3DR și DJI, până acum în competiție, vor colabora !

August 2017

3D Robotics va realiza integrarea Site Scan™ și a noii platforme software Enterprise Atlas cu drone DJI

O expresie foarte cunoscută, folosită și de formația Queen ca refren al cântecului cu același nume, a inspirat titlul unui articol de pe site-ul uavexpertnews.com, apreciat ca unul dintre principalele surse de informații și noutăți despre vehiculele aeriene fără pilot (drone aeriene/UAV). Cuvintele „Dacă nu-i poți învinge, fi alături de ei” (if you can’t beat them, join them), folosite, printre alții, de Jim Henson, creatorul păpușilor Muppets, de Morton Lyon „Mort” Sahl, mare comediant și umorist american de origine canadiană, sau, sub alte formulări dar cu același înțeles, de președintele Statelor Unite, Abraham Lincoln și de George Carlin, actor de comedie și scriitor american cu 5 premii Grammy, sunt foarte potrivite pentru a descrie colaborarea pe care o dezvoltă 3D Robotics (3DR) cu cel mai mare competitor de pe piața globală din acest domeniu, compania DJI. După ce, începând de anul trecut, și-a restrâns activitatea, a redus numărul locurilor de muncă și implicit al angajaților, renunțând la producția de drone, compania 3DR speră în continuare, iar împreună cu investitorii, „crede că există un viitor și dincolo de drona quadcopter Solo” (uavexpertnews.com). Aceeași publicație mai spune, „Această strălucire de speranță a împins compania să facă cea mai îndrăzneață mișcare”. Ziua de 1 august 2017, când a anunțat că schimbă modul cum clienții vor folosi dronele, iar acest lucru îl va realiza împreună cu DJI, este considerată „o zi istorică pentru 3DR”, scrie pe site-ul companiei (3dr.com). Pentru gestionarea și analiza datelor obținute cu ajutorul dronelor DJI, utilizatorii vor folosi, de acum, software de la 3D Robotics. Compania integrează platforma proprie Site Scan cu dronele DJI, realizând compatibilitatea cu acestea. Revista on-line dronele.ro a scris un articol dedicat special platformei Site Scan™, vezi dronele.ro/perimeter-scan… Această integrare înseamnă „o extindere semnificativă a platformei Site Scan, oferind o opțiune nouă pentru organizarea secvenței de operațiuni din fluxul de lucru (workflow)”. Alegerea dronei, cea mai potrivită, se va face în funcție de aplicația la care va fi folosită. Se vor putea „asocia” cele mai bune drone DJI cu cel mai bun produs 3DR. Michael Perry, care conduce activitățile externe în numele companiei DJI (Director of Strategic Partnerships DJI) și a cărui muncă include „identificarea și angajarea partenerilor pentru a ajuta la extinderea capabilităților UAS prin soluții hardware sau software noi”, a declarat, „Această integrare reprezintă o piatră de hotar pentru industria AEC (Architecture, Engineering and Construction Industry). Suntem încântați că utilizatorii Site Scan pot folosi de acum drone DJI pentru a converti imaginile în date, ajutând părțile implicate într-un proiect să economisească timp și să administreze costurile”. Pentru utilizatorii Site Scan, lucrul cu drone DJI nu este diferit, inclusiv în modul de zbor autonom. Cu aplicația mobilă Site Scan Field (de la 3DR) se pot realiza, de exemplu în domeniul construcțiilor, efectuarea de studii topografice, calculul volumelor, măsurarea stocurilor, exportul fișierelor în format compatibil cu AutoCAD și multe altele (vezi articolul dronele.ro/…, amintit și mai sus). Ca o completare la integrarea cu DJI, 3D Robotics a lansat oficial, în aceeași zi cu anunțul începerii colaborării, platforma Enterprise Atlas. Aceasta este concepută special pentru companiile mari și cu o dezvoltare rapidă, oferindu-le „tot ce au nevoie pentru implementarea și dezvoltarea cu succes a operațiunilor cu drone”. Datele de la dronă pot fi analizate de pe teren sau din birou. Una dintre funcțiile importante ale platformei Enterprise Atlas este cea de stocare a imaginilor, a datelor și a istoricului unui zbor în sistem cloud 3DR, practic nelimitat. În comunicatul de presă din ziua prezentării celor două reușite compania susținea, „Viziunea echipei 3DR este de a avea un impact asupra fiecărui loc de muncă, ajutând clienții să economisească timp și bani, să reducă riscurile și să crească siguranța. Anunțurile de astăzi, privind DJI și Enterprise Atlas, reprezintă un pas important pentru a face posibil acest lucru. Acesta este un capitol nou pentru 3D Robotics, dar și pentru a face dronele mai accesibile și mai puternice decât oricând”.

Tags