Boston Dynamics are un nou proprietar, SoftBank Group

June 2017

În mai multe articole din revista on-line dronele.ro au fost arătate realizări ale companiei Boston Dynamics (informații complete prin căutare în site). A avut reușite în domeniul roboților umanoizi și este clastă printre primele 5 companii din lume în acest domeniu. În luna decembrie 2013, Boston Dynamics a fost achiziționată de Google X, intrând, astfel, în „conglomeratul multinațional” Alphabet Inc. Prețul nu a fost făcut cunoscut public. Boston Dynamics este renumită pentru crearea unei serii de roboți, unii asemănători animalelor, printre care BigDog, robotul cu record de viteză Cheetah, robotul pentru armată AlphaDog și câțiva roboți bipezi sau umananoizi, cum sunt Petman și Atlas. A mai realizat, de-a lungul anilor, robotul Wildcat, care poate alerga cu aproximativ 19 mph (peste 30 km/h), sau Handle, care poate ridica o greutate de 100 lbs (45,36 kg). După aproape patru ani, „Se pare că ambițiile Google privind roboții umanoizi sunt muribunde”, scrie pe site-ul arstechnica.com. Tot aici se mai arată că, „Interesul Google pentru Boston Dynamics nu a fost niciodată foarte clar”. Chiar dacă, înainte de a fi cumpărată, compania de robotică a fost finanțată, în mare parte, de DARPA (Defense Advanced Research Projects Agency, divizia de cercetare a armatei americane), cu scopul explicit de a crea soldați-robot, Google anunța că renunță la orice astfel de contract și se concentrează pe posibilele utilizări comerciale pentru roboți. Conducerea executivă de la Google a ajuns la concluzia că Boston Dynamics nu va prezenta pe piață, pentru comercializare, un produs vandabil, în următorii ani, cu toate eforturile depuse.

Companiile aflate sub umbrela Alphabet Inc. trebuie să aibă în program generarea de venituri reale (conform unei postări pe youtube.com). Este principalul motiv pentru care Boston Dynamics a ajuns să fie pusă la vânzare (Bloomberg Markets), încă din martie 2016. Acum, în luna iunie 2017, după cum se arată pe site-ul www.vocativ.com, „Roboții Boston Dynamics primesc o nouă casă”. Compania SoftBank Group, cu sediul în Tokio, corporație japoneză de media și important operator de telecomunicații și telefonie mobilă, a prezentat presei anunțul de cumpărare (publicat pe site-ul companiei, www.softbank.jp). Anul trecut, compania din Tokyo a achiziționat holding-ul britanic de proiectare microprocesoare și software ARM, firmă fondată în urmă cu peste 26 de ani, pentru 24 de miliarde de lire sterline. A fost una dintre cele mai mari tranzacții din domeniul tehnologiei care au avut loc vreodată în Marea Britanie. SoftBank nu este nouă în domeniul roboticii. „A dezvoltat și vinde popularul Pepper, un robot care răspunde și se adaptează emoțiilor umane”. SoftBank a avut succes prin comercializarea roboților, în special cu Pepper, acest mic robot umanoid. La fel cum nu se știe cât a plătit Google X pentru Boston Dynamics, în 2013, nici termenii afacerii dintre SoftBank și Alphabet nu au fost dezvăluiți, de niciuna dintre părți. „Probabil că nu este o sumă mică”, conform unui comentariu de pe arstechnica.com. Ca parte a înțelegerii, SoftBank va prelua și compania Schaft Inc, dezvoltator, producător și vânzător de roboți umanoizi, preluată de Google înainte de achiziționarea Boston Dynamics. Site-ul www.recode.net prezintă ca noutate, „Google a găsit, în cele din urmă, un cumpărător pentru companiile sale de roboți, Boston Dynamics și Schaft”. Este SoftBank Group Corp. din Tokyo.

Tags