Cel mai mare „roi” de drone, „aruncat” din avioane

January 2017

Avioanele de vânătoare și de atac F/A-18 Super Hornet au lansat pe cer peste o sută de micro-drone

La fel cum se întâmplă de cele mai multe ori, anumite încercări, acțiuni, teste sau realizări din domeniul militar sunt anunțate cu o relativă întârziere. Recent, oficiali ai armatei Statelor Unite au făcut publice informații despre un eveniment petrecut anul trecut, în octombrie 2016, la China Lake, California, și anume lansarea unui grup de drone din avioane supersonice F/A-18 Super Hornet. Cele 103 drone de mici dimensiuni au fost eliberate una după alta, la fel cum sunt lansați parașutiștii sportivi pentru demonstrațiile în grup. A fost considerat, de către Departamentul Apărării (DoD – Department of Defense) din Statele Unite, ca fiind cel mai mare „roi” de micro-drone din lume, cel mai mare test pentru lansarea dronelor din avioane de luptă în zbor. A fost înregistrat ca „zumzetul unui roi imens de viespi furioase care se reped asupra participanților la un picnic”, se descria pe site-ul newatlas.com, la începutul lunii ianuarie, 2017. Demonstrația a avut loc pe cerul senin al unui lac uscat din Kern County, situat la 690 m (2264 ft) deasupra nivelului mării. Acest perimetru aparține de Naval Air Weapons Station China Lake (NAWS) și reprezintă 85% din terenurile pentru cercetare, dezvoltare, achiziție, testare și evaluare (RDAT&E) a armamentului Marinei, din Statele Unite, sau 38% din suprafețele terestre utilizate de Marină pe tot globul. Manevrele din octombrie 2016 au constat în lansarea din trei avioane F/A-18 Super Hornet, considerate cele mai sofisticate avioane de vânătoare și atac la sol multirol, a unui număr de 103 drone Perdix. Acestea au avut ca scop o serie de misiuni prin care să se demonstreze modul cum se iau deciziile colective, adaptarea la zbor în formație și operațiunile de auto-salvare sau recuperare. Micro-dronele Perdix au fost proiectate și dezvoltate, pentru prima dată, de studenții de la renumitul MIT (Massachusetts Institute of Technology) din Cambridge, statul Massachusetts, Statele Unite, și modificate pentru aplicații militare de Lincoln Laboratory de la aceeași universitate. Proiectul prevede ca dronele să poată fi lansate în grupuri, mai mici sau mai mari, de pe uscat, de pe mare sau din aer, pentru spionaj, supraveghere și recunoaștere (Intelligence, Surveillance & Reconnaissance – ISR) de la joasă altitudine și pentru alte misiuni. Conceptul proiectului și tehnologia de realizare le diferențiază de orice altă dronă militară. Au fost numite Perdix, după numele unui personaj mitologic al Greciei antice, nepot și discipol al lui Dedal, și despre care se spune că a fost salvat de zeița Athena atunci când unchiul său l-a împins de la înălțimea unui turn, furios de gelozie pentru că a fost depășit în pricepere, tehnică, artă și inspirație. Perdix (numit și Calos sau Talus) a fost transformat de Athena într-o pasăre (potârniche – Perdix perdix). Eliberarea dronelor dintr-un avion supersonic în zbor nu este simplă, viteza mare, curenții de aer și turbulențele le pot perturba deplasarea și chiar distruge. Ajunsă la a șasea generație, datorită unor importante îmbunătățiri, drona Perdix poate rezista la viteza de 0,6 Mach, la momentul eliberării. Printre caracteristicile preluate și prezentate de newatlas.com sunt de remarcat :

  • drona este pusă în mișcare de o elice de numai 6,5” (16,5 cm) lungime,
  • anvergura aripilor este de 11,8” (30 cm),
  • cântărește doar 10,23 uncii (290 g),
  • anduranța este de peste 20 de minute,
  • poate atinge viteze de 40 până la 60 noduri (74 la 111 km/h),
  • funcționează și la temperaturi de -10⁰ C (14⁰ F),
  • poate suporta șocul lansării dintr-un avion de vânătoare.

Sistemul Perdix, „botezat” cu același nume ca și dronele, este dezvoltat sub coordonarea SCO (Strategic Capabilities Office) din cadrul DoD și NAVAIR (Naval Air Systems Command), succesor din 1966 al BuWeps (Bureau of Naval Weapopns). Primele teste de zbor au fost efectuate în septembrie 2014, iar un an mai târziu s-au efectuat 90 de misiuni de testare la exercițiile din Alaska, folosind roiuri de până la 20 de drone. Partea cea mai interesantă la sistemul Perdix este modul în care acestea sunt controlate.

Deoarece nu este posibil să fie controlate toate cele peste 100 de drone în mod individual, fiecare comunică și colaborează cu oricare altă Perdix, „roiul nu are niciun leader”, fiecare dronă care intră sau iese din echipă se poate adapta și orienta pentru sarcinile care trebuie executate. „Dronele Perdix nu sunt pre-programate, acestea sunt un organism colectiv, luarea deciziilor și adaptarea este similară roiurilor din natură”, a declarat William Roper, director SCO. DoD declară că în curând va fi lansată a șaptea generație Perdix și se caută companii private pentru construirea a 1.000 de micro-drone, în acest an. Scopul DoD este ca, la fel cum este optim pentru toate sistemele autonome, Perdix să ia deciziile cele mai bune, așa cum este de fapt intenția tuturor oamenilor, a subliniat William Roper. Un raport al Washington Post de anul trecut arată că Pentagonul are un program de 20 de milioane $ pentru a mări actuala flotă de drone. Se speră că dronele mici, ușoare și relativ ieftine, vor efectua misiuni care necesită, în acest moment, drone de mari diminsiuni, cum ar fi de exemplu dronele Reaper, produse de General Atomics. Deja, „Pentagonul lucrează la propria sa structură în Silicon Valley, numită DIUx (Defense Innovation Unit Experimental), pentru construirea de micro-drone”. Inițiativa DIUx, organizație axată pe inovația tehnologică pentru membrii departamentelor militare ale Statelor Unite,  a demarat în august 2015.

Tags