DJI și EENA – parteneriat pentru evaluarea utilizării dronelor în situații de urgență

April 2016

Compania DJI (Dà-Jiāng Innovations Science and Technology Co., Ltd.), cu sediul central în Shenzhen, Guangdong, China, și EENA (European Emergency Number Association) din Bruxelles, Belgia, au oficializat, pe 7 aprilie 2016, un parteneriat pentru căutarea modalităților de integrare a dronelor în misiuni de intervenție rapidă. Amatorii de drone și, printre ei, cititorii articolelor noastre, știu că DJI este printre primele companii din lume la producerea și comercializarea de aeronave fără pilot, gimbal-uri, controlere de zbor pentru drone multi-rotor, accesorii pentru UAS și multe altele. EENA (sau EENA-112) este o organizație non-guvernamentală, înființată în 1999, cu scopul de a promova servicii pentru situații de urgență de calitate, prin apel telefonic la 112, în toată Europa.  În perioada 6-8 aprilie 2016 a avut loc la Praga, Republica Cehă, conferința EENA, cu aproximativ 600 de delegații, din aproape 50 de țări. Participanții au reprezentat servicii de urgență, autorități publice, industria din domeniul UAV, cercetători etc. La această sesiune, participanții au fost informați asupra modului în care RPAS (Remotely Piloted Aircraft Systems) au fost puse în aplicare în Europa. Utilizarea de RPAS de către serviciile de urgență este în creștere și impactul acestora este semnificativ. Prin parteneriatul EENA-DJI, în fapt un program amplu de colaborare, se dorește găsirea de tehnicii și metode superioare pentru furnizorii de servicii de urgență, în cazuri de incendii și de salvare, în cazuri de urgențe medicale, pentru paza de coastă, poliție sau organizații umanitare, în diferite situații, condiții, medii și scenarii, cum ar fi mediul urban sau rural, zonele montane, zonele împădurite sau pe apă. Echipe din Europa, special selectate, vor fi dotate cu echipamente de cea mai recentă tehnologie, produse de DJI. Se vor folosi faimoasele drone ready-to-fly Phantom și Inspire, platformele proprii Matrice 100 și sistemul cu cameră de imagistică termică Zenmuse XT, cel mai bun sistem din clasa sa. Echipele, atent selectate, vor urma, pe toată perioada programului, cursuri intensive de formare și instruire dar vor beneficia și de susținerea necesară pentru utilizarea programelor software dezvoltate de DJI pe aceste sisteme. Va exista o perioadă pregătitoare, de 2-3 zile, sub formatul unui atelier de lucru, pentru piloții selectați. EENA și DJI vor fi în contact permanent, pe parcursul programului, pentru a obține un feedback periodic și rapoarte asupra progresului înregistrat. Vor efectua vizite la fața locului, pentru a aduna date „la prima mână”. La capătul programului, participanții EENA și DJI, vor împărtăși comunității internaționale de situații de urgență, perspectivele și cele mai bune practici, ca soluții pentru integrarea în siguranță a dronelor în astfel de împrejurări. Pentru primele două teste au fost selectate Greater Copenhagen Fire Department (departamentul de pompieri din Danemarca) și Donegal Mountain Rescue Team (echipa de salvare Donegal din Irlanda). În Danemarca, se va pune accentul pe aplicații pentru stingerea incendiilor, pentru accidente de autovehicule mari și pentru accidente chimice, în mediul urban și deasupra apei. Echipa din Irlanda folosește, deja, kit-ul avansat SDK (Software Development Kit) creat de DJI pentru a coordona misiunile de căutare și salvare în zone îndepărtate. SDK de la DJI simplifică procesul de dezvoltare a aplicațiilor, în special pentru elementele de control al zborului, cum ar fi algoritmii de comportament, de stabilizare, de gestionare a bateriei, de transmitere a semnalului și de siguranță a zborului, permițând operatorului să se concentreze pe obiectivul de bază al aplicației. Accentul va fi pus pe îmbunătățirea tehnicilor de conexiune în timp real și creșterea capacității de aprovizionare. Romeo Durscher, director pentru educație la compania DJI, a declarat, „Prin această colaborare, sperăm să demonstrăm puterea sistemelor aeriene în misiuni de primă urgență”. Acesta a mai adăugat, „Dronele transformă modul de operare în misiunile de primă urgență și de protecție civilă prin faptul că nu numai comandanții sunt ajutați să ia decizii mai bune și mai rapid, dar și cei care intervin direct, prin furnizarea de informații mai detaliate dintr-o imagine aeriană. Tehnologia este ușor de implementat și poate fi folosită în situații periculoase, fără a risca viața piloților. Acest lucru salvează, în cele din urmă, proprietatea și viața”. Directorul executiv adjunct EENA, Tony O’Brien, a declarat că organizația sa este încântată de parteneriatul cu DJI, pentru că aduce expertiza și cea mai recentă tehnologie, membrilor organizației. „Cu acest program, încercăm să înțelegem mai bine cum provocările, în ceea ce privește logistica și analiza datelor și de integrare, pot fi depășite, pentru a utiliza pe deplin avantajele dronelor, în situații de urgență și de criză umanitară. EENA are o poziție unică pentru a observa modul în care tehnologia aeriană a fost și are potențialul de a fi pusă în aplicare pentru a sprijini serviciile de urgență”, a mai spus O’Brien.

Colaborarea prin acest parteneriat se aliniază sloganului DJI „Viitorul este posibil”, iar situațiile de urgență vor beneficia de tehnologiile UAS de ultimă generație.

Tags