Uniunea Europeană este împotriva „roboților ucigași”, Parlamentul European adoptând o rezoluție care cere interzicerea dezvoltării, producției și folosirii acestor arme
Continuare. O interdicție la nivel global de a construi și de a folosi „roboți-ucigași”, propusă recent de Parlamentul European, nu a primit un răspuns pozitiv din partea tuturor statelor lumii. Alături de cele două super-puteri, Statele Unite și Rusia, care au spus deja că se opun, s-au mai împotrivit unei astfel de inițiative și Coreea de Sud și Israel, de exemplu. Unul dintre motivele acestei opoziții este că însăși „definirea unui robot-ucigaș este surprinzător de dificilă” (futurism.com). În prima parte a acestui articol (vezi, dronele.ro/china-vinde… (1)/, din revista on-line dronele.ro) a fost citat Mark Thomas Esper, Secretarul american al Apărării, care spunea că unele corporații multinaționale furnizează „din neatenție sau tacit” tehnologia sau rezultatele cercetărilor din domeniul inteligenței artificiale (AI, Artificial Intelligence) pentru dezvoltarea roboților ucigași, inclusiv al dronelor aeriene echipate cu armament, unor companii din China. Armele comandate de la distanță (armele cu telecomandă) sunt deja destul de des întâlnite în dotarea unităților forțelor armate ale statelor considerate dezvoltate din punct de vedere militar. „Dronele înarmate, controlate de la distanță de oameni (operatori pregătiți special) și capabile de atacuri fatale, devin un instrument din ce în ce mai important în arsenalul militarilor din țările dezvoltate”. Până acum, tancurile și elicopterele comandate de la distanță au fost mult mai utile și au avut rezultate remarcabile în distrugerea infrastructurii decât în uciderea oamenilor. Dronele, în special cele aeriene, fiind diferite de aceste dispozitive de atac, pot fi „mult mai eficiente” pentru atac asupra personalului, a combatanților umani. Pe site-ul asiatimes.com este reluată declarația de anul trecut a lui Zeng Yi, din corporația chineză Norinco (prescurtare oficială de la China North Industries Group Limited), cea de-a treia companie de apărare din China, producătoare a unei game diverse de produse civile și mai ales militare, a prognozat că, „în câmpurile de luptă viitoare, nu vor exista oameni care se luptă”, probabil încă din anul 2025. Dronele pot avea un impact pozitiv pe câmpul de luptă dacă acționează ca element de descurajare dar pot aduce, dacă sunt înarmate, multă moarte. Site-ul newscientist.com scria la sfârșitul lunii septembrie că, „Drone ucigașe autonome au fost folosite de Turcia în luptele din Siria” iar „Armata turcă le folosește tot mai mult în atacuri”, care poate deveni astfel prima armată „care folosește drone capabile să găsească, să urmărească și să omoare persoane”, fără intervenția unui operator uman. A apărut și întrebarea, nu cumva dronele ucigașe ar trebui „să fie denunțate de comunitatea internațională așa cum sunt acum armele chimice”. Rezoluția membrilor Parlamentului European, care reprezintă acordul statelor membre ale Uniunii Europene cu privire la interzicerea internațională a dezvoltării, producției și utilizării roboților ucigași militari, care ar ataca letal fără „aprobarea” sau decizia unei persoane instruite, a fost adoptată în urmă cu aproximativ două luni. În timpul deliberărilor, Federica Mogherini, care la acea vreme ocupa funcția de Înalt Reprezentant al Uniunii Europane pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate și Vicepreședinte al Comisiei Europene, a declarat, „Știu că acest lucru ar putea părea o dezbatere despre ceva dintr-un viitor îndepărtat sau de science fiction, dar nu este așa”, relata agenția de știri Reuters. Concluzia, prezentată în articole de pe mai multe site-uri, inclusiv pe site-ul futurism.com, este că „Europa dorește interzicerea globală a roboților ucigași militari, dar nu toată lumea este de acord”. Revenind la tema colaborării dintre companii din alte state cu producătorii chinezi de armament trebuie spus că, „O companie care a primit recent critici pentru parteneriatul cu cercetători chinezi este Google” (defenseone.com). Într-o declarație reluată și pe site-ul amintit, Kent Walker, care ocupă în prezent funcția de vicepreședinte principal pentru afaceri globale și director juridic la Google, a spus, „Am decis să ne extindem operațiunile acolo cu atenție”, adăugând că parteneriatele sunt limitate. Va urma.