau Android pe un telefon mobil se poate mări altitudinea de zbor până la 164 ft (50 m) prin simpla glisare a cursorului pe ecran. Aplicația va avea opțiuni pentru imagini panoramice (de 3600) și de distribuire directă și rapidă (immediate sharing of mobile images). Varianta beta este testată și lansată, iar promovarea Hover, posibilă pe piață în vara acestui an, va avea prețul rezonabil de aproximativ 600 $ (775 AUD, 415 £, 530 €). Amatorii și pasionații de sUAV sau cei interesați de facilitățile dronei se pot înscrie, pentru a testa varianta beta, pe site-ul companiei Zero Zero Robotics. „Compania start-up, cu un personal de 80 de specialiști ambițioși, are în program realizarea unei game extinse de produse robotizate”.

Tags